
Despre cărți
„Pierderea inocentei este ireversibila”
„Cele patru romane ale Cristinei Nemerovschi, scrise in ritm de una pe an au un univers comun: adolescenta neconformista, razvratita, asa cum apare ea autoarei pe durata scrisului. Sunt cateva caracteristici comune celor patru carti. Prima marca este folosirea a unui limbaj obscen, lucru cu care te obisnuiesti relativ repede si chiar ajungi sa accepti ca daca nu ar vorbi asa personajele nu ar fi la fel de autentice. Daca nu acceptati aceasta conventie, nu are rost sa va chinuiti sa le cititi, Un al doilea aspect caracteristic este cel referitor la abundenta de sex, alcool si droguri. Aici nelamurirea mea cea mai mare este cum de a reusit autoarea sa se documenteze atat de bine asupra acestor teme, care par prezentate cu multa competenta.
Dar aceste lucruri transgresive par mai mult de forma, relativ superficiale fata de subiectul abordat. Suspectez ca ele sunt folosite poate in maniera comercial, pentru a atrage cititorii, asa ca nu va opriti la acest nivel, chiar daca el va poate soca. Romanele descriu o lume de antimodele, pe de o parte populatia (careia fara sa gresim de loc ii putem spune in acest context „prostime”) alcatuita din manelisti, cocalari si pitipoance, iar pe de alta parte, eroii cartilor. Acestia din urma sunt tineri si foarte tineri neconformisti, rebeli, rokeri (nu orice fel, ci metalisti) si de cele mai multe ori bisexuali. Ei sunt inteligenti, culti si creativi, dar si narcisisti, autisti, atei, cinici, masochisti si in special misogini, aroganti si iresponsabili. Dispretul si ura lor fata de prostime este fara margini. Tema principala este razboiul permanent dintre cele doua lumi. Prostimea este descrisa cu mult sarcasm si ironie, in timp ce eroii sunt idealizati, dau impresia de luminos, indiferent de cate porcarii fac, astfel incat la sfarsit te intrebi daca ei reprezinta fapturi reale, sau mai curand plasmuiri fanteziste ale mintilor unor adolescenti. Reprezentand astfel mai curand idolii sau avatarurile lor, decat pe ei in viata reala.
In copilarie si adolescenta exista in mod natural tentatia de a inchipui fiinte imaginare, care lupta in locul tau in cele mai dificile confruntari, iar in copilarie aceste fiinte sunt intruchipate de papusile si jucariile, care iti sunt dragi. Dar pentru ca aceasta stratagema sa functioneze, trebuie ca avatarurile sa aiba caracteristici total opuse inamicilor. In aceasta cheie se pot citi cu interes si fara aversiune aceste romane, care altfel ar putea parea infernale, prea „negre”.
„Sange satanic” mi s-a parut fara tagada un roman autobiografic. Ciudatenia consta in faptul ca autoarea este femeie, iar eroul principal este un barbat misogin, dar asta face deliciul cartii. Este o indraznela din partea ei, dar care i-a reusit. Personajul principal M, are 25 ani si este absolvent de Filozofie, angajat pentru o perioada la o revista, dar in rest taie frunza la caini, scriind din cand in cand la un roman. M are o iubita, R de 21 de ani si un iubit B de 15 ani. Pe parcurs, M se combina si cu D, sora de 14 ani a lui R, daca nu o punem la socoteala si pe A, mama lui B, o adevarata Milf.
Capitolul cel mai amuzant mi s-a parut „13. Sunt jurnalist?”. Este o nemiloasa satira la adresa presei romanesti, care pare exagerata, dar din pacate tare mi-este teama ca este pe deplin justificata si chiar realista. Este probabil motivul pentru care autoarea a fost perceputa ca un nou Caragiale.
Capitolul „19. Pizde” este un manifest misogin iar in special „De ce nu iubim femeile” este evident o declaratie de razboi literar aruncata in fata lui Cartarescu. De o foarte buna factura literara sunt descrierile drumurilor cu autostopul catre munte (Cap.1), si spre mare (Cap. 27), cu trenul, cu nasul.
Ce intriga pe tot parcursul romanului este faptul ca raman fara raspuns intrebari de tipul: de unde au tinerii astia bani pentru atat alcool si atatea droguri? Cand au timp sa mai fie si creativi, daca mai tot timpul fac sex sau stau in carciumi? Cum nu li se intampla nimic rau, dupa ce fac atatea prostii? Sau astea poate nu sunt intrebari relevante. Este lumea mirifica a adolescentei si studentiei, pe parcursul careia nici eu nu mi-am pus astfel de intrebari. Drama romanului este aceea ca M incearca sa opreasca acest timp in loc, pentru ca este clar ca el ar trebui sa inceapa deja alta etapa a vietii lui.
„Ani cu alcool si sex” este continuarea romanului „Sange satanic” si se pare ca va urma si un al treilea volum. Aici relatare este facuta de mai multe personaje, dar incepe tot cu amintirile lui M, din vara in care acesta a implinit 18 ani. Foarte amuzant este descrierea drumului cu autostopul de la Bucuresti pana in Vama Veche, loc cu semnificatii mitologice pentru tanara generatie. Capitolul „Tufisu meu din Vama Veche ” mi s-a parut printre cele mai bune din carte, mai ales ca subiectul este reluat in mod nostalgic in ultimul capitol al romanului intitulat „Tufisu meu mort din Vama Veche ”. Intre timp, mai merg in Vama cu trenul, la Stuffstok iar personajele pe care le intalnesc alcatuiesc o adevarata fauna.
M creste si romanul este populat cu noi personaje: Sab, Machi, Cofrag, sora sa Elena si Elavaca. Cu adevarat memorabil este si capitolul „Satin, Piscoturi, Manele”, despre nunta la care M a fost ccu Elavaca. Spre deosebire de romanul anterior, chiar daca apare ceva mai dezlanat, mie mi s-a parut mai bun, pentru ca personajele sunt conturate mai credibil, iar faptul ca se intampla ceva grav, cum este o sinucidere, echilibreaza lucrurile, din punct de vedere moral, fiind pedeapsa pentru iresponsabilitatea si indiferenta personajeleor.
„Pervertirea” are o constructie mult mai solida, fiind structurata in trei parti si un epilog. Personajele principale sunt din generatii diferite: Amalia 17 ani, eleva de liceu, Ulf trecut de 25 ani, scriitor si prietenul sau Corbu (un fel de alter ego), pictor cu 10 ani mai mare. Un triunghi amoros in care intervine si o prostituata SM, Tara de 20 ani, cea care o initiaza pe Amalia in arta sexului extrem. In patratul format va puteti imagina toate combinatiile posibile.
Inca din prima pagina aflam ca Amalia a disparut, iar ulterior aflam ca este moarta, dar nimic nu este sigur. Tot romanul este dedicat dezlegarii misterului privind disparitia Amaliei, dar pe masura desfasurarii constructiei se releva incet, incet caracteristicele personajelor dar si legaturiel dintre ele, tot mai stanii. Caracterul echivoc al povestirii este unul din rafinamentele acesteia. Avem mai multe posibile solutii, dar nici macar nu suntem siguri ca Amalia a murit cu adevarat.
Un rol important il joaca in carte un loc ciudat, Cala, o ruina despre care aflam ca a fost un „abator” de fiinte umane. De altfel macabra povestire a unui batran decrepit, despre copii rapiti si maltratati aici este cea mai impresionanta din intreg romanul. Ea da gravitate intregii lucrari, care devine astfel horror, de serie neagra autentica, si nu doar imaginata, in care teme ca moarte si satisfactie (sex) joaca un rol central. Dintre cele care mi-au placut in mod deosebit, mentionez scenele: „Veverita trece strada”, „cu capra la Revolutie” si „coborarea biroului cu liftul”. Sunt scrise cu nerv si cu multa viata, dovedind talentul autentic al scriitoarei.
Dupa ce termini de citit cartea, ai sentimentul ca parasesti o lume disperata, pervertita, care nu are nici o sansa sa-si gaseasca sensul. Toate incercarile de a fi fericit sau cel putin satisfacut, in solitudine sau in grup sunt sortite esecului. Nimic, din ce parea sa fie luminos sau macar incantator, inclusiv creatia, transgresiunea, curiozitatea, prietenia, iubirea, sexul, tranfigurarea in celalalt nu mai are nici o sansa. Este o lume ilogca, incoerenta, patologica, de care vrei sa fugi.
Pierderea inocentei este ireversibila, iar constientizarea ireversibilitatii este tragica.
„nimphette_dark99” descrie jumatate de zi din viata unei fete Victoria (Vicky, alias mimphette) de 13 ani si 4 luni, in timp ce face autostopul de la Brasov la Bucuresti, pentru a participa la sarbatoarea prietenului ei Cosmin (Dev), coleg de clasa cu fratele ei Teodor (Tedy) de 17 ani, un alter ego al acestuia. Acestea sunt personajele principale ale cartii si asa cum ne asteptam, din traditia celorlalte romane, se formeaza un triunghi amoros-incestuos.
Treseul spre Bucuresti este fragmentat, condimentat cu sex, iar pe parcursul lui au loc doua crime si o rapire. Revine deseori in amintire „Intamplarea” prin care Vicky a fost violata la 12 ani. Vinovatia si responsabilitatea (razbunare, recunoastere si pedeapsa) sunt temele care tin tensiunea permanenta a cartii, fara ca acest lucru sa fie facut in mod explicit.
Cartea de 337 pagini este construita liniar, echilibrat, fiind structurata in 30 de sectiuni, fara titluri. Dintrea acestea remarcabile mi s-au parut: „cu capra la psiholog”, „injuraturi inganate”, „dublu sex gratuit” si „la Mc Unirii”. Ele sunt cinematografice si dovedesc cu prisosinta talentul de scriitor si de scenarist al autoarei.
Deznodamantul de la sfarsitul cartii prabusest catastrofal si urma de incredere, justificand parca intr-o logica inversa oribilitatile anterioare. Este evident o carte horror, de serie neagra. Contrastul dintre caracterul diabolic al fetei si calitatile ei indubitabile fac groaza si mai puternica. Singura atitudine confortabila intelectual si afectiv este sa-ti inchipui ca de fapt crimele rituale sunt doar imaginare. Altfel criminala ar fi identificata destul de usor, pentru ca nu si-a luat nici o masura de prevedere. Dar nu avem de a face cu un roman criminalistic, politist, de actiune. Este doar o poveste destul de conventionala, motiv de a medita despre lume, viata, responsabilitate, vinovatie, temele subterane predilecte ale autoarei.
Nu pot sa nu observ ca romanele Cristinei Nemerovschi au ceva in comun cu romanul Doinei Rusti, „Mamica la doua viorele”, pe care l-am citi de curand. Dar mai interesante mi se par deosebirile. Scriitura Doinei Rusti, densa, compacta, egala este o adevarata broderie, iar personajele sale constriute foarte convingator, par atat de reale. In contrast, personajele Cristinei Nemerovschi sunt maniheiste, idealizate. Nu-ti poti imagina aici un manelist, care sa recite din Apollinaire.
Cred totusi ca cele patru romane trebuie citite, pentru a intelege societatea in care traim si felul in care aceasta evolueaza in directii imprevizibile. Daca nu va plac, atunci probabil ca nu va intereseaza ce se intampla cu adevarat in jurul nostru, nici sa depasiti barierile intre generatii sau sa intoarceti timpul rememorand esenta adolescentei.”
DANIEL IOAN
0 comments