
Cristina Nemerovschi
‘’Cu o abilitate ce denotă un talent absolut remarcabil, Cristina Nemerovschi săvârşeşte veritabile tururi de forţă în schimbarea registrelor stilistice. De la Kafka la Camus şi de la Dostoievski la Bulgakov, cu sensibile tuşe din Boris Vian, este încorporat un întreg univers literar în romanele ei.’’ (Radu Voinescu, Cafeneaua literară)
*
„Cristina Nemerovschi își asumă nu doar una dintre primele trilogii de „paranormal romance” din literatura noastră, cît și ocuparea unei poziții centrale în proza feminină românească de după 2010. Altfel spus, nicio dimensiune de interes ideologic nu scapă neatinsă de romanele Cristinei Nemerovschi, ea trece de la registrul existențial la cel de divertisment cu o lejeritate care nu provine doar din însușirea meșteșugului, ci printr-o matrice intelectuală care, după aproape opt ani de la debut, mă îndreptățește să o trec în rîndul „fantassinilor” din literele noastre.
Puține sunt romanele fantastice, naturaliste și satirice din literatura noastră recentă care să aibă o structură mai compactă, o desfășurare care nu cade în previzibil, dar care, la sfîrșitul lecturii, să pară, să fie posibile numai așa cum au fost scrise, decît cele semnate de Cristina Nemerovschi.’’ (Cătălin Badea-Gheracostea, Observator Cultural)
*
’’Impactul literaturii Cristinei Nemerovschi probabil că va fi înțeles cu adevărat doar peste niște ani, când patimile îngustei noastre lumi culturale se vor fi mutat spre alte teme și vom putea analiza fără părtinire realizările trecutului apropiat.’’ (Mircea Pricăjan, Revista Familia)
*
“Cristina Nemerovschi a demonstrat încă o dată că are fani, nu aşa cum au scriitorii, ci cum au vedetele de cinema sau cântăreţii de rock, fani adevăraţi, în toate oraşele, care aşteaptă să o întâlnească. Primeşte daruri de la ei, îi trimit mesaje, scrisorele, desene, se fotografiaza cu cartile ei… Cristina Nemerovschi este o revelație a literaturii din ultimii ani.” (Nicoleta Dabija, Confesiuni)
*
“Cristina Nemerovschi are un umor nebun și un stil care te trimite la Henry Miller.” (Emil Brumaru)
*
’’Dacă romanciera noastră va persista în astfel de analize ale mentalităţilor, va ajunge un psiholog mai televizat decât însăşi Aurora. Liiceanu.” (Felix Nicolau, Ziarul de Duminică)
*
„Vă recomand orice carte scrisă de Cristina Nemerovschi, pentru că stilul ei este impresionant. Nu ai cum să citești o carte scrisă de ea și să nu îți rămână în minte mult timp după ce ai terminat-o.’’ (The Fictional Universe)
*
“Unul dintre starurile de necontestat ale momentului, în lumea literară, este Cristina Nemerovschi. Stilul ei de scris face parte din noul val sau noua literatură, și a adus o boare (sau să-i spun tsunami) de noutate care pe unii i-a năucit, i-a scandalizat de-a dreptul, în timp ce pe alții i-a făcut să exclame: în sfârșit! În sfârșit, o literatură care ține cont de realitățile acestui moment.” (Revista Negru pe Alb)
*
‘’Cristina Nemerovschi este scriitoarea-fenomen a ultimilor ani, extraordinar de prolifică şi cu o forţă a expresiei literare care nu poate lăsa indiferent niciun cititor.’’ (Revista Cariere)
*
‘’E atât de frumos cum reușește Cristina să-ți arate România de la fereastra unei cărți căreia îi stă bine ancorată (doar) la parter, uneori făcându-te să crezi pe alocuri că ceea ce-ți redă e doar o născocire literar-paroxistică pentru ca după ce ai clipit, să te recunoști în cel din fața ta: „a, da, uite-mă și pe mine. Uite-l și pe X și pe Y. Așa sîntem. Știu multe persoane așa”.
Da, Răzvrătiții e cartea de istorie a epocii ei. Și nu numai.’’ (Mihai Cotea, Colțul cultural)
*
’’Cristina Nemerovschi este un scriitor cu har, dar – și mai mult – cu vocație. Scriitura sa are, deja, personalitate. Iar acest lucru se întâmplă de la o vârstă fragedă a devenirii sale stilistice.’’ (Mihail Gălățanu, Top Brands)
*
„O carte foarte bine documentată. Și parcă nu din tratate sau monografii de psihiatrie, ci chiar din relatările cuiva care a fost strivit de depresie și ros de anxietate. O recomand medicilor psihiatri, în carte sunt câteva studii de caz.” (Radu Nevinglovschi)
*
“Revelaţia acestui an a fost pentru mine Cristina Nemerovschi.’’ (Doina Ruști, Revista Luceafărul)
*
’’Dacă nu ar exista Cristina Nemerovschi, cineva ar trebui să o inventeze, și cât mai repede!’’ (Ramona Badea, Altfel de cărți)
*
‘’Asta reprezintă cărțile Cristinei Nemerovschi pentru mine: clipe care contează.” (Ana Mănescu, Egophobia)
*
‘’Cristina Nemerovschi este autoarea mea preferată româncă. Ador tot ce am citit până acum. Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată și Păpușile, în frunte cu Rockstar sunt scrierile care m-au învățat cum să-mi trăiesc viața.” (Dumitrița Socianu, World of Books Web)
*
’’Cartea asta m-a făcut să am curajul necesar să recunosc niște lucruri față de mine și față de cei apropiați. Mi-a revelat cumva că nu sunt bine așa cum sunt și că nu e o rușine în a căuta sprijin pentru rotițele care, din varii motive, nu se învârt niciodată la fel.’’ (Irrefutabilis)
*
“Dacă m-ar întreba cineva ce autor mi-aș dori să fiu, aș răspunde cu siguranță Cristina Nemerovschi. Ea este printre puținii autori de care nu mă voi plictisi niciodată și ale căror cărți le voi aștepta mereu cu mare nerăbdare. Romanele ei mă fac întotdeauna să mă simt mai bine și să vreau să trăiesc cât mai autentic posibil.’’ (Bianca M. Călin, Serial Readers)
*
‘’Nu e nici pe departe vorba despre o rebeliune ieftină. Autoarea stăpânește perfect subiectul despre care scrie. Romanul devine, pe alocuri, filosofic: un existențialism pur, dar interpretat într-o manieră personală de Cristina Nemerovschi. Care te face să îți pui o mulțime de întrebări.” (Alexandru Petria, Revista Vatra)
*
‘’Ce descoperire, Cristina Nemerovschi, chiar un scriitor!” (Constantin Piștea)
*
„Cristina Nemerovschi a intrat în forţă în literatura română odată cu debutul ei vulcanic: Sânge satanic. A vândut camioane de cărţi, a supărat critici, a salvat adolescenţi, a adunat mii de cititori în jurul ei, pe grupuri de Facebook, pe forumuri, a primit scrisori de felicitare şi ameninţări cu moartea. Ce-şi poate dori un scriitor mai mult decât atât? Şi totuşi, autoarea nu s-a oprit aici. A făcut ce trebuie să facă un scriitor autentic: să continue să scrie.’’ (A. R. Deleanu, Tiuk!)
*
“Personajele Cristinei îndeamnă la revoltă, dar la una gândită. Citind cărțile ei ai senzația că cineva îți trage o palmă și te trezește la realitate. Cristina a reușit prin cărțile ei să le arate multor adolescenți (și nu numai) că literatura poate fi și altfel decât cea din manualele școlare, interesantă și – cel mai important cred eu – aproape de ei.’’ (Alecart)
*
’’Pudicii sau falşii pudici ar trebui să fie primii care să pună mâna pe cartea Cristinei Nemerovschi. Pentru că paginile ei vorbesc despre o imoralitate profundă a lumii în care ne desfăşurăm existenţa, dar care, până la urmă, aşa greoi, cu droguri, sex şi artă bolnavă, înseamnă tot viaţă. Şi moartea din lumea aceasta dureroasă şi deformată înseamnă tot viaţa. Şi dragostea falsă, şi paradisul cărnii, şi secretele ce se aşteaptă dezvăluite, cu rânjetele lor morbide cu tot, înseamnă tot viaţă. O viaţă la care pudicii sau falşii pudici uneori tânjesc, în siguranţa jalnică a bucătăriei lor.’’ (Oana Dușmănescu, Bookmag)
*
‘’Cristina a scris. Mult. Colosal. Sfâșietor. Când intri în pielea personajelor ei ai impresia că nu există reguli, limite, că e dreptul tău să alegi binele (sau răul), pentru că vrei, nu pentru că trebuie. Iar când ieși (și aici zace de fapt genialul efect) nu te apuci de droguri tari, orgii, infracțiuni, cum se tem mulți, ci ai curajul să faci un pas în plus pentru tine. Unul mic. Unul suficient. Ziua 1, momentul 1.” (Societate și Cultură)
*
’’Daca o veti intalni macar o data, veti vedea ca e foarte fluida, prietenoasa si comunicativa, o veti adora instant. Cristina are mereu un leac pentru inimi nelinistite, e o fire vindecatoare, care nu lasa loc de prejudecati.
Cristina Nemerovschi, rebela nemuritoare a unei societati nevindecabile.’’ (Chocolat Book)
*
’’În ultima vreme au început să apară cărți de proză ale unor autori cu totul dezinhibați, în special ale unor autoare. Radu Voinescu a numit-o inspirat pe Cristina Nemerovschi „rebela literaturii române”.” (Alex. Ștefănescu)
*
‘’Cristina Nemerovschi, autoare româncă, e cea care mi-a redesenat imaginea despre autorii români, imagine care mi-a fost distorsionată până la dezgust de șabloanele putrede cu care am fost înconjurat în anii de liceu.’’ (Florin Giurgiu)
*
’’Cu siguranță voi căuta și alte romane ale Cristinei Nemerovschi.’’ (Revista de Suspans)
*
“Cristina Nemerovschi, autoarea celui mai controversat volum de proză scris în România în 2010, Sânge Satanic, este un Gorzo literar suicidal, cu un magnetism pe care îl gust cu ochii închişi. (Adrian Ioniță, Art Magazine)
*
’’Dacă vrei să înveți să trăiești, să simți că trăiești, nu să exiști, pur și simplu, citește romanele Cristinei Nemerovschi.” (Amalia Danciu)
*
’’Întreg volumul a fost o capodoperă.’’ (Dana Oțet)
*
“Cristina Nemerovschi este una dintre tinerele şi talentatele scriitoare din noul val. Este tânără, vie ca o flacără, scrie şi vorbeşte la fel cum trăieşte: intens, ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima. Spune lucrurilor pe nume, fără perdea, fără perieri, fără să linguşească, dar nici să buşească pe nimeni. E prea deşteaptă pentru vârsta ei.’’ (Gazeta Românească)
*
’’Cristina Nemerovschi reuşeşte, prin această carte, o treabă genială: reconstruieşte drumul unei generaţii (poate chiar acea generaţie mult-hulită de către unii, a Pieţii Universităţii), formată din oamenii care credeau în propriile idealuri şi în nişte principii la care nu puteau renunţa.’’ (Filme-cărți)
*
„După ce am terminat cartea, am fost în şoc şi m-am uitat la pereţi ore întregi. O pot recomanda oricui, în orice moment.’’ (Captive in The World of Books)
*
‘’Un alt mare merit al Cristinei Nemerovschi este că a creat un prototip de personaj care pur şi simplu nu exista în literatura română, astfel permiţîndu-i cititorului să poată intra (fictiv, fireşte, imaginar) în lumea rockerilor anarhişti.” (Mihail Vakulovski, Tiuk!)
*
’’Cu scriitura ei dură şi sensibilă, sarcastică şi tandră totodată, servind o anti-estetică personală, Cristina Nemerovschi se dovedeşte rebela literaturii române de azi.” (Radu Voinescu, Revista Argeș)
*
’’O disecare nemiloasă a sufletului omului.’’ (Fan SF)
*
’’Cititi Cristina Nemerovschi, pentru ca nu o sa va para rau, credeti-ma!” (Vlad si cartile)
*
„Pentru mine, Dresoarea va rămâne cu siguranță în topul preferințelor, în acel loc special din inima mea, unde rămân cărțile care mi-au plăcut cel mai mult.” (Rândurile Evei)
*
’’Umorul și dramatismul specifice lui Nemerovschi m-au făcut să râd, să oftez, să mă încrunt și, mai presus de toate, să ador cartea.’’ (Serial Readers)
*
’’Am rămas fără cuvinte. În viața mea n-am citit o carte mai profundă ca asta.’’ (Andreea Nistor)
*
’’„Goosebumps” pentru creier 🙂 Respect.’’ (Ildiko Racz)
*
’’Datorită ție iubesc să citesc.’’ (Lidia Maciuc)
***
Cristina Nemerovschi s-a născut la București. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București, apoi un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat literar în 2010, cu romanul Sânge satanic, care a fost comparat de critica literară cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2010, Cartea anului 2011 pentru a doua ediție, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.
Au urmat alte 15 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-unul din interviuri.
A scris și o carte de non-ficțiune, un volum de dialoguri cu cititorii, Ce facem cu România?. De asemenea, proza autoarei a fost inclusă în peste 10 antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014.
Romanele semnate de Cristina Nemerovschi – Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor, nymphette_dark99, Ultima vrăjitoare din Transilvania, Vicky, nu Victoria, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, Păpușile, Rockstar, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, Dresoarea, Răzvrătiții – au dat naștere unui nou curent în literatura tânără și au inspirat numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică.
Începând din 2017, este și traducător pentru colecția de literatură străină Herg Benet Passport.
0 comments