
Despre cărți
„Aceste cărți îți pot schimba viața”
„Cred că încă de când am citit Sânge Satanic, acum câțiva ani, m-am tot gândit să scriu acest articol. Chiar și acum, mă opresc din lecturarea cărții “Ce facem cu România?”, penultima carte publicată de Cristina Nemerovschi, pentru a cugeta din nou și a-mi pune în ordine gândurile și ideile cu privire la această autoare. Bineînțeles că mi-am dat seama că romanul de debut nu este ca orice altă carte și cred că, mai mult sau mai puțin, am considerat-o autoarea mea preferată din literatura românească. Și recunosc, asta poate pentru că nu prea am citit multă literatură românească, dar asta s-a schimbat tot datorită Cristinei Nemerovschi cât și editurii Herg Benet.
Autoarea a publicat șapte cărți până acum și acum sunt în curs de citire a ultimilor două. A scris o trilogie și două cărți individuale. Urmează să publice o nouă carte în curând, despre care nu știu nimic. Nu asta e ideea. Ideea este că aceste romane sunt foarte ușor de parcurs dar atunci când le-am terminat, efectul lor asupra mea a rezistat în timp. De fiecare dată când citesc o nouă carte publicată de Cristina Nemerovschi, mă gândesc la toate celelalte cărți pe care le-am citit și încerc, pentru a mia oară să-mi formulez o opinie, o idee, o definiție a ceea ce înseamnă acestea pentru mine. Cred că a venit momentul, chiar acum, în timp ce citeam singura carte non-fictivă publicată până acum, o carte în care autoarea răspunde la întrebările fanilor, lămurind câteva lucruri de care eram și eu, personal, foarte curioasă. Deși am ajuns doar la jumătatea acestei cărți non-fictive, am aflat în mare parte tot ce voiam să aflu. Și acum vine momentul pe care îl așteptam de atâta timp, explicația mea pentru mine însămi, în primul rând.
Fenomenul Cristina Nemerovschi, cel puțin pentru mine, a avut și încă are un impact foarte puternic asupra felului cum văd, în primul rând viața în România dar și modul în care aș vrea să îmi trăiesc viața. Personajele ei sunt conturate în jurul aceleiași idei: libertatea; imediat după, vine ura împotriva prostiei și ipocriziei.”
CONTINUAREA, AICI: https://ourbookpalace.wordpress.com/2014/10/25/eu-romania-si-cristina-nemerovschi/
0 comments