„Mă enervează foarte mult resemnarea și plictiseala”

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Nu-mi prea mai amintesc cum se chemau jocurile găștilor mele din copilărie, dar în general era vorba de chestii în care stăteai într-un cerc, iar cineva trebuia să te aleagă, după care alegeai tu și tot așa:). Mai era jocul ăla, ceva cu “frunza”, cu niște desene complicate pe asfalt… Plus astea clasice, gen leapșa, v-ați ascunselea. Nu cred că aveam unul preferat, mă jucam ce se nimerea. Din adolescență am renunțat să mă mai joc în sensul ăla obișnuit, și am început să mă joc trăind, încercând să îmbrac diferite măști, până ce mi-am găsit drumul propriu. De foarte multe ori, în adolescența mea, m-am simțit pe o scenă, unde am improvizat mult.

– Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Începem cu prezentul și ajungem apoi inevitabil la trecut. Nostalgia e de vină, desigur… Cele mai interesante discuții mi se par cele care, privite din afară, au un aer absurd, discuții în care fiecare vorbește pe limba lui despre altceva și cu toate astea ne înțelegem de minune. Dacă ar fi după mine, mi-ar plăcea să am un prieten apropiat din fiecare perioadă a vieții mele, de la grădiniță până la scriitorii cunoscuți recent. Cred că te ajută foarte mult să nu uiți cine ești.

– Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

În copilărie, am fost microbistă, nu ratam niciun meci de fotbal la TV, am mers de destule ori și pe stadion. Țineam cu Dinamo, aveam perioade în care purtam haine numai în culorile echipei preferate. De când am renunțat însă la TV, de vreo zece ani, am cam pierdut legătura cu fotbalul și de fapt cam cu orice sport. Mă mai uit o dată la 2 ani, când e campionat european sau mondial. Hm, dacă mi-ar fi plăcut să practic vreun sport, ar fi fost cu siguranță ceva foarte violent. Box, probabil:D. Cred în sporturile care te ajută să-ți exorcizezi niște demoni și așa am senzația că ar trebui să fie foarte violent. Cu cât mai violent, cu atât mai eficient pentru a te descărca de surplusul de furie și revoltă acumulat. Cum e și headbanging-ul, de altfel.

– Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Nu prea sunt chestii de la care eu m-aș da în lături, dar în schimb să-l fi pus pe un personaj la treabă în direcția asta… Poate, să zicem, ceea ce face Vicky în nymphette_dark99, când rănește oameni. Deși, în adolescență, am avut și eu niște episoade asemănătoare! În rest, dacă mă gândesc la ce face M. în Sânge satanic și Ani cu alcool și sex, nu prea văd chestii pe care eu nu le-aș face. A, bine, și probabil nu i-aș face Amaliei ce i-a făcut Corbu. Tocmai am terminat Jurnalul Amaliei, care a fost inclus ca bonus în ediția a doua din Pervertirea, și am rămas cu un sentiment de ușoară tristețe, că Amalia era până la urmă o puștoaică mișto și nu merita să i se întâmple ce i s-a întâmplat.

– Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericită?

În afară de scris, nu știu, nu prea cred că există o altă profesie (nici chiar hobby) care să mă facă foarte fericită, fiindcă, dacă ar exista, aș fi făcut-o deja (sau aș fi prinsă în ea). Poate că există și nu am descoperit-o încă. Mi-ar mai plăcea și să cânt într-o trupă, dar nu cred că s-ar compara cu scrisul, ar fi ceva mult mai fragmentar, cu câteva momente culminante frumoase și atât. Scrisul e de durată și este un întreg proces, o evoluție. Un alt avantaj al scrisului este că mie nu mi se pare deloc că muncesc atunci când scriu. Am senzația doar de joc și libertate. Nu cred că aș găsi o altă profesie care să-mi dea sentimentul ăsta.

– Ce sentimente/stări te enervează?

Mă enervează foarte mult resemnarea și plictiseala. Cred că de la ele începe tot ce este rău, pierderea identității, transformarea în marionete, instinctul de a urma turma. Ar trebui să facem tot, absolut tot ce putem, pentru a trăi cât mai multe momente intense, pline de inspirație, de sentimente puternice, să încercăm permanent să iubim și să urâm ceva, pentru a evita blazarea. Trebuie să fim vii, avem nevoie de entuziasm, fiindcă altfel ne pierdem. Mă mai enervează frica, în general, pentru că și ea este tot un obstacol în calea evoluției individuale. Frica de lucruri pe care nu le cunoști, pe care nu le înțelegi… Frica paralizează și în final prostește.

Continuarea poate fi citită AICI: http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2803