Fragment din „Cum am ars-o o lună ca scriitor de succes” în revista Tiuk!

Am 39 de ani, patru luni, o săptămână, trei zile, șase ore, patru minute și câteva secunde, mă cheamă Gigi Anghelescu și astăzi am hotărât să devin scriitor de succes.

*

Ajung la Cișmigiu cu 56 de minute înainte de ora stabilită pentru întâlnire. Ăsta e un lucru bun. Urăsc să întârzii.

Când mă aflu chiar în fața terasei unde vom servi cafeaua, constat că sunt un bou. Un idiot. Cel mai mare idiot în viață. Un scriitor de succes în devenire complet idiot. Am uitat să îi cumpăr un buchet de flori! Nu pot să cred cum am omis asta. Bine că mai am 48 de minute la dispoziție ca să remediez greșeala. Părăsesc în fugă parcul, mă îndrept spre ghereta unei țigănci, chiar la intrarea în Cișmigiu. Întreb cât e firul de garoafă.

– Zece lei boierule! Uite d-astea, cu coada lungă, pentru prințesa lu mata!, zice țiganca.

Inspectez garoafele… Sunt în regulă, numai că prea scumpe. Dacă îi iau trei fire și dau 30 de lei, îmi mai rămân pentru cafele doar 20, și e cam la limită. Dacă Maria Sofia vrea să bea două?! Nu-mi permit să dau atâta pe flori. Unde mai pui că speram să-mi și rămână niște bani și pentru mine din ăștia, mama e în spital și până vineri nu pot trece pe la ea să-mi mai dea. Întreb cât e gladiola.

– Opt lei, boierule, ia uite ce frumusețe!, zice și scoate o gladiolă roz din vază. Gladiola, prea înaltă, se rupe de la jumate.

– Stai boieru, că nu-i nimica, are fata alta și mai mișto!

Scoate de data asta una albă. E frumoasă, dar tocmai mi-am dat seama că are coada prea lungă și că aș arăta puțin ridicol târând gladiola pe jos. Întreb cât e trandafirul.

– A, ăștia e flori pentru boieri cu bani!, îmi zice țiganca și mă privește un pic cruciș.

Observ acum că are un defect la ochi, unul dintre ei îi fuge spre rădăcina nasului.

Îmi zice că trandafirul e 18 lei, dar că mi-l lasă cu 15, că-s băiat de gașcă și că poate mai cumpăr și altă dată. Cât pe ce să mă învoiesc, îi cumpăr Mariei Sofia un trandafir roz… Țiganca scoate floarea din glastră, să mi-o arate. Se înțeapă în ghimpe.

– Fi-re-ar nația ta a dreacu’ de împuțit, mânca-mi-ai pizda să mi-o mănânci!!! țipă ea nervoasă. Câțiva trecători cască gura. Două eleve de liceu se opresc și încep să râdă. Le fac semne că florăreasa nu vorbește cu mine, eu sunt un client finuț, un boier, și că de fapt înjură floarea. Cred că nu m-au luat în seamă.

Țiganca și-a descărcat năduful și acum mă privește un pic sictirită.

– Ai zi boierule odată, îl iei sau nu-l iei? Ai că mi-ai deranjat toată marfa, zice pe un ton cam răstit. Trecătorii se holbează din nou la mine.

CONTINUAREA aici.