O întâmplare

Anghelescu cel vizionar lovește din nou 😀 Zilele astea am avut parte de o întâmplare desprinsă parcă sută la sută din romanul meu pamflet cu scriitori.

O librărie din București, așteptam o prietenă. Lângă mine, un domn și o doamnă, discuții aprinse. Doamna încerca să-l convingă pe domn să publice la editura dânsei.

– Să știți, tirajul maxim pe care vi-l va oferi orice editură din România este de 100-150 de exemplare, pentru că piața de carte este saturată la maxim. Noi vă oferim tiraj de 250 de bucăți, deci nu ar mai trebui să stați pe gânduri, cea mai bună ofertă, zice doamna.

– Ia lăsați-mă în pace, că așa sunt de nervos. Să-mi bag… în toate editurile din România, niște hoți la drumu mare și niște pornografi! Nu de dumneavoastră zic, de alții… Păi știți ce am făcut eu?! La 20 de edituri am publicat până acu, o grămadă de bani, pe toate le cunosc ca pe pielea pulii, scuzați limbajul, comentează domnul cu năduf.

– Ei, nu e nicio problemă, sunt obișnuită cu acest limbaj, cum bine spuneați, a împânzit literatura! Și are și succes, autorii cu limbaj murdar vând mai bine decât volumele de literatură sănătoasă. Uitați, la noi la editură, am publicat memoriile lui XXXXX din perioada regimului ceușist (nume complet necunoscut oricărui cititor) și n-am vândut deloc, lumea nu vrea carte de calitate.

– Lăsați-mă că înnebunesc, sunt plin de nervi!!! Și nu e deloc respect pentru autor! La nicio editură, mă auziți? Să-mi bag… în toate! Pornografie peste tot! Și înțeleg, scrie pornografie, dar măcar nu folosi cuvântul pulă, mă înțelegeți?! Eu când citesc așa ceva, mi se face rău! Păi să vedeți ce am pățit… Cu măgarii ăia de la Herg Benet, spre exemplu!

– Ah, îi cunosc, vai de mine!… Acolo numai pornografie. Acolo au publicat (urmează o înșiruire de vreo 30 de autori, toți publicați la Cartea Românească și Polirom, despre care doamna era convinsă că au apărut la Herg Benet). Mizerii!!! Cu M mare!

– Da, doamnă, să-mi bag… Fiți atentă ce pățesc eu, cum m-au futut pe mine în cur! Trimit manuscrisul, primesc din partea lor laude peste laude, când să mă publice, io mă răzgândesc! Că nu mai vreau acolo, nu-mi place. Și ei ce credeți că fac, să-mi bag… Ei mă publică și așa, fără acordu meu!!!! Și fără contract! Că, deși îl semnasem, îl dădusem înapoi.

– Vai, se oripilează doamna. Era bine dacă nu semnați contractul, puteam acum să le furăm titlul! Vai, ce bine ar fi fost!

Mă întorc și mă uit urât la cei doi, îi scanez puțin. Încerc să fiu încruntată, dar mă pufnește râsul.

– Auzi, ești sigur că la Herg Benet ai publicat?, îl iau direct pe domn.

Între noi fie vorba, era un domn nu foarte trecut de vârsta mea, plus că eram convinsă că tutuirea îl va irita 😛 De unde, mai mult l-a flatat, cred.

– Mă cunoașteți?, zice el, cocoșindu-se dintr-o dată, brusc cu spatele mai drept și cu un zâmbet care se vrea seducător, în locul spumelor de mai înainte.

– Nu, dar cunosc Herg Benet, îi zic sec.

– Ăăăă, de fapt, stai așa. Ăăăăă… Bă! Nu era Herg Benet! Confund io… Era Tracus Arte. Le tot încurc. Dacă au toți nume din astea străine, ce e românesc nu le mai place. Sigur, numai pornografia le place!

– Ah, nu era Herg Benet!, spune doamna, sincer dezamăgită. Păcat, era mai bine să fi fost. Ăștia sunt infiltrați peste tot. Prin toate librăriile. S-ar fi auzit deja de numele dumneavoastră când v-am fi publicat noi…

M-am întors cu spatele și mi-am văzut de ale mele, dar, tot timpul cât au mai stat acolo, au tocat mărunt aceleași subiecte. Cât de pornografă și neserioasă e editura Herg Benet, deși domnul recunoscuse în final că nu a publicat la ea (în treacăt spus, pe doamnă n-a uimit-o deloc că domnul nu avea habar nici măcar la ce editură i-a apărut volumul 😀 ). Cât de rău e că pornografii au cucerit arta, pe toate planurile. Ce de căcat e scriitoarea X care a vândut munți de cărți (o autoare care nici nu a mai publicat nimic în ultimii 10 ani și care e complet uitată) fiindcă a povestit într-un roman cum i-a făcut sex oral unui bărbat. Cum editurile au cucerit și Parlamentul, și se promovează acolo, și blabla, bla bla bla.

În fine… am râs, m-am enervat, pe urmă iar am râs. Mda, bietul om nu era cu nimic diferit de toți ceilalți care își ascund propriile eșecuri în spatele unor închipuite conspirații universale, proces în care aruncă din plin cu dejecții în persoane și instituții despre care nu știu absolut nimic. Sunt așa de mulți, încât foarte probabil, în curând, vor deveni o categorie socială de sine stătătoare. Angheleștii. Am râs iar, pe urmă mi s-a făcut milă, dar la final iar am râs. Csf.