„“La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna”, personajele explozive ale ultimei cărţi a Cristinei Nemerovschi. După ce şi-a încercat peniţa cu un roman pamflet, apărut tot anul acesta şi tot la editura Herg Benet, Cristina Nemerovschi revine la stilul şi subiectele care au consacrat-o, cu mult aşteptatul roman Păpuşile – a opta carte publicată de autoare, în cei doar patru ani scurşi de la debut.
Cele două personaje principale sunt Dora şi Luna, două tinere care ies împreună dintr-o adolescenţă marcată de lipsa mamelor lor naturale (a uneia este fugită în lume şi a celeilalte a murit). Cele două fete se întâlnesc într-un moment în care fiecare dintre ele avea nevoie de un sprijin, de un suflet pereche, de un umăr pe care să plângă, dar şi de un partener de nebunii. Asta au reprezentat Dora pentru Luna şi Luna pentru Dora, în puţinii ani pe care i-au petrecut împreună, până să fie despărţite pentru totdeauna.
În ciuda faptului că pare ‚un roman cu lesbiene’, prin subiectul tratat, prin personajele principale şi prin coperta cu care a apărut cartea în librării, Păpuşile este un roman matur, unde descoperim o Cristina Nemerovschi mai introspectivă şi mai reflexivă, aproape filosofică. Temele principale ale romanului (care dau şi numele celor două părţi în care este împărţit) sunt iubirea şi moartea. De altfel, m-am întrebat câteodată, citind Păpuşile, dacă nu cumva personajele şi firul poveştii sunt doar nişte pretexte pentru o argumentaţie filosofică pe cele două teme centrale ale vieţii fiecăruia dintre noi: căutarea continuă a fericirii prin iubire şi frica de moarte.
Tangenţial şi superficial tratat, Păpuşile este şi un roman despre relaţia intimă dintre două fete. Nu lesbiene, ci fete îndrăgostite una de cealaltă. Aparent imitând fără să vrea firul unei poveşti citite în copilărie de Dora, viaţa celor două personaje principale pare desprinsă dintr-o dramă shakespeareană. Dora Minodora şi Luna Betiluna erau eroinele poveştii îndrăgite de Dora în copilărie, iar când o întâlneşte în realitate pe Luna, realizează că soarta le-a adus împreună şi că se căutau de mult una pe cealaltă. Ceea ce nu ştia niciuna dintre ele, însă, era că tot soarta le va despărţi iremediabil, mult prea devreme şi la fel de neaşteptat cum le prilejuise şi întâlnirea. Iar mesagerul sorţii Lunei a fost o femeie cu păr verde care peste ani se va dovedi că le-a legat pe cele două fete încă din copilărie.” (Andreea Tănase)
CONTINUAREA AICI: http://semnebune.ro/2014/papusile/#axzz3Q2qNSwm3
0 comments