„Opusul cuvintelor ‘moral’ și ‘tipar'”

„Mi-a plăcut să ajut la bibliotecă. Întotdeauna mi-a plăcut să mă implic, numai că nu toate „chestiile” îmi stârnesc interesul. Când vine vorba de cărţi, însă, nu clipesc, mai ales că cititul şi sentimentul de a atinge o carte nouă, proaspăt ieşită din tipar îmi dă o senzaţie aparte. Îmi strălucesc ochii mai ceva ca ai unui copil de 5 ani când vede o jucărie. (clişeic exemplu)

 Când am dat peste cartea asta, mi-a luat ceva timp să o găsesc pe factură. În seara aia îmi trecuseră peste 40 de cărţi prin mână, şi se apropia ora închiderii, aşa că am făcut un ultim efort şi cu o atenţie deosebită am găsit-o pe un al doilea rând al uneia din cele 4 foi.

Am bifat în dreptul preţului, şi am ezitat înainte să o arunc în cutia cu „cărţi verificate”.

Părea…horror. Desenul de pe copertă era puţin sugestiv în privinţa asta. Plus că titlul mă ducea cu gândul la un conţinut cu tentă religioasă.

Cum era şi normal am întors cartea şi am citit rezumatul pe spate.

 „Interesant, dar nu suficient” mi-am spus, şi am deschis cartea, mai spre sfârşit , unde mi-a sărit în ochi pasajul următor:

„ Ia şi o cola zerooo”, strigă puştoaica, cu un sân încă descoperit.

Încep să râd.  Îi arăt şi lui Marius. Şi el râde.

Mă uit la doamna. O întreb dacă ştie ce fel de carte a luat. Spune că nu.

Nu îi arătăm şi continui să mai caut. O iau de la mijloc. După aceea mai merg spre început, şi constat că TREBUIE să o citesc.

În ultimul timp, aveam chef să citesc, dar mă săturasem de vamipiri, vârcolaci şi alte povestioare din astea. SF-uri. Nu mă mai mulţumea nimic. Osciliam între ceva poliţist, romantic, real sau pur şi simplu…o carte.

Şi cartea asta a venit exact când trebuia. E reală. E exact ce îmi trebuia. Să mă scoată din lumea mult prea îndepărtată pe care mi-o creasem( aşa se scrie, nu?)

Şi ultima parte, din rezumatul de pe spate confirmă  „Toţi ne regăsim între pagini- de la manelişti, până la babele din troleu, sau îndragostiţii cinici sub clar de lună”.

Cartea asta, da, trebuie citită, de open-mind sau de everybody. Well, not really.

E opusul cuvântului „moral” şi al cuvântului „tipar”. Cel puţin asta e opinia mea.

La sfârşit, am constatat că trebuie să fii un pic nebun, să o duci până la capăt. E destul de bine gândită. Şi poate avea un impact foarte puternic, dacă unele idei nu îţi sunt bine fixate în cap.

Satanismul este presărat pe ici pe colo, aşa că dacă eşti un bun creştin, nu intra foarte adânc în carte.

În poză, este ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, dar o să adaug un link, spre site-ul cărţii, unde veţi putea răsfoi puţin de la început, şi o să vă daţi seama dacă o puteţi citi sau nu.

Personajul e interesant, a terminat facultatea de filosofie, a citit tone de cărţi şi versuri şi are o memorie de elefant, însă….convingerile şi comportamentul intră în contrast cu „ calităţile lui”.

Mai departe , am extras câteva pasaje din carte, de la prezentare , până la titluri, şi fragmente din capitole.

O, am uitat să menţionez, cartea e scrisă de o ea.

Cristina Nemerovschi s-a născut pe 10 mai 1980 în Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti şi un master în cadrul aceleiaşi facultăţi, finalizat cu o dizertaţie despre natura adevărului propoziţiilor matematice la L. Wittgenstein. A urmat şi un master în cadrul Facultăţii de Comunicare a SNSPA.

Este redactor al e-revistei EgoPHobia şi colaborator permanent Europe’s Times and Unknown Waters. A publicat proză, articole de filosofie, critică literară, interviuri în revistele EgoPHobia, Tiuk!, Europe’s Times and Unknown Waters. Semnează şi cu pseudonimul Morgothya.

„Imaginaţia autoarei curge în valuri, în valuri de umor negru şi motivaţii atee asupra vieţii. Pentru alţii ar fi greu să simtă şi să scrie atât de dark. Ei însă îi e la îndemână. Naturaleţea este marea calitate a acestui roman inedit şi colorat în negru, îmbrăcat în cuvinte vulgare de care ne ruşinăm în literatură, dar pe care le folosim liniştiţi în intimitate. În cartea aceasta nu încape nici urmă de ipocrizie. Este o carte puternică? Da, fără îndoială. Este o carte pentru toată lumea? Nu, cu siguranţă.” (Oana Duşmănescu)

„ Mă cheamă M. şi am 25 de ani. Asta o spun azi, când sunt treaz- dacă pot spune aşa, căci nebunia este prezentă şi în cel mai neînsemnat gând al meu, mă poartă într-o lume în care termeni precum real şi imaginar, adevărat şi fals, capătă o semnificaţie cu totul diferită- şi am oarece motive să cred că nu mă înşel.” (3. Despre mine pe scurt/I.Eu: Facerea (geneza))

„ Partea cea mai naşpa este că toate astea nici măcar nu mă mai amuză. Oamenii au devenit nişte specimene atât de penibile încât nici nu mai are rost să faci mişto de ei. Într-un timp era fun să îi sar în faţă unei babe, înarmat cu corpsepaint pe obraji. Acum câţiva ani, baba ar fi sărit înapoi zece coţi, şi-ar fi făcut cruce de trei ori şi ar fi scuipat în sân: Piei satană! I s-ar fi părut că apariţia mea e blasfemiatoare, îi zguduie principiile lumii de căcat în care trăieşte.”

[…]

„Acum e doar o marionetă, care ajunge acasă pentru a se uita la telenovela cu ţigani, îşi cumpără mâncare ca să supravieţuiască încă o zi şi să mai prindă o emisiune a lui capatos, plăteşte facturile pentru că nu îşi poate imagina cum s-ar scurge următorii doi ani, singurii rămaşi în viaţa ei fără dan diaconescu”(IV.Eu: apocalipsa (monştrii)

„Din nou, seară de tras pe nas. Şi tot restu’. Începem cu iarbă şi bere. Suntem şapte, cinci ţigări. Două lăzi de bere, votcă şi whiskey. Şi lapte. Vorbim. Cât mai aiurea se poate. Deşi ştiu că asta o oftică de moarte pe R., care ar vrea din când în când o discuţie serioasă. O sperie când vorbim aşa. Dă-te-n pula mea, caută-ţi unu’ care stă la discuţii serioase în timp ce bagă un joint cu tine. Nu ştiu ce am azi, nu sunt în apele mele, mi se năzare că o urăsc, că de ea se leagă tot ce e deprimant şi sufocant în ultima vreme în viaţa mea. O fi viaţa mea de căcat, dar oricând se poate şi mai rău. Nu ştiu, of, începe să mă doară capul. Ştiu că dacă o înjur, mâine am să-i cer iertare, şi nu pentru că o vreau fiindcă n-am cu cine să mă fut sau cine să-mi facă de mâncare, ci pentru că pur şi simplu o iubesc.” (4.Pentru R., cu dragoste)

„ Nu îi dispreţuiesc pe straighţi, dar mi se pare o dovadă de prostie să spui cu atâta convingere că tu nu ai putea niciodată să te fuţi sau nici măcar să te îndrăgosteşti de fiinţe care nu sunt de sex opus. Iar ideea că homosexualitatea e un lucru rău mi-a devenit cu atât mai respingatoare de când am început să urăsc falsitatea creştinismului. Toţi cei care fut pizde ştiu că nu fut pizde doar ca pizdele să fete copii. Şi totuşi, îi acuză pe poponari că fac sex doar de plăcere, nu pentru a procrea. Care-i diferenţa şi unde e falsitatea? Tipic pentru manelişti şi creştini. Uneori mă gândesc că e chiar un pleonasm. Manelist creştin e cam acelaşi lucru cu o blondă proastă.”( 10.I’ll be brian slade, you’ll be curt wild)

„Nu mă interesează să-i impresionez pe cei din jur. Nu îmi tai blugii pentru ca ei să zică uau ce rebel eşti, nu mă tatuez pentru că asta e o dovadă de tupeu. Pula mea, sau poate că da.”( 10.I’ll be brian slade, you’ll be curt wild)

„M-am gândit azi că iubirea poate fi de două feluri. Te îndrăgosteşti de fiinţe care îţi seamănă, în care îţi adori defapt propriul narcisim, şi iubeşti şi fiinţe cu totul şi cu totul diferite, în care iubeşti ceea ce nu poţi avea şi ceea ce nu poţi fi. Nu ştiu care e mai mişto. Ştiu că eu am experimentat-o în special pe prima. Cred că a doua e cumva mai altruistă şi mai sinceră dar, în acelaşi timp, e şi o recunoaştere a faptului că nu îţi eşti ţie de ajuns, că nu eşti totul pe lume. Şi nu pot fi de acord cu aşa ceva.”( II.Lolita goth junioară)

„ Îmi vin în minte ipotezele lui geo dumitrescu : Câteodată mi-ar plăcea să ai mai mult de paisprezece ani,/ să fii mai puţin inteligentă şi mai degrabă castă,/…Cert e că aş fi tentat la maximum/ să te am – cu complicitate şi fervoare.” .”( II.Lolita goth junioară)

„Situaţia e mult mai tragică faţă de cum mă aşteptam. Mă îneacă un râs de zile mari, dacă mai debitează o perlă n-am să mă mai pot abţine. Totuşi, masochist, insist:
„Bine, dar tu trebuie să alegi literatură feministă, feminină, sau de orice gen?”
Din nou îmi aruncă priviri furioase.

    „Păpuşel, nu ştiu cum e la voi la filosofie, dar dacă ai fi făcut jurnalism ai fi observat că toate cărţile bune şi care contează sunt feministe.”

Măi, să moară capra vetei…Zic:
„Bine, să zicem că sunt de acord, dar hai să mai băgăm şi alt gen, nu doar pentru femei sau de femei, măcar aşa, pentru diversitate. Uite, de exemplu, trece procesul.”

Se uită la mine ca la felu’ paişpe. Îmi dau seama că nu a auzit de asta.

    „ A lu’ kafka.”

Elucidată dintr-o dată, îşi notează asiduu titlul cărţii-probabil- pe laptop.

    „ Şi de cine e scrisă procesul lui kafka?”

De data asta mă uit eu la ea trăsnit.

    „…Că trebuie să trec şi autorul, nu doar titlul cărţii. Dar dacă nu ştii, nu e o problemă, dau eu un search pe google.”

Gata. Mi s-a luat. Nu mai vreau să fiu jurnalist în veci. Mă gândesc, bine că m-am retras de la facultatea de jurnalism după doar un semestru, dacă toate erau ca asta nu aveam în cine să îmi bag pula la propriu patru ani.”(14. Sunt jurnalist!/II.”Şi cine ziceai că a scris procesul lui kafka?”)

„ Şi da, fă, e adevărat. Ai ţâţe-pizdă-cur şi dimensiuni updatate ca la carte, dar nu mă exciţi. Şi nici pe alţii. Singurii care pun botul sunt ăia care nu prea au văzut pizde în viaţa lor. La ce să mi se scoale? La nişte ţâţe penale, rotunde şi umflate, reducere la trei mii de euro bucata, două într-una[…]? La un cur amărât, doar pentru că nu are celulită şi coşuri momentan? De ce m-aş excita să văd bucile prin care te caci? Nu fă, nici dacă aş avea bani căcălau nu i-aş băga în pizda ta, i-aş da pe cărţi.

Da, fă, CĂRŢI. Nu, fă, nu de joc, nu sunt cartofor.”( 19. Pizde)

„ Mă gândesc că niciodată nu voi înceta s-o consider pe R. gagică-mea. Dacă m-ar anunţa că îmi dă papucii şi pleacă cu altul peste mări şi ţări, tot gagică-mea ar fi. Chiar dacă nu s-ar mai întoarce. Chiar dacă ar muri. Indiferent cu cine aş fi eu…

Va fi mereu a mea.”(27. Satanişti/În tren(bucureşti-constanţa))

„Te-ai schimbat puţin, între timp. Părul îţi este mai puţin creţ, ochii nu-ţi mai sunt blânzi şi nu mai lucesc[…]. Te-ai închis în cinismul tău şi dezamăgirea ta, nu mai aştepţi ca nimeni pe lume, nici măcar eu, să te înţeleagă. Urăştii oamenii, urăşti universul, pentru că până şi eu te-am dezamăgit. Ţi s-au lăsat foarte puţin sânii, dar eşti la fel de frumoasă. Time went by. Eu am fost, probabil , ultima ta speranţă de a comunica cu specia umană. Nu îmi mai spui ce te doare, gândurile ţi le sechestrezi cu încăpăţânare doar pentru tine.

Ai învăţat multe lucruri, ai citit cu disperare, ai ajuns foarte deşteaptă, ironiile tale usturătoare, neîmblânzirea ta – cu care te-ai născut – li se par tuturor minunate.[…]. Şi încă mai aştept ca tu, cea adevărată, să te întorci la mine, să-mi redevii, doar mie, Zeiţă.” ( 28. A fost odată)

Link-urile:

Site-ul cartii: http://www.sangesatanic.ro/

Blogul scriitoarei: http://www.morgothya.ro/

P.S : Nu e o recenzie foarte bună. Poate chiar deloc. Dar stângacia mea e justificată de dorinţa de a-mi exprima plăcerea şi încântarea faţă de această carte.”