„O literatură underground deschisă la experimente literare şi viziuni neobişnuite”

romanul cristinei nemerovschi, sânge satanic, încântă prin foarte mult umor si multă excesivitate: pentru că lumea „s-a dus pe pulă” şi asta a rămas singura atitudine: dacă nu-ţi lipseşte umorul, nu-ţi rămâne decât să te iei cu mâinile de cap.

M., personajul povestitor e satanist – individualist, rebel, anarhist, spune „nu” când simte nu, îşi bate joc de falsitate, de conformism, de superficialitate, de prostie (p.316) -, e hedonist, e mizantrop, e bisexual (e şi cu B. şi cu R.) şi are sânge în vine. rechizitoriile lui sunt contra babelor (care nu mai cred în nimic, nici măcar în prostiile cu ăl de sus), gheilor (ei înşişi cei mai plini de prejudecăţi şi frică), sunt contra profesoarelor sastisite, a filoloagelor corporatiste agramate, contra distruşilor, terminaţilor şi altor petarzi.

l-am îndrăgit pe M. pentru că, deşi ascultă marduk, deicide, slazer, pantera, amon amarth, iubeşte arghezi.

***

pentru mine, cea mai oripilantă chestie au fost misoginismele din capitolul intitulat de ce nu iubim femeile:

pentru că se cred singurele lucruri frumoase din lume. pentru că sunt convinse că pizda lor este motivul pentru care soarele răsare în fiecare dimineaţă. pentru că nu au simţul umorului. pentru că le deranjează misoginii şi bancurile cu blonde. pentru că iau căcaturile serios iar lucrurile importante le tratează cu superficialitate. pentru că nu acceptă că în afară de pizdă nu au nimic de oferit. (p.240)”