„Am descoperit-o pe Cristina când aveam 13 ani, la fel ca Vicky”

„M-am gândit de la bun început cât de funny e faptul că eu am descoperit-o pe Cristina când aveam 13 ani, la fel ca Vicky. Și trebuie să vă spun că nu știu dacă acest volum este mai bun decât primul dar cu siguranță l-am înțeles mai bine, l-am simțit și am rezonat cu el; m-am regăsit de asemenea în foarte multe din sentimentele lui Vicky – chestie care mă face din nou să-mi pun întrebarea destinului, dacă lucrurile se întâmplă într-adevăr când avem nevoie de ele sau pur și simplu abia când trecem prin niște lucruri reușim să le identificăm și în lucrările artistice… Oricum ar fi, o iubesc pe Vicky.

În cartea asta, construită asemănător primeia (flashback-uri și un mister dezvăluit la final), Tedy dispare și Vicky e îngrijorată. L-a întâlnit pe Radu, profesorul ei de engleză. El, Dev și Tedy o împart acum pe Vicky. Coco este un fel de Pandora/Skins, nu știu dacă am mai menționat asta. Iar călătorii prin Vamă, excursii nebune, droguri, distracție și filosofie. Multe faze la care am râs cu hohote, cum ar fi cea cu tatăl lui Radu. Am înțeles totul mult mai bine, după cum am spus. Vicky e în creștere, se îngrijorează în legătură cu mult mai multe lucruri decât dispariția temporară a lui Tedy din viața ei.” CONTINUAREA aici: http://cristinaboncea.com/2015/11/07/vicky-nu-victoria-recenzie/