Carti
„Eroina Cristinei Nemerovschi știe exact cum ar trebui să arate o lume ideală”
„“Vicky, nu Victoria” este a douăsprezecea carte semnată de Cristina Nemerovschi, toate apărute într-un interval scurt, la mai puțin de cinci ani de la debutul ei cu “Sânge satanic”, un roman bine primit de critica literară (atât cât mai există…), dar mai ales de public. Toate romanele autoarei au avut, de altfel, o priză uimitoare la public, devenind pe rând bestsellere și rămânând o vreme prin topurile de vânzări.
„Vicky, nu Victoria” e ușor diferită față de “nymphette_dark99”. Dacă după lectura primeia rămâneai cu o imagine a unei adolescente teribiliste, înclinate spre violență, inteligentă dar foarte impulsivă, în romanul care continuă povestea întâlnești o Vicky mai matură și mai sensibilă. Un personaj complex, care își trăiește toate sentimentele la limită: iubire, ură, tandrețe, nostalgie. Pasajele în care vorbește despre iubirea ei condamnată de societate sunt poetice: “Am făcut lucrurile care contează numai împreună cu tine. Și dacă aș omorî, aș omorî cu tine. Eram gemeni și, de fiecare dată când uitam cine sunt, mă priveam pe mine în tine. Erai jumătatea mea, dar nu pentru că eram incompletă, ci numai pentru că mă făceai fericită.”
Evoluția personajului merge în două direcții, aparent opuse – iubire și revoltă. În realitate, ele nu sunt opuse, pentru că amândouă se bazează pe cunoaștere: “Cum să-i iubești pe ăia pe care nu-i cunoști? Sau pe ăia la care n-ai ce să cunoști? Uite, eu te iubesc pe tine, de pildă, fiindcă te cunosc. Știu ce îți dorești, știu ce te sperie, știu de ce plângi, atunci când plângi, și de ce râzi, atunci când râzi. Nu pot iubi plânsul sau râsul unui om alături de care n-am trăit măcar o singură întâmplare cu sens.” Iar despre revoltă: “Revoltatul înțelege lumea și are un model în cap, cu care ar vrea să o schimbe pe asta defectă. Revoltatul mișcă lucrurile și nu o face doar pentru el, o face în numele unei idei, ajungând în final să ducă și barca cu proști în față, pe val, doar pentru că ăia sunt și ei acolo. Revoltatul e altruist și visător.”
Dacă ați mai citit alte romane ale Cristinei Nemerovschi, știți că umorul nu poate lipsi, pe alocuri cinic, dur. Sunt ironizate ipocriziile care țin pe loc mentalitatea tipic românească, fie că este vorba de neregulile din învățământ, fie din familiile care acordă tot mai puțin timp cunoașterii propriilor copii. Peripețiile adolescentei din Vama Veche sau de pe băncile școlii vor fi probabil citite cu sufletul la gură de tineri. De asemenea, limbajul tipic generației liceenilor de azi dă o savoare aparte cărții, plus autenticitate.”
Recenzie de Alexandru Petria
Sursa: http://www.stiripesurse.ro/cand-instruc-iunile-nu-sunt-singurul-adevar_974906.html
0 comments