„Vicky a fost un alt gen de personaj”

„Am terminat de citit nymphette_dark99  acum aproape două săptămâni… cred. Nu pot spune că motivul pentru care nu am scris recenzia mai repede s-a datorat faptului că aș fi fost șocată de întâmplările petrecute, de acele aspecte pe care unii cititori le-au considerat inacceptabile, de nedescris, vulgare; sau mai știu eu ce alte cuvinte de genul le-au mai trecut prin cap. Eu mereu am crezut că ceea ce scrie Cristina Nemerovschi nu este chiar pentru oricine – și aici nu mă refer neapărat la modul direct cu care abordează totul –, deoarece îți trebuie puțină vână ca să scotocești printre acele scene care nu sunt des întâlnite în cărți, și să descoperi acel lucru frumos pe care Cristina ni-l oferă. După ce i-am citit cinci cărți – neluând în considerare Ultima vrăjitoare din Transilvania –, în privința șocului pe care – de ce să nu recunosc – l-am avut oarecum la început, acum nu mai sunt nepregătită când vine vorba de astfel de fragmente. Și când mă refer la șoc nu mă îndrept înspre acea parte care au tendința să se ducă mulți dintre cititori – teama de a continua, chestiile acelea care te fac să te întrebi de ce să dai paginile mai departe –, ci la faptul că, așa cum am scris mai sus, a fost ceva nou din punct de vedere al personalității personajelor; și mai cu exactitate, în acest caz, a lui Vicky.

Spre deosebire de celelalte personaje pe care le-am întâlnit în cărțile Cristinei – M., B., Luna, Dora –, pe Vicky am privit-o ca fiind puțin diferită de restul. Poate s-a datorat și vârstei pe care o avea, independenței – pe care mulți, la anii ei, încă învață cum să se descurce singuri –, frica de nimic, siguranța cu care face totul, dar și modul ei mișto de a aborda tot ce o înconjoară. Și cred că, de fapt, tocmai aici am fost cel mai uimită; plăcerea cu care trecea peste lucruri pe care mulți le-ar considera niște obstacole. Cu toate că mi-a plăcut mult mai mult de M. din Sânge satanic, de Luna și de Dora din Păpușile, Vicky a fost un alt gen de personaj. Un personaj pe care mi-ar fi foarte greu să-l descriu, și cu toate că am menționat câteva lucruri mai sus, nu cred că sunt de ajuns pentru a înțelege spre ce mă îndrept. Și, cu toate că nu sunt la finalul recenziei, acum cred că este momentul cel mai potrivit pentru a vă îndemna să o citiți, să vă faceți o părere proprie despre Vicky, despre o adolescentă care, atunci când doar o vezi – fără a auzi ce spune –, îți dai seama că este ceva special într-o mare de identici.

Într-adevăr, Vicky nu a fost și nici nu cred că va fi vreodată un personaj pe care să-l plac în totalitate, dar categoric este unul care stârnește niște sentimente profunde și care te face să împingi limitele pe care ți le-ai impus fie tu, fie societatea. Poate că exagerată pe alocuri – nu m-am împăcat prea bine cu părțile în care apăreau Nelu și Jean, puțin extreme –, dar totul a compensat cu felul lui Vicky de a percepe… CONTINUAREA AICI: http://padeniye.blogspot.ro/2016/07/nymphettedark99-nymphettedark99-1-de.html