„Stilul Cristinei Nemerovschi are capacitatea de a constitui un wake up call”

Să nu divagăm! Am citit nymphette_dark99 într-o zi, iar Vicky, nu Victoria în noaptea următoare; nu pentru că ar fi „mici” sau „ușoare”, dar dau dependență. Acum, sigur, voi muri de curiozitate până va ieși continuarea aia pe care o tot invoc. Dă-ne, Cristina, și volumul al treilea!

Pentru un cititor care are 13 ani acum, cartea e doar o extensie, o adăugire a sinelui. Pentru mine e deja motiv de spaimă: mie îmi era frică să fiu așa atunci, „pe vremea mea”. Vă dați seama cum ar fi să nu faci niciodată compromisuri? Horror, îmi dau seama cu ușurință de ce atât de mulți se simt jigniți de cărțile Cristinei: ce, păi personajele tale nu-s ca-n viața reală, cum eram eu în tinerețe, cu capul plecat, cu sabia-n teacă, cu cozile-mpletite până la brâul de care era legată centura de castitate?!

Vicky e un personaj construit cu minuțiozitate, extrem de complex. Nu pricep cum pot unii să zică despre Vicky că e așa sau altfel, când e atât de clar faptul că Vicky nu poate fi pusă-ntr-o cutiuță cu etichetă pe ea.

Și nu, Vicky nu e femeie, nu face „lucruri de oameni mari”, ba dimpotrivă: își satisface capriciile cu tenacitatea unui copil care vrea și obține fără a se izbi de clasicele laitmotive și refrene ale adulților: „nu se poate pentru că nu se poate / pentru că așa zic eu”.