Nymphette_dark99 la Festivalul de literatură horror Vineri 13, la Club A

By Cristina Nemerovschi | 11 septembrie, 2013

Club A, Revista de Suspans și Editura Herg Benet vă invită în seara de vineri, 13 septembrie, la festivalul de literatură horror “Vineri 13”, care va avea loc la Club A (Str. Blănari, nr. 14, București), începând cu ora 19.

În cadrul evenimentului, va avea loc lansarea volumului “Acluofobia (Zece povestiri macabre)”, de A.R. Deleanu.

Scriitori invitați: Anna Vary, Kiki Vasilescu, Cristina Nemerovschi, Oliviu Crâznic, A.R. Deleanu. Lecturile și discuțiile vor avea în prim-plan cărțile „Acluofobia (Zece povestiri macabre)” (Herg Benet, Cărțile Arven, 2013), „Nymphette_dark99” (Herg Benet, Cărțile Arven, 2013), „Marele băiat de cartier” (Herg Benet, 2013), „…Și la sfârșit a mai rămas coșmarul” (Ed. Vremea, 2010), trilogia „Ultima vrăjitoare din Transilvania” (Herg Benet, Cărțile Arven, 2012, 2013), antologiile “Zombii. Cartea morților vii” (Millennium Books, 2013) și „Dincolo de noapte. 12 fețe ale goticului” (Millennium Books, 2012).

Moderatori: Leonard Ancuța și Alex Voicescu.

Fundalul serii de literatură horror va fi asigurat de un playlist tematic.

*

“În România, de-a lungul timpului, am avut puţini, foarte puţini autori talentaţi care să scrie proză (cu accente) horror. Nici la momentul actual lucrurile nu stau mai bine. Există însă câţiva scriitori tineri aflaţi în plină dezvoltare artistică, iar anii următori s-ar putea să plaseze România, în sfârşit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre. Un lucru e clar, însă: cu volumul acesta, A.R. Deleanu dă tonul, stabileşte traiectoria, aşază ştacheta. E un lucru fenomenal, acesta! Întrucât, inevitabil, toţi cei care i se vor alătura vor trebui să pornească de la un nivel deja foarte înalt. Cu puţin noroc, graţie lui A.R. Deleanu şi Acluofobiei, vom ajunge repede la sincronizarea cu restul lumii. Povestirile de faţă au oricum toate şansele de partea lor în confruntarea cu 90% din producţia de gen a Occidentului. Cetiţi şi vă convingeți.” – Mircea Pricăjan, despre “Acluofobia (Zece povestiri macabre)”, de A.R. Deleanu.

„Atmosfera cărţii e încărcată de tensiune, de mister, de afirmaţii rostite doar pe jumătate, astfel încât de la primele pagini intuieşti că e vorba de ceva mai mult. Vicky are un secret. Ceva denumit Întâmplarea. Ceva ce i-a marcat felul în care vede lumea şi în care se raportează la oamenii pe care-i întâlneşte. […] Drumul parcurs de Vicky din centrul Braşovului şi până în Bucureşti, unde este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, drum făcut cu autostopul, e mai mult decât o simplă călătorie. Întâlnirile care se petrec pe acest drum – unele din ele cu final sângeros, iată, ca să stric puţin suspansul! – o fac pe eroină să-şi retrăiască momentele cheie care au adus-o în prezent.” – Alexandru Petria, despre „Nymphette_dark99”, de Cristina Nemerovschi.

„Încă un lucru pe care l-am remarcat, din nou, este siguranța cu care autoarea descrie scene, situații, creionează personaje, consemnează gânduri și redă dialoguri. Nu am găsit nicăieri un paragraf introdus forțat, o burtă de care evoluția acțiunii se putea lipsi. Povestea junei revoltate Alexandra și a familiei de nemuritori din care Mathias face parte (Aneke, din volumul anterior, face aici figura unei Akasha din universul ficțional al lui Anne Rice) se prefigurează a fi una demnă de export. Îmi recunosc ignoranța în această ramură a fantasticului YA, dar intuiția îmi spune că trilogia apărută la Herg Benet s-ar remarca ușor în ghiotura de trilogii și serii similare pe care le produc occidentalii.

Eu, unul, abia aștept cel din urmă volum, Alexandra.” – Mircea Pricăjan, despre “Ultima vrăjitoare din Transilvania”, de Anna Vary.

“Avem de-a face cu o carte bine scrisă, în care suspansul  şi teroarea sunt bine dozate, într-o creştere continuă, astfel încât cititorul este captivat şi impresionat. Meritul autorului este cu atât mai mare cu cât genul respectiv a fost puţin practicat la noi şi, cu toate că Oliviu Crâznic foloseşte motive care se regăsesc şi în alte romane horror, reuşeşte să fie original şi să trateze subiectul într-un fel ce-i este propriu.

Autorul îmbină într-un mod interesant  motive de horror metafizic cu cele de roman poliţist. Ca în Zece negri mititei, personajele sunt atrase într-un loc din care nu pot fugi, un loc în care moartea va face prăpăd.” – Liviu Radu, despre „…Și la sfârșit a mai rămas coșmarul”, de Oliviu Crâznic.

Distopia „Marele băiat de cartier”, al doilea roman semnat de Kiki Vasilescu, ni se prezintă astfel: într-un Bucureşti contemporan, de început de secol XXI, regulile de convieţuire socială încep să se schimbe odată cu apariţia bruscă, la margine de Ferentari, pe locul unei foste gropi de gunoi, a unei replici în mărime naturală a Casei Poporului. O construcţie albă, pe frontispiciul căreia se putea vedea de la câţiva kilometri anunţul pe care proprietarul îl făcea lumii întregi: „Aici stă Marele Băiat de Cartier“. Iar când Uniunea Europeană, NATO, preşedintele SUA şi bogații emiri arabi stau la coadă pentru a avea o întrevedere privată cu misteriosul Mare Băiat de Cartier, miturile devin legende, iar legendele adevăruri cotidiene, povestite seara, la colţ de bloc, la o nelipsită coajă de sămânţă.

Împotriva tuturor şanselor, Matei Petrini, un absolvent de filosofie, încearcă să obţină prima înregistrare cu fabulosul personaj, pentru a afla Secretul.

“Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 feţe ale goticului.” – Oliviu Crâznic, despre antologia „Dincolo de noapte. 12 fețe ale goticului”.

“Cu moarte pe moarte călcând…

Acolo unde viaţa se termină începe moartea. Şi regulile se inversează definitiv.

Noua orânduire aduce domnia morţilor-vii. Nimeni nu mai e în siguranţă. Vânătoarea poate să înceapă. Acum, speranţa înseamnă doar amânarea vieţii de după moarte.

Într-o Românie trecută, prezentă sau viitoare, nouăsprezece autori români imaginează apocalipsa zombilor. Douăzeci de viziuni originale, înfricoşătoare, credibile, care aduc România pe harta literaturii universale cu zombi.

Cu o moarte suntem toţi datori.” – Mircea Pricăjan, despre antologia “Zombii. Cartea morților vii”.

 

Vă așteptăm să aflați mai multe pe 13 septembrie, în Club A!