„Fantassina Cristina”

„Dacă aș fi scris cronica de întîmpinare la prima ediție din Ultima vrăjitoare din Transilvania, prin 2012, rîndurile de mai jos n-ar exista. Două lucruri m-au oprit să scriu atunci: căderea în capcana de marketing a editurii, căci autoarea opului fantastic era scrisă pe copertă a fi unguroaica Anna Vary (iar eu nu fac parte dintre cronicarii de traduceri), fapt confirmat, nu știu dacă spre glumă sau cu intenții oculte („conspirația literară” va reveni) de un editor-organizator al Festivalului Final Frontier din acel an ; nici după aflarea adevăratei autoare, Cristina Nemerovschi, n-am executat întîmpinarea (fiindcă n-ar mai fi fost o întîmpinare). Tot răul e spre bine, zic azi, cînd, împreună cu (re)lansarea Ultimei vrăjitoare…, Cristina Nemerovschi își asumă nu doar una dintre primele trilogii de „paranormal romance” din literatura noastră, cît și ocuparea unei poziții centrale în proza feminină românească de după 2010. Altfel spus, nicio dimensiune de interes ideologic nu scapă neatinsă de romanele Cristinei Nemerovschi, ea trece de la registrul existențial la cel de divertisment cu o lejeritate care nu provine doar din însușirea meșteșugului (alte autoare care îi urmează în sub-gen, „urmează” în sens cronologic, au învățat meșteșugul tot prin saltul calitativ dat de cantitate și de feed-back-ul critic), ci printr-o matrice intelectuală care, după aproape opt ani de la debut, mă îndreptățește să o trec în rîndul „fantassinilor” din literele noastre.

(„Fantassinul” este scriitorul care își fortifică ficțiunea – centrală operei sale – fie prin poezie, fie prin studii teoretice sau alte non-ficțiuni, literare sau jurnalistice. De asemenea, acest tip de scriitor trebuie să aibă propria percepție și expresie a fantasticului. Pînă acum, am scris despre fantassini ca Lucian-Vasile Szabo și Cosmin Perța.)

Încă trei titluri sunt suficiente, în opinia mea, pe lîngă Ultima vrăjitoare… pentru ca autoarea acestui roman să poată intra în rîndul „infanteriei”: romanul satiric Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, (Herg Benet, București, 2014), romanul naturalist cu adolescenți, nymphette_dark99 (ibidem, 2013) și dizertația în filozofie Natura necesității propozițiilor matematicii la L. Wittgenstein (publicată în  revista „egophobia”, în cinci părți, cu începere din octombrie 2009, http://egophobia.ro/?p=1723). Pentru acoperirea spectrului non-ficțiunii, ar fi fost utilă și cartea de dialoguri cu cititorii Ce facem cu România? (Herg Benet, București, 2013), dar o puteți întîlni pe autoare pe facebook și/sau la evenimentele prilejuite de cărțile sale, iar experiența „pe viu” face mai mult decît un survol de-al meu.

Satirizarea vieții literare românești, cu personaje de un grotesc, dacă nu sordid, cel puțin ignobil, din Cum a ars-o Anghelescu… este nu atît un gest de curaj, cît – și iată prima constantă a „fantassinei” – expunerea cu mijloace literare a unui fragment de realitate pe care marea majoritate alege să nu îl vadă sau, dacă îl vede, nu reacționează, nici moral și nici estetic. Romanul „autorului de succes” Anghelescu vine în siajul unor scrieri tot atît de marginale (fără ghilimele, căci protipendada literară se face că nu vede și că nu e vorba de ea) ca Ghici cine trage în tine? al colectivului Max Torpedo, din 1992, sau Noumenoir-ul lui Flavius Ardelean, de anul trecut. Rostul lui Anghelescu este să elimine iluziile, este – la fel cu vecinii săi – o purificare prin hohot de rîs, un anti-catharsis.

Viața agitată, pe marginea anihilării fizice și psihologice, a personajelor de tip Victoria, pardon, Vicky – adolescentă devenită femeie prin viol, care poate răspunde violenței cu violență, însă care se salvează moral printr-o combinație extraordinar de puternică de conștientizare a clipei cu o ingenuitate ce poate părea supra-umană, dacă nu ar fi atît de firesc (de)scrisă de autoare – din nymphette_dark99 răspunde plenar nu doar primei…” CONTINUAREA aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/sfada-cu-literatura-fantassina-cristina/