Câteva cuvinte despre lașitate

Văd tot mai mulți oameni lași în ultima vreme, și asta mă cam întristează un pic. După prostie și ipocrizie, lașitatea mă scârbește cel mai mult, pentru că stă în calea evoluției tale ca om, te împiedică să fii ceea ce poți și ceea ce-ți dorești. Lașitatea te obligă să adopți o mască – să fii ceea ce se așteaptă ceilalți de la tine. Să fii comod, să nu deranjezi. Și riscul cu toate măștile pe care le lipești de bunăvoie pe față este că, după o vreme, începi să te simți bine și tu cu ele acolo. Te simți dezgolit și vulnerabil fără ele. Nu mai vrei fără ele. Ți se pare un curaj nebun să te afișezi fără ele, un curaj de care nu te simți capabil. Te temi să fii văzut așa cum ești. Ai impresia că masca te ascunde și te apără.

Până în ziua când îți dai seama că ai trăit viața măștii, nu viața ta.

Oameni lași de toate vârstele, de la adolescenți la pensionari, de toate sexele. Oameni care se tem să spună ceea ce iubesc, ceea ce trăiesc. Oameni care se tem că vor fi judecați. Ce prostie imensă… de parcă masca nu ar fi și ea judecată de ceilalți, la rândul ei. De parcă așa, cu mască, ai scăpa de pusul etichetelor. Câtă naivitate! Oamenii vor crede că tu ești masca, o vor judeca pe ea, și te vor contesta pentru ceea ce nu ești, lucru care e mult mai aiurea decât să fii judecat pentru ceea ce ești.

Îi întreb pe mulți de ce sunt lași, pe cel mai prietenos ton de care sunt în stare. Apăi, spun unii, suntem așa ca să nu intrăm în conflicte. Aham. Să nu intri în conflicte cu oameni cărora le pasă atât de puțin de tine, că nici măcar nu vor să știe cine ești tu în realitate? Cât de prost să fii să îți pese de genul ăsta de ființe?

Suntem așa pentru că vrem avantaje de la persoanele în fața cărora nu ne putem exprima liber. Ok… Nu că aș vrea să aduc vreo piază rea, dar mai devreme sau mai târziu vei afla că nu poți avea o relație cu persoana în fața căreia nu te poți exprima liber. Toate situațiile pe care le cunosc eu, și cunosc sute, așa au sfârșit. E matematică pură. Oamenii care nu te lasă să te exprimi sunt intoleranți și, în cele din urmă, proști. Nu poți construi nimic cu o astfel de ființă defectă.

Suntem lași pentru că ne temem că vom fi judecați greșit de prieteni și îi vom pierde. Păi, uite un adevăr pe care ai fi bine să ți-l notezi undeva la îndemână, să-l vezi în fiecare zi și să nu-ți mai fuți viața de pomană: prietenii care te judecă NU sunt prieteni. Prietenii nu judecă. Niciodată. Prietenii înțeleg, prietenii ajută, prietenii iubesc. Îți este frică să nu cumva să-ți pierzi „prietenii” care te judecă? Să nu-ți mai fie. E cel mai bun lucru care ți s-ar putea întâmpla.

„Be true to yourself and remember to laugh each day

It’s all that really matters.”