Copycats

Mi s-a mai întâmplat din când în când să vorbesc cu oameni care au ajuns într-un moment al vieții să fie copiați de alții – fie la nivel superficial, să li se imite un comportament, fie mai profund, de-a dreptul în vecinătatea unei boli psihice, în care imitatorul chiar ÎȘI DOREA să fie persoana pe care o copia. Și oamenii cu care am vorbit mi-au spus că uneori s-au simțit flatați de asta.

Poate e ceva greșit la mine, dar niciodată n-o să pot simți imitarea altfel decât ca pe ceva scârbos și jignitor.

Jignitor, pentru că în primul rând tu vrei să fii în papucii mei, dar fără să fi trăit experiențele mele. Jignitor, pentru că tu asumi că gesturile mele, cuvintele mele, glumele mele sunt ceea ce mă definește pe mine, când în realitate e infinit mai mult. Jignitor, pentru că îți imaginezi că oamenii îmi iubesc cărțile, de pildă, pentru temele lor, când în realitate e infinit mai mult. Jignitor, pentru că nu poți înțelege nici 1 la sută din ce e un om, dar vrei să-i fii clonă. Jignitor, pentru că nici măcar nu te obosești să cunoști și să înțelegi lucrul pe care vrei să-l furi.

Scârbos, pentru că arată că ești un om fără interior. Sunt groaznici oamenii fără interior. Sunt oamenii care nu pot fi apreciați și iubiți, pentru că n-ai ce să apreciezi și să iubești. Oamenii care devin doldora de frustrări, și care niciodată n-or să priceapă ce e în neregulă cu ei. De ce nu emană energie, emoție, de ce nu sunt ceva anume, de ce nimeni nu vrea să stea în vecinătatea lor. Întotdeauna oamenii fără interior nu înțeleg ce e în neregulă cu ei – lor li se pare că-s perfecți. Tocmai fiindcă omul fără interior nu știe că există și interioare.

În general, refuz să stau de vorbă cu astfel de oameni, mi se pare că n-am cu ce să-I ajut. Totuși, dacă aș putea să le dau un sfat, ar fi să se construiască. Sunt oameni mai puțin norocoși, care ajung într-adevăr la o vârstă adultă și nu au nici strop de personalitate, pentru că n-a avut cine să le-o construiască. Părinții și-au bătut joc de ei, le-au dat doar mâncare și un acoperiș, nu le-a păsat să-i învețe că asta e doar baza piramidei, că sub nicio formă nu e suficient. Ca să fii om trebuie să trăiești, să citești, să iubești, să te cutremuri, să ierți, să suferi, să fii fericit, să empatizezi, să te cunoști, să te înțelegi. Dar partea optimistă e că interiorul se poate construi și mai târziu. Mai greu, și nu vei ajunge un om cu adevărat interesant, dar tot e mai bine decât nimic. Pune mâna și trăiește, aruncă-te în întâmplări, caută lucruri care să te marcheze, învață să înțelegi arta, cultivă-te, dă bani unor oameni mișto să stea pe lângă tine și să ciugulești ceva de la ei.

Dar nu fura, la naiba, nu fura, fiindcă e scârbos și jignitor. Sau, măcar, nu fura de la mine 😊