„Avem nevoie de Vicky ca de aer. De ce? Cititi cartea.”

„Am reusit in sfarsit sa stau la o cafea cu Vicky. Spun „in sfarsit”, deoarece haosul imi guverneaza mai nou viata si nu mi-am gasit timp s-o citesc pana acum, desi vinovatia crestea putin cate putin cu fiecare zi cand o vedeam in geanta, singura si trista. Astazi, insa, m-a tras insistent de maneca spre soarele si caldura de afara. „Am adus vara cu mine. Acum ma citesti?”

Da. Si-a inceput povestea si parca s-a terminat prea repede. Ea, cafeaua, tigara si ziua asta superba. Pare prea ireal sa fie atat de frumos in februarie. Iesit din comun. Insa nu se putea altfel cu ea.

Vicky nu e un tipar. E un amalgan de lucruri, varste, trairi, experiente, nebunii, gusturi si arome. E tot ceea ce vrei, insa nu esti sigur per total ca ai nevoie. Eu am considerat-o cel mai mult ca fiind puntea dintre real si ireal. E o fantoma vie, ce traieste in sufletul tau si cateodata o zaresti in anumite gesturi, priviri fugare sau atingeri. Sau atunci cand dai foc scolii. Depinde.

Citisem undeva ca exista doua posibilitati : ori o iubesti, ori o urasti si inchizi cartea dupa primele 10 pagini.

Iubeste-o. Agata-te insistent de fiecare cuvant al ei, de geaca de piele cu captuseala rosie, oja neagra ciobita, parul decolorat si ciorapii rupti. Cu totii avem nevoie de Vicky, sa ne deschida… CONTINUAREA AICI: https://brigetgunn.wordpress.com/2016/02/16/nymphette_dark99/