„„nymphette_dark99” mi se pare cel mai reușit roman al Cristinei Nemerovschi, cea mai bună carte a ei de pînă acum – pentru că scriitoarea Cristina Nemerovschi are o poftă de scris incredibilă. A debutat în 2010, iar „nymphette_dark99” nu e al doilea roman al ei, ci… al patrulea (între „Sînge satanic”, romanul de debut, şi „nymphette_dark99” publicînd şi „Pervertirea” şi „Ani cu alcool şi sex”)!
„nymphette_dark99” este povestea unei adolescente de 13 ani şi 4 luni, Vicky, care se duce la majoratul iubitului ei, Dev, care e la Bucureşti, iar ea e la Braşov, fără bani şi cu telefonul mobil descărcat, făcînd autostopul. Prima linie de subiect nu se întinde mai mult de două zile, în care Vicky trece prin mai multe întîmplări extreme, în drum spre Dev, între frate-so, Tedy, şi iubitul ei, două personaje la fel de interesante ca şi ea. Iar a doua linie de subiect e autobiografică, din amintire, Vicky retrăind mereu întîmplări şi evenimente din viaţa ei, pornind de la propriul nume şi terminînd cu „Întîmplarea”, secretul ei cel mai dark. Un alt fel de roman de aventuri, despre adolescenţii zilelor noastre, un alt avantaj al Cristinei Nemerovschi fiind şi faptul că îşi poate publica cărţile imediat după ce le predă editurii, acţiunea cărţilor sale fiind chiar de aici şi acum, la propriu, nu doar teoretic. Iar Vicky este o fată cu care Cristina Nemerovschi se poate întîlni la lansarea cărţii de la clubul Rockstadt din Braşov, să zicem, club în care ajunge şi Vicky în roman, club care există şi în realitate (pe strada Lucian Blaga nr. 13), local unde are loc CenaKLUb TIUK, unde Cristina îşi va lansa „nymphette_dark99” (la lansarea romanului „Ani cu alcool şi sex” am văzut cîteva adolescente îmbrăcate ca personajul principal din „nymphette_dark99” şi care semănau izbitor cu fata din centrul acţiunii). Făcînd parte din aceeaşi lume din cărţile Cristinei Nemerovschi, lumea tinerilor rockeri, şi Vicky, şi Tedy, şi Dev sunt personaje pe care le-am fi putut întîlni şi printre personajele din celelalte cărţi ale Cristinei; ascultă aceeaşi muzică, au un conflict puternic cu generaţia părinţilor lor, dar şi la şcoală sau în societate, nelipsind nici conflictul interior şi, fireşte, nici (auto)ironia şi umorul.”
Mihail Vakulovski
Recenzia integrală poate fi citită în revista Tiuk!, aici: http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2792 sau în revista Timpul, aici: http://www.timpul.ro/magazines/129.pdf
