Blog Vicky, nu Victoria

Lucrurile pe care le iubesc

(fragment din „Vicky, nu Victoria”)

22.

Radu chiar își luase în serios misiunea de a-i face pe elevii lui să ajungă să se cunoască mai bine, să se gândească la viitor, la lucrurile care le plac și la alea pe care le detestă. Așa că, după eseul unde ne pusese să scriem despre ființa pe care o iubim sau admirăm cel mai mult și după ăla cu cartea preferată, ne mai dăduse încă unul în care să scriem care sunt chestiile pe care le iubim cel mai mult și cele pe care le urâm cel mai tare pe lume.

Dădusem muzica tare de tot, îmi luasem o bere, mă așezasem la laptop, cu un picior sub mine, și începusem să mă gândesc.

Lucrurile pe care le iubesc – și subliniasem cu mai multe linii titlul. Pe urmă le înșiruisem dedesubt:

Să înțeleg.

Tedy.

Ploaia.

Muzica rock la 5 dimineața, cât se poate de tare. Bocancii, de orice fel. Oja neagră. Părul lung, în special la băieți. Dev. Coco. Toate animalele.

Tatuajele. Monologurile. Sexul. Să-mi amintesc. Copilăria mea. Nopțile de iarnă. Cățelul Victoria. Cadourile de Crăciun, dacă sunt ceea ce-ți dorești.

Oamenii care fac tot ce pot ca să te cunoască.

Timpul, care ne ajută să nu ne mai doară chestii, uneori. Marea. Filmele cu lesbiene. Pescărușii. Peștii. Bărcile părăsite, în apusul soarelui. Locurile pustii. Ruinele.

Brățările din piele, brățările cu ținte și țepi și brățările din ață colorată. Cerceii cu pene. Tricourile pe care le împart cu Tedy.

Să construim ceva care seamănă cu noi.

Berea. Să distrugem. Violența, uneori. Visele. Mâinile lui Tedy. Buzele lui Tedy. Să cunosc oameni care nu-s ca-n desenele animate. Primul sărut cu cineva. Christina Ricci în filmele vechi. Să mă bronzez. Străzile din București pe 1 ianuarie, dimineața.

Orele de engleză, începând de anul ăsta. Camera mea. Ezra Miller. Death metalul. Să fac autostopul. Tricourile și cămășile lui Tedy. Filmele cu adolescenți rebeli.

Să trăiesc.

Să râd de oamenii proști. Sons of Anarchy. Spaniola. Cămășile kaki cu steagul Germaniei pe ele. Lanțurile de blugi. Colin Farrell, când era tânăr. Înghețata. Prima ninsoare.

Corpul lui Tedy. Corpul lui Dev.

Coperțile albumelor de la Moonspell. Donnie Darko. Moaca lui Britt Robertson. Căciulile cu urechi de animale. Mesajul din American Idiot. Copacii toamna. Behemoth. Pizza. Când ninge și e cald. Toate locurile pustii.

Să mă uit la proști cum aleargă căpiați să-și facă cumpărăturile de Crăciun.

Culoarea roșie. Effy din Skins. Să stau în brațe la Tedy. Bodegile cu un aer comunist. Să ajut oamenii, atunci când merită. Stupid people dying violent deaths. Cafeaua cu lapte. Facebook-ul, atunci când toți oamenii care-mi plac sunt online. Casele dărăpănate de la țară. Când femei în haine de blană elegante și scumpe alunecă pe gheață, cad și le sare căciula de pe cap.

Hainele negre. Toate anotimpurile.

Locul nostru, al meu și al lui Tedy.

Să fiu Vicky. Să nu pierd drumul spre mine niciodată.

Să iubesc.

 

Lucrurile pe care le urăsc:

Să nu pot schimba nimic.

Îndepărtarea de oamenii care s-au plimbat cândva prin tine și te-au schimbat, într-un fel.

Manelele.

Babele care se ceartă la merdenelărie că le-a pus vânzătoarea cornurile cu brânză dulce lângă cornurile cu gem. Bicicliștii țâfnoși. Toți bicicliștii. Să mă plictisesc.

“Așa se face”-urile.

Singurătatea în mijlocul mulțimii.

Rochiile albe. Prostia. Prefăcătoria. Bisericoșii. Babele isterice. Uteristele nefutute. Moșii împuțiți, în tramvai. Rozul. Cerșetorii. Copiii gălăgioși. Fasolea verde cu ațe. Copiii. Promisiunile nerespectate. Tabelul periodic al elementelor. Scriitorii din manualele de română.

Toate mașinile, dar în special alea care nu opresc când faci autostopul.

Să fii obligat.

Muzica românească de la TV. Trezitul de dimineață. Să țipe cineva la tine. Școala. Temele. Să îmi fie somn în mijlocul unei petreceri tari. Filmele românești în care toți sunt urâți și nu se întâmplă nimic interesant. Movul. Berea cu fructe. Să îmi intre apă în bocanci și să nu am cu ce să mă schimb.

Înstrăinarea.

Beautiful and crazy people dying violent deaths. Când fac baie și se răcește apa în cadă. Să fiu pe stop. Să rămân fără tampoane și să fie nevoie să ies și să-mi cumpăr, în timp ce mă pătez pe blugi.

Tenișii cu talpa prea subțire. Să mă doară ceva. Pepenele roșu trecut sau necopt. Capra, care nu e așa cum aș vrea să fie mama mea. Familia mea, care nu e așa cum aș vrea să fie familia mea, în afară de Tedy. Profesorii, în afară de Radu. Politicienii. Alegerile de președinți și parlamentari. Manualele. Reclamele de pe străzi. Casele urâte. Cocalarii. Banii. Ziarele și revistele. Chinezii. Talk show-urile. Oamenii retardați care se uită la un meci de fotbal și pe urmă zic: “Noi am câștigat!”, de parcă ar fi jucat ei.

Să fie nevoie să lupți pentru a rămâne tu însuți.

Întâmplarea.

Să urăsc.

 

Abia când am terminat, m-am întrebat de ce pula mea scrisesem un eseu la engleză în română.

În timp ce scriam ce iubesc, mi-am amintit o fază de când eram foarte mică, iar capra ne dusese pe mine și pe Tedy la munte, cu telecabina. Când să ne urcăm, pe platforma aia unde era coada, Tedy o zbughise afară din rând și se băgase în față, îi dăduse pe toți la o parte, nemaiavând răbdare. Eu mă luasem după el, evident, așa făceam întotdeauna, eram aproape lipită de Tedy, și până să se prindă proasta de capră, care admira blugii mulați pe fundul unuia din fața ei, noi eram deja în cabină și plecam. Începuse să gesticuleze, să îi pună pe aia să întoarcă telecabina, fiindcă erau copiii ei singuri înăuntru, dar nu se mai putuse face nimic.

Mă trezisem cu Tedy deasupra pământului, zburând peste copaci și stânci. El venise la mine și mă luase în brațe, ținându-mă strâns. Mirosea a vată de zahăr. Îl apucasem cu toată puterea de mână și-l ținusem așa pe toată durata zborului.

– Vezi?, îmi arătase el câte o pasăre, câte o mișcare jos în prăpastie, care putea fi un cerb, câte o stâncă care ieșea amenințător dintre brazi, niște oameni care se cățărau, cu rucsacuri uriașe și viu colorate în spate.

La un moment dat, începusem să plâng, iar Tedy mă mângâiase, încercând să mă consoleze, crezând că plâng de frică fiindcă rămăsese capra jos, la îmbarcare. Îmi spusese să nu-mi fac griji, că el e acolo și că n-o să-mi dea drumul din brațe și nimic rău n-o să mi se întâmple. Dar nu plângeam pentru că îmi era frică; de fapt, și uitasem de capră.

Plângeam pentru că era frumos. Totul.

Share Button

Lasă un răspuns