Emoții

[dropcap]M[/dropcap]ă uitam zilele astea la diferite concerte de adio ale unor trupe rock, la toată emoţia aia pe care artistul o pune în ultima sa întâlnire, faţă în faţă, cu publicul său care i-a fost fidel de-a lungul timpului, şi azi dimineaţă chiar m-a lovit: pentru scriitori, lansările de carte şi lecturile publice sunt turneele şi concertele noastre; ele sunt întâlnirea noastră, intimă şi emoţionantă, cu cei care au încredere în noi suficient încât să ne cumpere cărţile, să ne acorde ore şi zile din timpul lor pentru a ne citi. Şi nu numai atât: să încerce să simtă ceea ce încercăm să le transmitem, să se pună, atât cât e posibil, în pielea noastră. Să ne iubească personajele, să treacă împreună cu noi – şi cu ele, mai ales – prin toate întâmplările care sunt conţinute într-o carte. Să se adapteze limbajului nostru, ritmului nostru, să ne tolereze obsesiile, repetiţiile, angoasele, inexactităţile şi defectele.

Spre deosebire de artistul rock, noi nu putem oferi publicului actul creaţiei în întregimea sa. Pentru că scrisul, spre deosebire de muzică, cere mai multă izolare, singurătate şi nu este făcut pentru a fi retrăit şi re-creat în faţa publicului. Încercăm să facem totuşi atât cât putem: să vă aducem, prin fragmentele din carte pe care vi le citim în cadrul acestor evenimente, cât mai aproape de starea pe care am avut-o noi, scriitorii, în clipa în care am scris ce am scris. Însă cred că momentul de vârf al lansărilor de carte nu sunt prezentările şi lecturile de fapt, ci acele întâlniri cu cititorii. După fiecare acest meet & greet, am rămas cu multe chipuri în minte, feţe pe care le revăd (sau încerc să mi le amintesc) de fiecare dată când închei o carte. E emoţionant, iar şi iar, să ţi se spună, de către oameni pe care îi întâlneşti prima dată, cât au însemnat cărţile tale.

Şi dacă nu putem să vă redăm integral toată creaţia noastră, aşa cum o fac muzicienii în concerte, avem totuşi un avantaj faţă de ei. Rareori în cazul scriitorului va exista “turneu de adio”, aşadar o „lansare de adio”. Pentru că, odată ce apuci să scrii, asta devine viaţa ta. Nu poţi trage acea linie dincolo de care să spui “nu mai scriu”, aşa cum nu poţi trage o linie şi să declari, ferm: “de luna viitoare nu mai trăiesc”.

Acestea fiind spuse, vă aştept cu drag să vă cunosc sau, dacă vă cunosc deja, să vă reîntâlnesc!