„E ca și cum cineva te-ar arunca de la înălțime pe pământ”

„Live fast, die young, bad girls do it well.

Acum ceva timp vorbeam despre Sânge Satanic, scris de Cristina Nemerovschi şi impresia creată de acest roman. Bineînţeles, mi-a fost lene să mai scriu şi o părere după ce am terminat de citit romanul ăsta şi Ani cu alcool şi sex. Aşa cum declaram prin aprilie, îmi place să citesc ciudăţenii, care nu se încadrează într-o literatură uptight, în care curg metafore după metafore, în genul ăla care e recomandat de profii stafidiţi din liceu.

Până una-alta, de Sânge satanic + Ani cu alcool şi sex am numai vorbe bune şi de abia aştept ultima parte a trilogiei.

Acum câteva luni s-a lansat ultimul roman al Cristinei, nymphette_dark99. Am tot dat târcoale site-ului, voiam să comand, apoi mă luam cu alte lucruri, aşa că am tot amânat. Vinerea trecută, profitând de reduceri, am comandat pachetul format din nymphette_dark99, Dona Juana şi Two Rabbit şi am aşteptat cuminte să ajungă.

Să nu uit! Cristina Nemerovschi scria pe facebook că oricine comandă primeşte şi un autograf. Meh, mă gândeam eu, de parca ar sta cineva să semneze atâtea cărţi şi apoi să le livreze. Când am deschis coletul, m-am uitat pe toate cărţile, mândră de achiziţia făcută, apoi am deschis nymphetta. Meh, cum ziceam, nu e semnată. Apoi am dat foaia, iar pe a doua pagină tadaaa! autograf! Am rămas mută de uimire! 🙂

Cum nu aveam altceva de făcut, m-am băgat la citit. Imediat ce am dat pagina, entuziasmul meu, care era deja la cote maxime, a explodat: pe fila următoare, versuri din Jesus of Suburbia, de la Green Day. Am uploadat repede o poză pe instagram, cu hashtagurile de rigoare (business woman, da? 😆 ) şi am citit. Am citit până am terminat cartea.

nymphette_dark99 e genul ăla de carte pe care îl termini în 2-3 ore şi habar nu ai când a trecut timpul. Te ţine captivat, prins în poveste, iar când se termină simţi că e ca şi cum cineva te-ar arunca de la înălţime pe pământ, aşa de aiurea se simte trecerea de la ficţiune la realitate.

În opinia mea, cartea nu se bazează pe descrierea de pe spate: “Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”, e mai mult de atât. E vorba despre aventură, despre necunoscut, despre traume din copilărie, despre coincidenţe, familie, prieteni şi nu în ultimul rând, muzică. (Bine, toate romanele Cristinei au un soundtrack beton!)

Nu te descoperi neapărat pe tine citind cartea, dar vezi o altă perspectivă asupra lumii. Singurul lucru cu care nu am fost de acord în toată cartea a fost vârsta tipei. Cine naiba face atâtea prostii la 13 ani, cine face sex la 13 ani, (SPOILERRR!) ce fată este violată la 13 ani şi se comportă ca şi cum nu ar fi nimic? Apoi m-am gândit că nu toată lumea are o copilărie frumoasă şi fără griji, nu toţi se pot baza pe părinţii lor şi nu toţi cei care sunt părinţi sunt adecvaţi pentru acest rol. În ceea ce mă priveşte, vârsta e mult prea fragedă pentru asemenea probleme şi atâtea gânduri negativiste, dar asta vine din partea unei adolescente cu o copilărie fericită şi cu părinţi super.

Explicaţii pentru n00bi: cartea nu înseamnă sex, violenţă, satanism, nuditate. E trist că un autor trebuie să se confrunte cu o ceată de hateri pe facebook şi să nu aibă altceva de făcut decât să recurgă la block. Nu e josnic ca autor să te combaţi cu haterii, din moment ce ăştia mai au puţin şi o ia razna, spun peste tot “nu cumpăraţi cartea X!” sau aduc acuze fără a fi în cunoştinţă de cauză. E aiurea că s-a ajuns în acest punct, că existenţa ta, ca hater, se limitează la a înjura o carte (atât cartea, cât şi autorul).

Din punct de vedere al citatelor de pus pe facebook, ai de unde alege. 😆 Dar în loc să updatezi fiecare pagină pe facebook, mai bine deconectează-te şi bucură-te de o carte nemaipomenită. Totuşi, pentru curioşi, pun aici un fragment care mi-a plăcut.

Ruşine nouă că avem idei, ruşine că suntem originali şi inventivi. Să ne punem cenuşă în cap, să ne tăiem un deget de la mână drept pedeapsă că ne-a trecut prin cap că am putea schimba lumea. Cum de îndrăznim să nu acceptăm căcaturile pe care ei le-au mestecat şi le-au înghiţit cu zâmbetul pe buze? De ce suntem aroganţi, de ce căutăm propriul nostru drum? Rebelii vor arde în iad, spun ei. Să trăim în frică, în impotenţă, în laşitate, în prostie, asta e soluţia, asta visează ei pentru noi. Din iubire, fireşte. Fiindcă ne vor binele.
Pe urmă, coşmarul vieţii lor. De ce fumăm, de ce bem, de ce facem sex, de ce chiulim de la şcoală, de ce ne pierdem nopţile prin oraş? N-ar trebui să avem hobby-uri, n-ar trebui să avem pasiuni, n-ar trebui să avem nici măcar preferinţe muzicale sau culinare. Ar trebui să ducem o viaţă de măgar. Să-ţi ştii mereu locul, să stai în banca ta şi să-ţi vezi de treaba pe care o ai de făcut, spun ei. Aceleaşi sfaturi pe care le-ai putea da fără problemă unui măgar. Ei, uite, noi nu vrem să fim măgari. Vrem să simţim gustul lumii în care trăim, nu doar să ne uităm la ea cu jind, cu bale la colţurile gurii. Vrem tot, vrem acum. Vrem să alegem, vrem să ştim ceea ce ne place şi ce nu, vrem să simţim cât mai mult pe propria piele. Vrem să fim fiinţe întegi, unice, cu personalitate, să fim coloraţi şi intenşi, nu doar roboţi sau doar măgari. Au fost ei destul şi pentru noi.

(paginile 208-209)”

Mădă

(http://chefless.wordpress.com/2013/09/05/nymphette_dark99-cristina-nemerovschi)