„Run, Lolita, Run!”

„Aşa cum blogărul responsabil îşi marchează advertorialele cu tag-ul “publicitate”, vreau şi eu să încep  prin a marca acest text  cu tag-ul “subiectivism”. Pentru că îmi place mult prea mult Nemerovschi, atât ca om, cât şi ca scriitor; este  genul ăla de afinitate pe care-l ai   pentru lucrurile care-ţi sunt, cumva, foarte asemănătoare şi apropiate, şi mi-e frică să nu ajungem într-o relaţie de tip Tim Burton  – Johnny Depp. Aceea în care doi oameni se plac atât de mult încât pierd busola şi fac orori de tip Alice in Wonderland.

Bun. Acum, că am flaguit, vreau să mărturisesc că am citit noua carte a Cristinei Nemerovschi pe nerăsuflate. E pur şi simplu imposibil de lăsat din mână. Şi principalul motiv este unul pe care îl întâlnesc pentru  prima oară în cărţile ei: unitatea perfectă a intrigii, a suspansului, coerenţa creşterii în intensitate şi a imensului twist final. Cel puţin din punct de vedere al construcţiei, romanul e impecabil. Şi te ţine strâns, nu te lasă să-ţi fugă mintea de colo până colo. Sper sincer ca acest roman al lui Nemerovschi să pice pe mâinile unui regizor de film serios, pentru că nymphette_dark99 are, ca şi blocul de marmură în care Michelangelo l-a intuit pe David, potenţialul unui road movie de excepţie.

Eroina poveştii este  o Lolită de 13 ani, dar una cinică, experimentată în privinţa sexului, a băuturii şi a drogurilor, acidă şi necruţătoare   când vine vorba de proşti. Iar coclaurii patriei, pe unde face Vicky autostopul, pentru a ajunge la ziua iubitului ei, abundă de o galerie luxuriantă de proşti de toate coloriturile, apucăturile şi gradele de distilare. Galeria de cretini ipocriţi, mârlani şi nu o dată  odioşi vă va stârni hohote de râs. Modul  în care Vicky îi pedepseşte,  mutilându-i fizic, e ca o transpunere în  realitate a fanteziilor oricărei femei bruscate verbal sau chiar corporal de câte un ghiolban.”

Continuarea recenziei poate fi citită în revista TABU, aici: http://www.tabu.ro/run-lolita-run/