„Un roman inteligent și irezistibil”

„Se împlinesc mulți ani de când citesc cărți mișto. Îmi place să mă mândresc cu chestia asta, mai ales că acum nici dracu nu mai citește. Deja e un lux să citești, și-l permit doar oamenii foarte inteligenți, ăștia ca mine. Restul se bat pe Paler și Coelho. Bine, mă, se bat și pe Mihaela Rădulescu care a scos nu știu ce carte, Gigi Becali și să nu uităm de Năstase! 

Am fost un copil deștept, cred. Până la optsprezece ani, citisem destul de mult ( ca să nu zic tot, niciodată nu e tot). La treisprezece ani, citisem Incest de Anais Nin, Tropicul Cancerului de Miller, Douăsprezece scaune de Ilf și Petrov, Crimă și pedeapsă de Dostoievski, Suflete moarte de Gogol. 

Cum altceva nu aveam de făcut la Târgu-Jiu, citeam. Ce puteam face? Asta era singura modalitatea de a te distra, de a evada din orașul ăla mega plicticos unde nici măcar șaormerie nu aveam. De Mall ce să mai zic? Cinema nici atât, aveam un amărât de teatru. Mai mergeam, când și când.  Ce avea și are Târgu-Jiul? Foarte multe baruri. Nu mergi bine 2 metri, dai de un bar. E imposibil ca la fiecare pas să nu găsești o cafenea, un club plin de cocalari, un bar împuțit. E absolut IMPOSIBIL! Nu aveam o existență foarte complexă. Iar calculator am avut la cincisprezece ani, iar internet la șaisprezece. Alte vremuri. 

Am ajuns la București, la facultate. Altă viață. Surprinzător, nu m-a șocat mall-ul. Din contră, mi s-a părut un loc atât de nașpa și o atmosferă atât de impersonală și de rece, încât nu am înțeles cum mama naibii există oameni care își petrec jumătate din viață în locul ăsta absolut grețos! 

E adevărat că nu mai citesc atât de mult ca în frageda-mi pruncie, dar citesc. Uite, o citesc pe Corina Ozon, Cristina Nemerovschi, și multi alti scriitori faini. Acum spre exemplu citesc noua carte a Cristinei Nemerovschi : Păpușile. Vă spun cu mîna pe inimă că primele pagini mi-au făcut să tremure carnea pe mine! Nu e glumă!

Nu de puține ori, intra mama la mine în cameră la ora 3 dimineața și zbiera să mă culc. Nici nu simți cum trece timpul, citind cartea asta. Forget about că e cu lesbiene. E irelevant. Citiți-o, empatizați cu personajele, vă asigur că o să vă placă! Cartea Cristinei este vie, are plasticitate, respiră, suferă, plânge, râde. Cartea asta are puls. Îi poți simți inima bătând dincolo de copertă! Cristina este atentă și la mesajul romanului pe care l-a scris, dar totodată lasă libertate cititorului de a găsi nuanțe și de a a-l respira așa cum dorește. Cartea asta nu se impune, așa cum o fac altele, cartea asta curge de la sine, o iubești sau o urăști. Nu există cale de mijloc. Nu are nuanța de gri. Alb sau negru. Și asta este datorită faptului că este un roman care poate trezi în cititor sentimente de  ură sau iubire. Este o carte grea, profund dureroasă, dar care este îmbrăcată sub forma umorului și a energiei. Da, este un roman energic, plin de VIAȚĂ, chiar dacă tema este Pierderea omului drag! Este plină de contraste, umor, imagine, simboluri. Acest roman sperge zidul suferinței prin viață și umorul nelipsit. Este un roman inteligent și irezistibil. Este un roman lispit de fandoseli, scris sincer și fără reticiențe. Te poartă într-o călătorie minunată a sufletului și a iubirii, povestită cu umor, vervă, intuiție psihologică.”

CONTINUAREA: https://jeanaplangedupajean.wordpress.com/2015/03/12/ii-poti-simti-inima-batand-dincolo-de-coperta/