„Sex cu Monica” (I) de Adela S.

Pe M. mi l-am imaginat încă de când am citit Sânge satanic ca pe un tip uberhot, cu părul șaten, lung, și ochii verzi. Străbătea aceeași lume în care trăim eu, cu pașii lui de om rebel și inadaptat. Era firesc să fie un inadaptat. Corbu și Ulf, alte două personaje dragi mie născute tot de mintea sublimă și perversă a Cristinei spuneau că lumea este populată de păduchiuți. Le dădeam întrutotul dreptate. Așa că îl înțelegeam pe M., care nu se putea adapta la o lume de păduchiuți, supusă clișeelor, prejudecăților și prostiei.

Mult timp după ce citisem cartea, îmi dorisem cu disperare să fiu M. Să văd oamenii prin ochii lui, să mă comport în diferite situații așa cum s-ar comporta el. Cred că îmi și ieșise lucrul aceasta în mare parte. Mai ales când îi dădusem cu catalogul în cap retardatei de mate și fusesem exmatriculată trei zile. Sau când ieșisem brutal și intempestiv dintr-o relație sentimentală care începuse de la un timp să mă plictisească. Sau când îi aruncasem maică-mii în față prăjiturile cu care încerca să mă mituiască, să mă convingă să nu-mi petrec weekendul cu tata.

Mi se întâmpla însă ceva mai ciudat de atât. Parcă începeam să văd femeile cu ochii de bărbat sau, mai exact, cu ochii cu care le-ar fi privit M. Pe cele cât de cât atractive le priveam ca pe niște obiecte sexuale iar pe cele nașpa le judecam crunt. Erau și proaste, și urâte, și banale, într-un cuvânt bune de nimic. Nu înțelegeam dacă mă schimbam eu propriu-zis, intrând în pielea acestui personaj, sau dacă acele gânduri și senzații ale mele nu fuseseră cumva dintotdeauna în mine, iar acum pasiunea mea pentru M. și personalitatea lui nu le scotea pur și simplu la suprafață.

Monica era înaltă, blondă, cu sânii mari, ușor lăsați și cu ochii albaștri. Era cam proastă, în sensul că niciodată nu pricepea o idee fără să fii nevoită să i-o explici de cel puțin 20 de ori, ca la oamenii handicapați. Dedica foarte mult timp machiajului; se putea spune că era, cumva, pasiunea ei, hobby-ul ei principal. Purta la ea, când venea la școală, o trusă enormă, ca un geamantan, cu zeci de pensule, pudriere, rujuri, rimeluri, farduri și fonduri de ten. Se machia pe ea, își făcea retușuri în fiecare pauză, în toaleta fetelor. Machia și pe oricine prindea, cu o plăcere evidentă. Monica era colega mea de bancă…
Venisem într-o dimineață cu părul ciufulit, cu dresul sfâșiat, pentru că scăpasem ca prin urechile acului de niște controlori de pe RATC, care vruseseră să mă buzunărească și să-mi găsească actul de identitate ca să mă amendeze. Nu le ieșise. Odată ce scăpasem de ei, dădusem de altă belea – cățeaua din fața liceului era în călduri și eu mă oprisem să o mângâi, dar tocmai atunci din boscheți sărise amorezul ei și se înfipsese cu colții în mâneca gecii mele de motor. Cu greu reușisem să scap de el, alegându-mă cu ciorapii sfâșiați, dar era ok că părea să fie așa modelul.

Fugisem repede pe scări, căci întârziasem la ora de franceză. În capul scărilor stătea însă Monica, care se hotârâse în ultimul moment să chiulească, fiindcă nu-și făcuse tema și era sigură că o s-o asculte profa.

“Fată, hai nu te mai du la oreeee!” mi-a zis ea cu o privire rugătoare, de vacă, privire care aproape că-ți topea sufletul.

“Bine” am fost eu acord, gândindu-mă că oricum arătam așa dubios cu ciorapii rupți de câine și cu părul ciufulit de fugă.

“Hai în parc să bem o ciocolată, fac eu cinste!” se oferise Monica.

Purta o bluză albastră, foarte decoltată și strânsă pe sânii ei mari și rotunzi care, băgați în sutien, nu mai păreau deloc lăsați, ci foarte buni. Ținuta era completată de o fustiță roz, care abia îi acoperea fundul. În picioare avea pantofi cu platformă, care o făceau să pară și mai înaltă. Părul ei mirosea a trandafiri după ploaie.

Am zis că bineînțeles, sunt de acord, hai să bem o ciocolată.

– va urma –

ADELA S.