Vine iar 1 Decembrie, și mă gândesc că mi-aș dori tare mult o Românie în care să nu mai iasă la suprafață doar mediocrii, proștii, tupeiștii, hoții, superficialii și oportuniștii. Una în care aș putea să văd la televizor în fiecare zi oameni care chiar au ceva de spus, care au o poveste, care ne pot inspira pe toți. O țară cu mai puțini oameni bolnavi pe dinăuntru de invidie și ură, în care să știm să apreciem ce e bun, fără să ne simțim amenințați. O țară în care să rămânem de drag, din convingerea că o să ne fie bine aici, unde ne-am născut, nu pentru că ne e lene să ne luăm zborul în altă parte. O Românie în care copiii să fie crescuți fără prejudecăți, fără să fie înrăiți, să fie învățați că diversitatea e bună și aduce mereu un plus de frumusețe și de culoare. O Românie cu mai puțină gălăgie, cu mai mult respect, cu oameni mai împăcați și mai asumați. În care să ne preocupăm mai mult de noi, să ne pese mai puțin de ce fac și spun ceilalți, să redescoperim bucuria de a citi cărți care ne tulbură și ne îndeamnă la introspecție, plăcerea de a asculta muzică bună, de a ne pierde într-un film care ne rescrie pe interior, de a găsi oameni care ne fac să simțim intens, de a aprecia că suntem în viață. Una în care să ne valorăm artiștii cât timp sunt vii; în care să gustăm și din arta reală, nu doar din maimuțăreli facile, să vedem ce ni se întâmplă. Să nu mai dăm vina pe alții pentru ratările noastre, să avem forța de-a ne analiza obiectiv.
Frumoasă rău ar fi o Românie cu oameni care au învățat să lupte pentru propria lor fericire și care au învățat să se descopere.
Totuși, senzația e că România dă în continuare mai mult cu spatele. Din ea sare cine poate, cine nu mai suportă, cine a obosit. Poate, cine știe, o să-și dea într-o bună zi două palme, o să-și revină și o să schimbe direcția. Poate.
0 comments