Despre cărți
„Our lives. Our rules”
By |
[dropcap]A[/dropcap]scult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână – așa se autocaracterizează M., personajul principal din romanul Sânge satanic.
Personajul principal al romanului trăiește o dublă poveste de dragoste: Am un iubit, B, și o iubită, R. În acest threesome este atrasă pe parcurs și D., o adolescentă de 14 ani, sora lui R. Totul se desfășoară pe un fundal haotic, pe care se profilează moartea, sinuciderea, fără a ști în unele momente unde se termină realitatea și unde începe nebunia.
Mizantropie, droguri, moarte, wild parties, ură, cimitire, incest, alcool, popi, boală, metal, rockotecă, sex cu părinții, depresie, umor negru, sado-masochism, izolare, crimă, animale ciudate care îți apar în somn… Ce gust și ce culoare au experiențele unui nihilist din 2010? Dacă ar fi trăit în lumea cu care se joacă M., ar fi purtat Stavroghin brățări cu țepi și cruci întoarse? Ar fi dormit Holden Caulfield, beat, pe băncile celei mai true bodegi? Ar fi ucis Maldoror corporatiștii și vedetele Tv, după care s-ar fi băgat la headbanging pe Cannibal Corpse?
Dacă nu vă este teamă de introspecții demonice în nopți gri la capătul cărora ființa ar putea pierde toată familiaritatea ce o definește, pășiți cu încredere în lumea întunecată din Sânge satanic. Veți avea noroc și veți găsi calea de întoarcere, sau…?
Părerea mea:
Am întârziat puțin, știu. Doar că nu îmi găseam cuvintele potrivite pentru a face o recenzie acestei cărți, care pentru mine e una destul de specială. Am învățat mai mult din ea.
Consider că fiecare are dreptul să-și exprime gândurile despre această lume în ce mod vrea, toți suntem diferiți, unii dintre noi nu avem nimic în comun, poate doar faptul că respirăm cu toții, știu și eu. Încă mă gândesc la asta. Și e nasol că gândesc, nu? Se pare că mă aflu printre persoanele alea care ÎNCĂ gândesc. Never mind.Deci, revenind, da! Mi-a plăcut! Actually, am cam devorat-o. S-a terminat prea repede, din păcate.
Shit, și tot nu-mi găsesc cuvintele. Asta e, improvizăm din mers.Well, M. e un personaj mai aparte, e un rocker pe care lumea – adică ăia de se cred normali – nu îl înțelege. M. e ca mine, împărțim aceeași viziune despre lume, în mare parte. Sunt de acord cu el când zice că lumea e proastă și-și duce traiul mânuită de cine știe ce păpușar invizibil. De fapt, numai idioții își duc traiul conduși de acest păpușar, din fericire a mai rămas și o parte din lume capabilă să-și folosească proprii neuroni, știți voi, unii încă suntem capabili să luăm propriile decizii, indiferent de ce ar zice lumea. Și știți de ce o facem? Pentru că nu dăm doi bani pe părerea lor.
Our lives. Our rules.
Shit, și tot nu-mi găsesc cuvintele. Asta e, improvizăm din mers.Well, M. e un personaj mai aparte, e un rocker pe care lumea – adică ăia de se cred normali – nu îl înțelege. M. e ca mine, împărțim aceeași viziune despre lume, în mare parte. Sunt de acord cu el când zice că lumea e proastă și-și duce traiul mânuită de cine știe ce păpușar invizibil. De fapt, numai idioții își duc traiul conduși de acest păpușar, din fericire a mai rămas și o parte din lume capabilă să-și folosească proprii neuroni, știți voi, unii încă suntem capabili să luăm propriile decizii, indiferent de ce ar zice lumea. Și știți de ce o facem? Pentru că nu dăm doi bani pe părerea lor.
Our lives. Our rules.
”Mă urc în autobuz, tramvai sau metrou și mă uit la oameni. Nu cu interes, nu cu simpatie, cu dezgust sau mai știu eu ce. Mă uit la ei ca un nebun, nu mă pot uita în altă parte. Mă uit fascinat, hipnotizat, dar într-un mod și mai bolnav decât o transă. Și în momente din astea am impresia că văd tot ceea ce trebuie să văd, tot ceea ce se găsește acolo; văd Nimicul.
[…]
Îi văd și nu simt nimic. Dar cred că acum am mai multă dreptate. Cum dracu’ poți disprețui sau urî niște păpuși, niște măști care nici măcar nu sunt puse deasupra a ceva, ci stau pe o față care a fost smulsă, care poate nu a existat niciodată de fapt, direct pe carne vie. Sau mai degrabă moartă.”
E nașpa să vezi numai idioțenie peste tot; și eu văd idioțenie peste tot, mă bucur că nu-s singura. E greu să vezi cum lumea asta se duce de râpă…complet. E cam imposibil să o aduci pe făgașul ei, pentru că inculțenia din ziua de azi nu îți permite asta. Inculțenia și ignoranța. Astea două te fac orb. Te fac străin de faptul că trăim în secolul 21, în anul 2012, și că nimic nu mai e cum era pe vremea lui Ceașcă, pentru că atunci probabil mărșăluiau toți în gri ca niște soldăței ascultători. Nope, nu știu. Nici măcar nu mă născusem atunci, dar am auzit că era tare nașpa. Unii zic că era bine.
Fiecare percepe viața cum vrea. Nu obligă nimeni pe nimeni să fie de acord cu ceva care nu-i place. Nu obligă nimeni pe nimeni să îi placă rockul sau relațiile dintre persoanele de același sex. Însă nici nu trebuie să acționăm ca niște maimuțe atunci când vedem ceva de genul. Unii chiar exagerează. Mă rog, m-am dus prea departe.Revenind la M., tipul are o viață aparte. Locuiește singur, îi place să bea, să se drogheze și mai mult, să sperie oamenii spunând că e satanist. În fine, cred că nici asta nu-i mai face plăcere.
A încercat să se și angajeze, ca jurnalist, însă decât printre proști, nevoit să te trezești dimineața devreme și să asculți de o idioată care se crede deșteapta pământului – când ea e de fapt o vacă analfabetă, la fel ca restul departamentului-, mai bine nu. Și eu aș spune pas.Totuși, îi place viața lui. Îi place de R., iubita sa de 21 de ani (și mai nou de sora ei de 14 ani, D.), însă în același timp, e îndrăgostit și de B., un puști de 15 ani în care își regăsește propria persoană.
A încercat să se și angajeze, ca jurnalist, însă decât printre proști, nevoit să te trezești dimineața devreme și să asculți de o idioată care se crede deșteapta pământului – când ea e de fapt o vacă analfabetă, la fel ca restul departamentului-, mai bine nu. Și eu aș spune pas.Totuși, îi place viața lui. Îi place de R., iubita sa de 21 de ani (și mai nou de sora ei de 14 ani, D.), însă în același timp, e îndrăgostit și de B., un puști de 15 ani în care își regăsește propria persoană.
”În clasa a opta m-am îndrăgostit prima dată de un tip. Era cu trei ani mai mare ca noi și rămăsese repetent. Ne-am ținut de mână într-o noapte în cimitir și am știut atunci că voi avea cu bărbații o relație mai specială decât cu femeile, pentru că ne putem împărtăși lucruri, putem înțelege, putem simți chestii împreună. […] Am avut pentru prima dată sentimentul că pot exista undeva ființe asemeni mie.”
B. e…B. încearcă să iasă din carapacea lui, încearcă noi senzații, de abia gustă lumea, e puțin dezorientat, ca orice adolescent, însă înainte de toate, cred că are o slăbiciune pentru M. De fapt, sunt sigură de asta; pare a fi îndrăgostit și el. Îl vede ca pe un model demn de urmat. Sincer, poate că și eu l-aș vedea la fel dacă aș fi în locul lui. Mai are vreun rost să spun că e personajul meu preferat? Nope, nu are.
Îmi place mult B., mi-ar fi plăcut să fie mai multe scene cu el și cu M. Nu doar pentru că atunci când ei doi sunt împreună e ca și când ai fi în apropierea unei bombe cu nitroglicerină, gata să te îngroape în râs, ci și pentru că au o relație aparte, e o anumită chimie între ei.
Da, mi-a plăcut asta și tare aș vrea să ne putem bucura de ei și în cărțile viitoare.
Lăsând de o parte lucrurile încâlcite, amuzante și uneori înfricoșătoare, pe care M. le experimentează constant și pe care voi o să le aflați numai dacă citiți cartea, o să spun câteva lucruri și despre R. Cred că M. o ridică puțin în slăvi. În viziunea mea, ea nu s-a ridicat la nivelul de regină, ci a fost doar un alt…personaj. R. nu e nici pe departe acea diavoliță despre care tot vorbește M. O consider puțin slabă și infantilă. E doar cineva care are nevoie de afecțiune și nimic mai mult. Problema e că toată gașca lor are nevoie de afecțiune. Părinții lor sunt mai mult sau mai puțin prezenți, neinteresați de soarta copiiilor lor, total indiferenți. I-au lăsat în voia sorții, acceptând că se droghează și dau pe gât doze întregi de bere, lăsându-i la petreceri dubioase la care întâlnesc…tot felul de dubioși.
Nu zic că nu există, o zic tocmai pentru că asemenea specimene există și e trist. Prea trist.
Până și M., chiar dacă poate părea cel mai sărit de pe fix dintre toți – cu toate că R. a spus că e aproape un sfânt; și cu toate că eu consider că D. e cu mult mai sărită ca el -, e conștient de asta. Și avem dovada mai jos:
” Se apucă să se autoelogieze, să fiu convins că ea nu este ca alți părinți, absurzi, care nu lasă copiii să experimenteze nimic, ea e de acord cu mai tot ce fac adolescenții azi, i se pare normal să ieși sâmbătă seara într-un club, să dansezi, să bei câteva beri, e de acord și cu iarba, îmi zice, firește, să nu devină chiar un obicei, să o fumezi numai la anumite ocazii. Îi zâmbesc cât de seducător pot, având în vedere că mă îneacă greața. […] Aș vrea să vorbească ca părinții normali, să-și facă griji pentru el, nu știu de ce, mi se pare că așa cum e acum e fie fals, fie nu e bine pentru el. Dar se vede că este falsă, zâmbește forțat, probabil este o tactică a ei care a dat roade până acum, să câștigi încrederea prietenilor lui, pentru a avea situația sub control. Mi-e greață. Știu genul ăsta de părinți, ție, copilul lor, îți vine să-i strângi de gât, și toți prietenii îți fac capu’ varză cu ce cool sunt ai tăi. […] Aș vrea să o iau de încheietura mâinii, să i-o răsucesc, să-i zbier în față să aibă grijă de fii-su, să fie în morții mă-sii sinceră cu el, că are încă nevoie de ea, nu să se comporte ca o fuckin’ bitch și s-o doară mai mult de părerea amicilor lui.”
Am certitudinea că dacă părinții lui M. ar fi fost altfel, și el ar fi fost altfel. Poate că ar fi fost schimbat, tot un rocker, tot bisexual, însă poate ar fi renunțat la alcool și droguri. Putem vedea clar cât de nașpa e relația dintre el și mama lui în capitolul în care se întâlnește cu ea. Sincer, eu o disprețuiesc. Și pe ea, și pe mama lui B. și pe părinții celor două surori gothice!
Îmi pare rău dacă e încâlcit, v-am zis că improvizez din mers!
Cartea a fost haotică, chiar haotică. Mai încâlcită ca …orice încerc eu să fac aici, însă mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut. Credeți-mă, cuvintele sunt de prisos, aș putea sta ani întregi să încerc să îmi exprim părerea despre această carte, însă ar fi inutil. Nu le-aș găsi. Nici acum nu le găsesc.
Nu știu ce aș putea spune despre D., poate doar că mă sperie puțin. Mă uit la copertă și o văd pe ea, numai că avea un satâr în mână în scena pe care o am eu în minte. E la fel ca și B., tot dezorientată, îndrăgostită de M., cu mulți gărgăuni în cap și puțin cam…prea deschisă la anumite lucruri. E la fel de copilăroasă ca și R., încearcă să o copieze pe sora ei – cel puțin așa văd eu – în tot ce face și proclamă că o urăște pe aceasta. Cum spuneam, copilăroasă.
DAR, câteodată îi place să dea cu boata printre gard și să întărâte câinii. Îmi aduc aminte de episodul cu A. din bar.
Aa…cine-i A.? Nu contează, aflați voi.
Am dat și eu din una în alta și încep să fac ceva haotic, la fel de haotic precum sunt halucinațiile lui M., alea în care fugărește curve pe câmp și le ciopârțește.
Ok, gata. Mă opresc aici!
Ar fi inutil să mai continui, tot aș avea senzația că ceva lipsește – și da, chiar lipsește. Deci o să mai continui.
Anyway, cine vrea să se confrunte cu o viziune despre lume diferită, în care black metalul, alcoolul, drogurile, relațiile dubioase și petrecerile sunt la ordinea zilei, poate să citească Sânge Satanic.
Da, e un roman nihilist, care atinge acele subiecte tabu de care se feresc toți, care critică proștii din jur pentru că sunt într-atât de proști încât nu se pot trezi din reveria lor de doi bani și care condamnă idioții care au tupeul să-i judece pe alții înainte să se judece pe ei.
E un roman care ne înfățișează o altă față a normalului, deoarece fiecare om percepe normalul în felul său. Dacă iepurii spânzurați de bara de covoare reprezintă normalul pentru mine, pentru tine reprezintă o ciudățenie, însă normalul tău e anormal pentru mine. Dacă M. îl iubește pe B., nu te privește pe tine. N-am citit Biblia, nu știu ce se spune în ea despre ce e normal și ce nu, cu toate că am auzit că nu sunt acceptate relațiile între persoane de același sex, însă dacă nu sunt acceptate, atunci de ce mai e posibil? Nu-mi dictezi tu mie de cine să mă îndrăgostesc. Pot găsi un suflet pereche și într-o persoană de același sex.
”Cred că te poți îndrăgosti de orice pe lume, dacă ești îndeajuns de sincer, dacă te cunoști bine și ți se rupe de ceea ce se face și ceea ce nu se face în societate. Nu te îndrăgostești și nu te fuți cu gândul de a perpetua specia, asta e o chestie pe care puțini au coaie să o recunoască. Mi-am dat seama că mă pot îndrăgosti și de persoane de același sex așa cum mă îndrăgostesc de pui de căței, de papagali exotici sau de flori de ciuboțica cucului (căutam ceva exotic, nu sunt pervers).”
Fraților, vă mai dau un sfat. Dacă citiți Sânge Satanic, lăsați-vă propriile gânduri și convingeri despre lume – asta vă sfătuiește și M., dar țin morțiș să o fac și eu – la ușă. Două, trei ore, nu o să muriți!
Și da, îi dau 5/5, dintr-un motiv pe care mulți dintre voi nu o să-l înțelegeți vreodată!
Pff, hai că deja m-am supraîncălzit! Găsiți cartea aici, are și reducere, profitați de ea!
Geo
0 comments