„N-aș scrie niciodată despre un subiect pe care nu-l simt al meu, doar pentru că este la modă, pentru că prinde la public”

Un interviu frumos realizat de Mela <3 Lectură plăcută!

https://recenziicartibune.ro/2016/08/22/interviu-74-cristina-nemerovschi/

 

📋 Bună Cristina, care sunt lucrurile care te definesc?

Bună, Mela, și salutări cititorilor blogului tău!
Probabil că, așa cum se poate intui cu ușurință, scrisul este activitatea care mă definește cel mai mult. Este cu mine în toate ipostazele, la bine și la greu, mă însoțește chiar și în momentele în care nu am o pagină albă deschisă în față, pentru că scriu chiar și atunci, în minte – proiectez noi subiecte de roman, personaje, nume, situații, trăiri.

Mă mai definesc plăcerile, pasiunile, hobby-urile mele, care nu sunt deloc puține. Îmi place să ascult muzică aproape încontinuu, ador să călătoresc sau măcar să mă plimb pe unde apuc (când nu reușesc să găsesc timp pentru excursii), numai să nu fiu în același loc, să-mi pun inspirația la muncă. Îmi plac filmele care te schimbă chiar și un pic după ce le vezi, toate animalele, oamenii care nu plictisesc, soțul meu, să gătesc, să fac cumpărături, să dorm (mai nou!).

Pe lângă pasiuni, mă definesc și lucrurile în care cred. Cred mult în oameni, și de asta mă întristează tare când văd prostie și superficialitate în loc de autenticitate și originalitate, pentru că știu cât potențial are ființa umană și cât de puțini reușesc să ajungă acolo unde ar trebui. Cred enorm în artă – e unul dintre motivele pentru care scriu – și în capacitatea ei de-a atinge oamenii și de a-i schimba.

📋 Legătura cu cărțile când s-a produs?

M-au pasionat cărțile și poveștile din ele încă de când am învățat să citesc. Nu am fost genul de copil sau adolescent izolat, care nu poate socializa și de aceea se refugiază în lectură, eu am ales această plăcere în mod conștient, experimentând, aflând că atât oamenii, cât și cărțile au ceva să-ți spună la momentul potrivit, și e bine să-ți faci timp atât pentru oameni, cât și pentru cărți, să-i primești și pe unii și pe celelalte în viața ta.

Scrisul a venit pe neașteptate, fără să mă gândesc că scriu și fără să am “visuri” de a fi scriitor, așa cum aud azi mulți adolescenți spunând, că visează să fie scriitori într-o zi, așa cum în copilăria mea mulți visau să se facă astronauți, doctori sau polițiști.

Cred că e un pic stupid să-ți propui să devii, să “te faci” scriitor. E ca și cum ți-ai propune să-ți placă roșul aprins sau femeile cu sânii mari. Ori îți plac, ori nu. Fie ești și poți fi scriitor, ai în tine asta, poți spune povești care să-i facă pe ceilalți să te asculte, fie nu. Sigur, cu voință și perseverență îți poți îmbunătăți stilul, poți găsi metode de a-ți stimula imaginația, dacă simți că ăsta e drumul tău, dar nu poți “deveni” scriitor dacă nu ești deja. Întotdeauna scrisul trebuie să vină înaintea dorinței de a fi scriitor, asta este ordinea corectă.

Pentru mine, legătura cu cărțile a fost mereu acolo, și sper să rămână până la final. Îmi place aproape la fel de mult în continuare să citesc, pe cât îmi place să scriu. Aproape la fel de mult. Văd cititul și scrisul la fel ca respirația – când citesc, e la fel ca inspirația, aduc în mine sentimente, trăiri, îmi trezesc demoni adormiți, iau energia pe care cineva ne-o oferă prin cartea lui, iar apoi, scriind eu însămi, expir, las în lume liberă o parte din mine, tot ce am fost în acel moment.

📋 Care cinci cărți te-au marcat în timp și de ce?

Pe la începutul adolescenței m-au impresionat Război și pace a lui Tolstoi și Mizerabilii lui Hugo, presupun că nu e greu de înțeles de ce, transmiteau multă emoție, așa cum o fac cărțile bine scrise, captivante, cu poveste și personaje puternice.

Prin liceu mi-a plăcut De veghe în lanul de secară, a lui Salinger, mi se părea că surprinde foarte bine tot ce e ambiguu și greu de descris din perioada adolescenței.

Apoi, pe locul patru, nu ar fi o singură carte, ci toate cărțile bune de poezie pe care le-am citit, care mi-au arătat că poezia nu e doar o chestie îngrădită de versuri, ca-n Cățeluș cu părul creț, ci emoție și vulnerabilitate.

Iar, mai recent, pot spune că mă marchează zi de zi cărțile publicate la Herg Benet – mă minunez că avem autori buni și că ei au tăria de a găsi o ieșire, prin scris, din haosul care este azi România.

📋 Când ai simțit nevoia de a scrie?

Prima dată, cu Sânge satanic, când am avut timp liber și nevoia de a încerca altceva, ceva nou, care a fost scrisul. Apoi, din ce în ce mai des, când în mintea mea se nasc povești și mor de nerăbdarea de a le împărtăși și celorlalți. Când sunt fericită sau dezamăgită, când sunt inspirată sau, dimpotrivă, când am nevoie de scris ca să-mi regăsesc energia și drumul.

📋 Vorbește-ne despre cărțile tale.

În romanul Păpușile, un personaj spune că iubirea și moartea sunt “toate lucrurile care contează” și că arta este completă și dacă vorbește numai despre ele. Pe lângă iubire și moarte, eu aș mai adăuga și căutările noastre, găsirea propriului drum, singurătatea, durerea, izolarea, refuzul de a te lăsa înfrânt și robotizat de societate, înțelegerea lumii din jur, bucuria și extazul, clipele în care ne depășim condiția umană chiar și fără să ne dăm seama. Pasiunile, sentimentele pentru cei asemeni nouă, speranțele, nostalgiile. Despre toate astea sunt cărțile mele.
Deși sunt foarte diferite între ele – mergând de la thriller filosofic la pamflet, de la roman de dragoste la literatură transgresivă și de la fantasy la nonficțiune –, ceea ce le străbate ca un fir roșu ar putea fi citatul din Rezervația unicornilor: “Nu poți trăi cu adevărat decât fiind tu însuți până la capăt”, cel din Ani cu alcool și sex: “Trăiește, arde, trăiește”, sau, mai nou, cel din Rockstar: “Când vei găsi drumul tău, vei ști. Te vei simți viu și vei ști. Întotdeauna.”

Fiecare dintre cărțile mele este foarte personală, are mult material autobiografic și vorbește despre obsesiile mele. N-aș scrie niciodată despre un subiect pe care nu-l simt al meu, doar pentru că este la modă, pentru că prinde la public. Cu atât mai puțin mi-aș modifica stilul pentru a fi pe placul cuiva anume sau pentru anumite beneficii – mi s-ar părea oribil.

📋 Ce alte hobby-uri ai?

Să petrec cât mai mult timp în natură, să vizitez cât mai multe locuri unde n-am mai fost. Muzica, la fel ca întotdeauna, cărțile bune, scrisul, atunci când vine. Oamenii lângă care simți cum câștigi timpul, nu că îl pierzi. Să descopăr. Să simt cât mai mult.

📋 Ce vrei să citești anul acesta?

Mă gândeam recent că există o categorie aparte de cărți, le-aș numi Cărți-care-nu-îți-fac-nimic. Sunt genul ăla de cărți după lectura cărora nu simți că ți s-a schimbat cu nimic starea de spirit, și asta zic eu că e destul de rău, poate mai puțin în cazul în care asumat ai citit o carte de la care nu așteptai decât relaxare, o pierdere relativ plăcută de vreme.

Mi-aș dori ca anul ăsta să descopăr măcar câteva cărți la polul opus față de acestea. Cărți care să-mi dea lumea peste cap. Știu că e aproape imposibil, pentru că lumea mea a văzut prea multe ca să se mai lase ușor impresionată, dar încă mai sper, e abia august 🙂 .

📋 Recent ai avut lansarea noului tău roman, Rockstar. Ce aduce acesta nou?

Rockstar a venit ca un uragan, poate inspirat de numele trupei ales de mine, Hurricane Inside, din care face parte Storm. A ieșit mai mult decât îmi propusesem inițial și s-a scris mai repede față de cum speram eu – sau editorul. Aduce nou viața privită de pe scenă, din postura de idol rock, relațiile rockstar-ului cu fanii, cu celebritatea. Cum am mai spus prin interviuri, în roman nu este prezentat doar exteriorul – viața rockstar-ului, cu excese și sentimente duse la limită, ci și stările la care spectatorul de obicei nu are acces: omul de dincolo de artist, de idolul puternic și perfect pe care-l vezi pe scenă.
Deși nu vorbește în niciun caz doar despre lucruri plăcute, deși pătrunde adânc în obsesii, Rockstar e o carte cu un mesaj pozitiv, în final. Este despre regăsire și vindecare. Despre a te recompune, despre a rămâne tu însuți deși ai fost sfâșiat și ai crezut că nu vei mai fi o ființă întreagă niciodată.

📋 Care a fost sentimentul avut aflând că Păpușile au fost subiect de Bac?

Sigur că m-am bucurat foarte mult, a fost ceva incredibil, o surpriză totală! A venit chiar imediat după toate acele întâmplări revoltătoare, în care adolescenții erau persecutați de profesorii cu o mentalitate rigidă și conservatoare pentru că îmi citesc cărțile… profesori care pur și simplu nu pot înțelege că literatura se schimbă odată cu viața, cu societatea, și că tinerii au nevoie de cărți cu care să rezoneze în mod natural, fără a fi forțați s-o facă.

Alegerea subiectului din Păpușile la Bac a fost exact la polul opus, și m-am molipsit și eu din bucuria cititorilor care mi-au scris că așteptau de mult momentul ăsta. Deși romanul Păpușile are două personaje care ar putea fi etichetate drept controversate de către cei înguști la minte, fragmentul ales pentru examenul de română de la Bac a fost foarte potrivit să fie analizat de adolescenți, el fiind despre semnificația iubirii (http://cristinanemerovschi.ro/iubirea-fragment-din-papusile). Și oare despre ce ar putea să scrie adolescenții cu mai multă tragere de inimă decât despre iubire?

📋 Cum vezi literatura actuală din perspectiva ta de scriitor, dar și promotor?

Cred că e un lucru bun că mai apar și cărți adevărate – cărți originale, care au puterea de a face o mică schimbare în literatură și, prin cititor, în societate. E drept, parcă e mai greu ca niciodată să găsești cărțile bune prin maldărul uriaș de cărți publicate doar pentru ca autorul să-și vadă numele pe o copertă sub care sunt trei poezii despre cum răsare soarele și o epigramă, condimentate cu un fragment dintr-un roman neterminat despre vacanța la țară, scris de autor pornind la o compunere la care a luat 10 în clasa a 3-a.

Mă uitam recent pe raftul unei librării și mă gândeam cât de puține cărți sunt de fapt acolo – cărți reale, cărți cu mesaj, cu poveste. O grămadă de culegeri de reflecții, de fragmente de pe bloguri, de însemnări ale vedetelor, ale jurnaliștilor… Mulți autori, puțini scriitori. Iar cititorul se pierde în marea asta de oferte. Ratează de multe ori cărțile bune, e firesc.

E bine că se scrie divers, dar mi-ar plăcea ca diversitatea să vină nu din diferențele uriașe de valoare, ci din stilurile personalizate și tematica variată. La noi, mulți autori publică din motive greșite lucrușoare pe care care le-au scris din motive la fel de greșite, iar asta nu face decât să încurajeze haosul în cultură, absența unor repere clare, într-o lume în care oricum nu mai există critică literară, reviste serioase, edituri axate strict pe valoare și așa mai departe…

În literatura străină, lucrurile sunt ceva mai așezate. Acolo s-a înțeles de mult că nu există literatura pentru public vs. literatura pentru altceva (premii, recunoaștere postumă, reptilieni) și se scriu cărți oneste, care să captiveze cât mai mulți cititori. Acolo scriu oamenii care au povești de spus, ei ajung la inima cititorului, și așa este firesc.
Firește, nu spun acum că ar trebui să le interzicem oamenilor care scriu prostii să le publice, pentru că ar fi crud. Până la urmă, doar asta îi face pe ei fericiți, să-și vadă numele pe o carte, nu le poți răpi bucuria asta. Dar ar fi minunat ca fiecare să aibă mai multă responsabilitate față de scrisul său.

📋 Crezi că se citește mai mult acum?

Tinerii citesc mult și asta este minunat. Sunt o grămadă de adolescenți dependenți de lectură, care urmăresc tot ce apare, vor toate cărțile, trăiesc prin ele, au biblioteci impresionante.

Sigur, sunt în continuare foarte mulți români care nu citesc. S-au încercat multe campanii de promovare a cititului, dar rezultatele au fost deocamdată palide. Nu știu ce ar trebui făcut exact pentru a avea un număr mai mare de oameni care să redescopere plăcerea cititului. Esențial ar fi să-și dea seama că a citi e o plăcere, nu o obligație, nu citești neapărat pentru a deveni mai deștept, ci mai degrabă pentru stările pe care ți le oferă lectura și care te pun mai în acord cu tine însuți. Că există o diversitate uriașă de cărți și, între toate scrierile astea, e imposibil să nu găsești măcar una cu care să rezonezi.

În urmă cu ani buni, se citea și pentru că existau mai puține alternative de divertisment. Totuși, azi cred că se citește dintr-un imbold mai sincer. Când citești, nu o faci din plictiseală sau pentru că e la modă, ci fiindcă aștepți să găsești ceva esențial pentru tine în acea carte.

📋 Unde te putem citi pe blog?

Pe site-ul meu, cristinanemerovschi.ro, la secțiunea de blog, unde chiar îmi propun să scriu constant din toamna asta, după ce m-au tras de urechi cititorii mei că nu mă țin și de un blog 🙂 .

📋 Care sunt planurile tale literare?

Am momentan șase cărți în minte, unele complet conturate, altele mai la început. Totuși, vara asta nu am scris nimic. Mi-am luat o pauză după Rockstar, am simțit nevoia de liniște. Să duc degetul la buze și să le spun Șttt vocilor din capul, măcar pentru câteva săptămâni. Să mă adun, să stau cu ochii pe pereți și să visez. Să întâlnesc oameni.

Una din cele șase va fi un thriller psihologic care deocamdată n-are titlu, o alta va fi Cronicile fetei lup, un spin off al trilogiei Ultima vrăjitoare din Transilvania, alta va fi Răzvrătiții, despre care nu știu nici eu prea multe încă. Alta va fi partea a treia din povestea lui Vicky. Am ceva în plan și pentru fanii trilogiei Sânge satanic… toate vor fi anunțate pe rând 🙂

📋 Un mesaj pentru fanii tăi dar și pentru hateri.

Pentru fani mesajul e simplu: rămâneți mereu la fel de minunați ca acum! Trăiți, ardeți, trăiți. Și veniți la lansări, să bem o bere 🙂

Pentru hateri, o veste tristă: de dimineață am intrat în depozitul de la subsolul editurii, unde țin butoaiele cu sânge de virgină, și… am văzut că rezervele sunt pe terminate. Așa că e mai sigur să nu ieșiți din casă, o perioadă.

 

Interviu 74 Cristina Nemerovschi