Mioriticii și literatura “frumoasă”

“Vreau o carte frumoasă!… Să fie așa, cum să zic eu, frumos colorată, să mă facă să visez… Nu vreau să îmi arate lucruri urâte, să mă sperie, să nu mă lase să dorm, vreau ceva fruuuumooooos! O poveste ca pentru copii gen”, îi spunea ieri o domnișoară cu cizme verzi de cauciuc fetei care patrula prin fața raftului Autori români la Cărturești Verona.

Nu am rămas să văd ce carte i-a ales de pe raft librărița – nici măcar dacă a ales de la Autori români sau a trebuit să facă o excursie până la vampirii romantici din camera alăturată, sau până la raftul unde odihnește, lăbărțată, seria Gossip Girl.

Dar cererea domnișoarei, cerere deloc ieșită din comun în contextul actual, mi-a amintit de o grămadă de formulări asemănătoare citite pe așa-zisele site-uri literare sau chiar auzite direct, la evenimente ce au treabă cu literatura. Mult public revoltat în România cea de toate zilele protestează că nu mai vrea literatură “urâtă”.

Cu siguranță, vă sună cunoscute formulările:

“Nu mai vrem literatură cu expresii obscene!”
“Nu vrem cărți despre droguri și drogați!”
„Nu vrem atmosferă deprimantă, nu vrem sex, sinucideri, jeg, moarte, finaluri triste!”
“Spuneți NU imoralității în literatură!”
“Nu vrem să vedem fața urâtă a României!”
“Jos nihiliștii, mizerabiliștii, anarhiștii!”

Niște motto-uri demne de a sta pe pancarte la o adunare de Hopa-mitici în scaune cu rotile, care își agită disperați membrele rămase intacte pentru a cere alungarea „neobrăzaților” din literatură.

Dacă cei revoltați de literatura “urâtă” (adică vie, reală, autentică, cu bune și cu rele, așa cum este însăși lumea în care trăim, dar pe care unora le este teamă să o privească în complexitatea ei, reducând-o la frunzulițe, căprițe și îngerași rozalii) ar fi numai octogenari, am zice – e OK. Omul, ajuns la finalul vieții, vrea să plece de aici cu o imagine plăcută. Să i se pară că a trăit ceva ce merita trăit. Nu vrea haos, incertitudine, nu mai vrea întrebări la ora aia mult prea înaintată.

Dar nu asta e situația: mulți dintre cei revoltați de “ce se scrie acum” sunt tineri, ba chiar adolescenți – o imagine, îndrăznesc să spun, mai tristă în sine decât toate cărțile “urâte”, o realitate mai înfricoșătoare decât romanele cu sinucideri, sex în grup, diavoli și spitale de nebuni.

Dacă, în țările evoluate, autori ca Chuck Palahniuk, Irvine Welsh, Vladimir Sorokin sau Venedikt Erofeev au fan-cluburi cu zeci de mii de membri, iar tinerii ies în cafenele îmbrăcați cu tricouri pe care sunt inscripționate titluri de cărți ale acestor scriitori, să nu mai vorbim de tatuaje inspirate de citate din respectivele cărți, mioriticii epuizează tirajele la “Despre frumusețea uitată a vieții” sau “Despre omul frumos”, numai și numai datorită titlului care conține un adjectiv tare drag lor.

În timp ce, în țările evoluate, cititorii trăiesc cu adevărat literatura, făcându-i loc, pe cât posibil, în viețile lor de zi cu zi, luând-o cu ei la concerte, la meciuri de fotbal, la beții sau zile de naștere, în Mioritzia tinerele corporatiste dau în tahicardie, se umezesc sau leșină atunci când marele scriitor Dan Puric (încununat de curând cu titlul de Cel mai popular autor român în viață – fără precizarea “în viață”, titlul i-ar fi fost răpit, la mustață, de către inegalabilul Eminescu) le vorbește despre întoarcerea ochiului interior către frumusețea nemuritoare a sufletului îmbătat de iubire.

Dacă dincolo de hotarele Mioritziei se încearcă cu succes aducerea literaturii în rândul publicului tânăr prin manifestări care mai de care mai îndrăznețe, mai șocante, mai memorabile, în țara ciobănașului resemnat revistele literare cu fonturi neschimbate în ultimii 60 de ani se străduiesc din răsputeri s-o păstreze așezată pe un piedestal poleit, ruptă de viața reală, pentru că, nu-i așa, ea este o literatură “frumoasă”, și n-o putem plimba îmbrăcată în zdrențe pe stradă, pe unde din loc în loc ar putea călca și într-un rahat de câine.

Dar de ce?, vă întrebați. Este aplecarea spre literatura cu floricele și păsărele o caracteristică definitorie a cititorului român, sau e doar o întâmplare trecătoare, o coincidență, poate?

Resemnarea în fața morții, despre care ne vorbeau profesorii care ne mestecau și scuipau Miorița, pentru ca noi, bieți copii neștiutori, să nu cumva să ne înecăm cu ea, a fost înlocuită în prezent cu resemnarea în fața vieții. Dacă este să găsim un numitor comun al românilor în 2012, el ar fi lenea mentală.

Mâncăm, nu gândim. Bem, nu gândim. Mergem la cumpărături de Paști și Crăciun, nu gândim. Ne plimbăm țoalele în Centrul Vechi, nu gândim. Votăm, nu gândim. Românii stabilesc, probabil, un record la ușurința cu care se lasă manipulați, la pofta cu care deschid cât mai des gura pentru a primi lingurița plină cu căcat de la cei care îi plimbă ca pe un cățeluș în lesă, arătându-le micuțul cu muștar și berica la pahar de plastic.

Orice, numai să nu gândim. De asta, Mioritzia refuză literatura care provoacă. Ea nu are nevoie de cărți care s-o trezească, care să-i pună întrebări, să-i ridice probleme, s-o tulbure. Mioritzia vrea literatură moartă, gata digerată. Vrea sentimente frumoase, pentru că ele nu necesită indignare, ci doar un zâmbet leneș, satisfăcut după o masă copioasă. După sentimentele frumoase, merge bine și un râgâit sonor. Vrea peisaje romantice, idilice, ca să poată dormi netulburată și să viseze numai în roz bombon și lila.

Mioritzia îl vrea pe Dan Puric, pentru că este un intelectual adevărat și un mare înțelept, care știe întotdeauna să vadă partea plină a paharului.

Mioritzia adoră cărțile cu poze în care sunt bebeluși frumoși, rotofei, cu ochi albaștri, cu lăpticul picurându-le suav din colțul gurii, într-o salopețică cu o Kitty pe ea. Cu atât mai bine pentru politician. În curând, nu va mai fi nevoie să dea bani pentru a cumpăra votantul cu brichete, pixuri, căciuli groase de iarnă sau mici bine rumeniți – îi va arăta acestuia o suzetă, iar el, alegătorul, va începe să bată fericit din mânuțe, să saliveze și să pornească cu căruciorul în ritm rapid către urnele de vot.

Cristina Nemerovschi

Articol publicat aici: http://hyperliteratura.ro/mioriticii-si-literatura-frumoasa/comment-page-1/#.UOh4JXdclH0