Interviuri
„Maturizarea inteligentă înseamnă să înveți să te cunoști. Acest fel de maturizare nu exclude lupta cu prostia și cu spiritul de turmă” (II)
„Cristina Nemerovschi este autoarea a patru romane: Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool şi sex şi nymphette_dark99. Personajele ei principale sunt adolescenţii care înţeleg că viaţa adevărată e mai departe de norma predată acasă şi la şcoală.
Cristina Nemerovschi le-a dat adolescenţilor din cărţile ei puterea. Prin intermediul lor, autoarea arată faţa adevărată a societăţii româneşti, dar nu numai, un loc al maturilor stupizi, conformişti, blazaţi, care cred că au dezlegat viaţa lor şi pe a celorlalţi ca pe o ghicitoare. Tinerii Cristinei Nemerovschi sunt gata să pună capăt limitărilor de orice fel: prin experimentarea propriei libertăţi, ei îi aduc pe oamenii mari faţă în faţă cu propria neputinţă de a cuprinde diversitatea lumii atât cu mintea, cât şi cu inima. Aşa că am vrut să aflu de la Cristina ce înseamnă pentru ea lumea adolescenţei şi ce putem învăţa de la tinerii aceştia care nu cred în nimic şi, în acelaşi timp, cred în tot.
Aceasta este a doua parte a interviului.”
—
În cărţile tale îi vedem pe tinerii aceştia într-un context temporar precis. Cum evoluează ei ca tineri adulţi, ţi-ai imaginat asta despre personajele tale sau e un aspect care nu te interesează?
Mi-am imaginat. Uite, acum, când încep volumul final al trilogiei Sânge satanic (partea a treia, după Sânge satanic și Ani cu alcool și sex), am de lucru cu un M. ceva mai matur, cel puțin ținând cont de vârsta lui din buletin. Una dintre mizele pe care le-am avut în minte când am început să scriu Sânge satanic a fost să încerc să arăt că adolescența și rebeliunea sunt mai degrabă stări de spirit, pe care le ai la orice vârstă. Eu, la 26 de ani, când m-am apucat de scris cartea asta, mă simțeam exact ca la 15. M., care în primul roman are 25 de ani, nu este foarte diferit de M. din Ani cu alcool și sex, de la 18 ani, sau chiar de la 14. Pentru că maturizarea nu înseamnă să devii conformist, lipsit de personalitate sau aspirații. Maturizarea inteligentă înseamnă să înveți să te cunoști, să știi exact către ce ai vrea să te îndrepți, să-ți cunoști abilitățile, să știi exact ce ți-ai dori să îmbunătățești la propria persoană. Acest fel de maturizare nu exclude lupta cu prostia și cu spiritul de turmă.
La fel, personajul Ulf din Pervertirea este cumva trecut de vârsta adolescenței, dar asta nu-l împiedică să-și pună toate întrebările care contează. Așa că eu cred că acest gen de oameni posibili, întruchipați de personajele mele, nu devin mai blânzi și mai resemnați odată cu înaintarea în vârstă. Devin doar mai înțelepți și, poate, își aleg cu mai mult discernământ luptele pe care trebuie să le ducă. Pe cele care nu schimbă nimic le lasă deoparte, eventual doar ironizându-le.
Intervine și o oarecare nostalgie, la personajele mele care ajung la o vârstă considerată matură – tot la Ulf mă gândesc acum, în cazul căruia despărțirea de perioada mai rebelă a sa îi provoacă o criză de inspirație. Așa cum ne doare puțin atunci când ieșim din copilărie, la fel se petrece și cu adolescența. Partea bună e că putem păstra ceva din ea, ca stare. Dar e nevoie să te cunoști foarte bine și să te înțelegi, ca să poți face asta.
Crezi că adolescenţii de azi sunt ca aceia din cărţile tale? Cum îi vezi tu atunci când mergi pe stradă şi dai de ei?
Mulți dintre cei pe care îi cunosc (pe majoritatea, prin intermediul cărților mele, iar asta e o mare bucurie) seamănă într-adevăr foarte bine cu personajele mele. Probabil de asta îmi și iubesc romanele și se regăsesc în ele. Când mă uit la ei, îmi dau seama de ceea ce spuneam un pic mai devreme – lucrurile pe care le simbolizează M., de pildă, nu se vor perima niciodată. Adolescentul din anii 90 seamănă cu cel din 2013, chiar dacă poate luptă pentru idei aparent diferite. Este o mare dorință de autenticitate în oricare adolescent inteligent. Dorința de-a ajunge la esența lucrurilor, de-a da la o parte praful pus de societate pe tot ce este interesant și intens.
Firește, nu toți adolescenții sunt așa. Am fost întristată până la un mic șoc să descopăr cât de îndoctrinați sunt unii tineri (aproape niște copii, de fapt), cât de tare se tem să gândească cu propria lor minte, câtă lene și teamă au, frică și indolență care îi îndeamnă să facă orice sacrificiu pentru a se înscrie confortabil în turmă. Câte clișee, câte idei preconcepute… E foarte, foarte trist, pentru că renunțarea la gândirea proprie, văzută ca periculoasă, inconfortabilă și dezavuată de societate, se presupune că vine cu vârsta, când organismul uman simte că nu mai poate lupta cu morile de vânt și se resemnează dintr-un banal instinct de conservare, pentru că nu-l mai țin balamalele să stea acolo și să lupte, prin urmare încearcă să se convingă pe el însuși că de fapt nici nu are pentru ce să lupte. Dar să vezi așa ceva la tineri, care ar trebui să aibă toată energia pentru a-și impune un punct de vedere, pentru a cuceri, pentru a schimba, e dezolant.
Sunt foarte diferiți între ei adolescenții de astăzi, și mulți se grupează în jurul extremelor. Avem olimpici supertari și avem din ăștia cu perlele de la Bac. Iar ăsta e doar un exemplu. E bine să existe diversitate, dar pentru adolescenții foarte inteligenți de azi vor veni, din păcate, vremuri foarte grele. Prostia e din ce în ce mai arogantă și face tot posibilul să calce în picioare tot ce iese din imperiul ei, tot ce e altfel.
Azi se spune des, cu referire la adolescenţi, că fac lucruri improprii vârstei lor, că ard etape. Un exemplu des invocat e începerea vieţii sexuale la vârste tot mai mici. Tu cum vezi treaba asta, ce spune accelerarea asta despre cine sunt şi ce îşi doresc tinerii de azi?
Cred că adolescenții de azi sunt forțați să facă totul mult mai devreme decât în trecut. Sunt forțați atât de societate, cât și de un ritm al timpului, ceva greu de definit, aproape metafizic, un fel de nerăbdare a lumii care împinge oamenii să trăiască mult și intens într-un interval restrâns. Sincer, eu cred că fiecare om trebuie să decidă singur când vrea să facă lucrurile importante din viața lui: la ce vârstă să aibă primul sărut, prima țigară, primul fugit de acasă, prima deziluzie amoroasă, prima experiență sexuală, primul câine, primul job, primul copil, prima carte scrisă și așa mai departe. Mi se par ipocriți cei care spun “dar, pe vremea mea…”. Da, pe vremea ta poate era altfel, dar câte lucruri nu sunt diferite azi față de cum era pe vremea ta?! E mai degrabă o ipocrizie izvorâtă din invidia celui matur față de deschiderea tânărului, față de toate posibilitățile acestuia, care i se oferă, care îi sunt la îndemână. Respectivii dovedesc, pe lângă ipocrizie, și un dezinteres pentru a înțelege lumea prezentului.
Mă bucur că mi-ai pus întrebarea asta, pentru că este un subiect care apare și în nymphette_dark99. Vicky spune, pe scurt, așa: noi, adolescenții de astăzi, avem mai multe posibilități, avem mai multe drumuri deschise în fața noastră decât au avut tinerii în urmă cu ceva vreme. E normal să le experimentăm, să vedem ce alegem mai târziu, în cunoștință de cauză. Asta nu ne face superficiali deloc, ci poate chiar mai responsabili. “Puteam supraviețui bine mersi fără Facebook, fără iPhone, fără jocuri pe calculator, care oricum nu-mi plăcuseră niciodată. Foloseam niște chestii pe care le aveam, dar nu mă lăsăm dominată de ele. Puteam să stau o săptămână întreagă închisă în cameră cu un teanc de cărți bune? Puteam, firește. Așa că, sincer, mi se părea o tâmpenie tristă să judeci un adolescent după anul în care s-a născut. Au fost proști și pe vremea lor, sunt proști și acum, așa cum au existat și oameni mișto în orice perioadă a istoriei.”, spune Vicky, și îi dau dreptate.
Mie personal nu mi se pare o tragedie că adolescenții își încep acum viața sexuală mai devreme. Își iau și primul job mult mai devreme față de cei născuți în anii 70, să zicem, când era de neconceput să te angajezi înainte de-a termina liceul (dacă vrei să urmezi și facultatea). Și nu e ca și cum adolescenții de acum 30-40 de ani nu voiau și ei să facă sex – pur și simplu, își spuneau că “nu se face” și treceau peste. Mă rog, unii dintre ei.
Tot în cărţile tale există opoziţia adolescent-părinte. Adolescentul pare adesea ca fiind cel matur, iar cel matur apare drept prizonier al cutumelor şi clişeelor de tot felul. De ce?
Da. Bine, nu chiar toți părinții care apar în romanele mele sunt “încuiați” – cu unii din ei, personajele au relații complicate, complexe, de iubire-ură, atracție-respingere, milă-agresivitate. Chiar și “capra”, mama nymphettei, are momente simpatice, iar faptul că Vicky se gândește atât de mult la ea, o are prezentă în minte, demonstrează că nu îi e deloc indiferentă.
Dar, per total, din experiență am observat că adolescenții rebeli, copiii “problemă”, diferiți de cei average, adolescenții de cele mai multe ori mai inteligenți, au părinți închistați în tradiții, preocupați foarte mult de ceea ce cred cei din jur despre ei etc. Este o opoziție ciudată și interesantă în același timp. Probabil părintele încearcă să se apere de noutatea și lipsa aparentă de moralitate pe care i-o așază în față adolescentul recurgând la ceea ce îi este lui mai familiar, la tradiții… în timp ce, de cealaltă parte a baricadei, adolescentul se revoltă tocmai față de conformismul părintelui, de superficialitatea acestuia pe care o cataloghează drept prostie.
Evident, există și excepții: părinți open-minded, inteligenți, cu înclinații artistice, cu copii care merg pe același drum. Mă bucur teribil când întâlnesc astfel de cazuri în viața de dincolo de cărți. Uite, tu ești unul dintre ele.
Care sunt cele mai mişto reacţii pe care le-ai primit de la tineri în legătură cu romanele tale?
Foarte multe, nici nu știu despre care să vorbesc, pentru că aș simți că nedreptățesc pe cineva, nemenționându-l. În general, mă bucură enorm arta care se naște prilejuită de scrisul meu. Am un fan care, în clasa a 12-a, a pus în scenă un mic fragment din Sânge satanic, într-un proiect al liceului. A ieșit ceva foarte fain, tânărul a fost apreciat, și atunci a realizat că își dorește să facă din regie profesia lui. Un an mai târziu, a intrat la UNATC și toate semnele arată că va avea o traiectorie frumoasă. În prezent, o foarte talentată desenatoare, Oana Martisca, transformă Sânge satanic într-un roman grafic – și iese ceva fascinant.
Mă bucură, dincolo de aspectul artistic, utilitatea “practică” pe care cititorii o găsesc romanelor mele. Multora le-au folosit cărțile mele pentru a-și găsi jumătatea! E ceva la care nu m-aș fi așteptat niciodată. De pildă, în urmă cu un an am primit următorul mesaj, care m-a emoționat teribil: “Pervertirea este cartea din “cauza” careia m-am despartit de prietena mea. De actuala mea fosta prietena. Mda, probabil sa suna trist sau prapastios, dar despartirea de ea este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat pana acum in viata. In timp ce citeam Pervertirea, mi-am imaginat cumva ca sunt Ulf, am intrat sub pielea personajului si mi-am dat seama ca vreau sa fac mai multe cu viata mea decat pana acum. Asa am realizat ca merit ceva mai mult decat pe tipa cu care eram atunci. Mai mult, citind fragmentele aparent misogine din carte am realizat ca partile care nu-mi plac la ea si la relatia noastra sunt mult mai multe si mai importante decat cele care-mi plac. Am realizat cat de prefacuta era acea fiinta. Dupa despartire, m-am simtit foarte eliberat, usor ca un fulg si am inteles cred senzatia despre care vorbeste Ulf la finalul cartii, cand se regaseste pe sine. Ps. Acum sunt cu Cristina, actuala mea prietena. E misto si o iubesc mult. Daca ne vom casatori intr-o buna zi, mi-ar placea din suflet sa fii alaturi de noi, fiindca tie iti datorez intalnirea cu ea! Iti multumesc pentru tot.” Mda, ce poți să mai zici după așa un mesaj!
Cred că toate aceste lucruri minunate îi conferă unei cărți o viață lungă și frumoasă. E incredibil să știi că o carte scrisă de tine a intrat atât de puternic în viața unor oameni și i-a ajutat, într-un fel sau altul. Mai ales că sunt surprize, situații pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată. În aceste momente chiar simt cum cartea are viața ei proprie, desprinsă de a mea. Și e un sentiment plăcut.
0 comments