„Îmi place să cred că singura așteptare a publicului de la mine este să scriu o carte bună”

„Nu încerc să o mai prezint pe Cristina Nemerovschi cu clasicele detalii despre şcolile absolvite, activitatea literară sau premiile obţinute, pentru că în primul rând nu este nimic clasic de spus despre ea, iar în al doilea rând, dacă este ceva de ştiut, sigur ştiţi deja. Cristina Nemerovschi este prezentă în viaţa cititorilor ei prin blog, Facebook, revistele la care scrie, lecturile publice şi târgurile şi lansările de carte la care participă şi, bineînţeles, prin cărţile pe care le publică cu o frecvenţă de invidiat. După apariţia ultimei sale cărţi, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, am decis să o descoasem într-un interviu. Pentru că răspunsurile Cristinei la întrebările noastre au depăşit cu mult aşteptările de volum şi entuziasm din partea ei, vom publica interviul în două părţi. (Andreea Tănase)

SB: Tocmai am citit ultimul tău roman, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, aşa că voi începe cu el şi voi exclama: ce-ţi veni, Nemerovschi, să scrii un roman pamflet, după ce ne-ai obişnuit cu alcool, sex şi unicorni!? De unde a apărut Gigi Anghelescu?

Cristina Nemerovschi: Gigi Anghelescu, de fapt, e mai bătrân decât multe alte personaje ale mele, și la propriu și la figurat, fiindcă de romanul ăsta m-am apucat cândva pe la sfârșitul lui 2010, imediat după ce apăruse Sânge satanic. Inițial, a pornit ca o povestire, publicată în revista EgoPHobia, și a avut mare succes – oamenii au început să întrebe dacă povestirea nu va avea și o continuare, a fost preluată de multe alte reviste, jucată ca scenetă de studenții de la UNATC, ba chiar a primit și o recenzie (lucru neobișnuit pentru o singură povestire, mai ales una publicată pe net). După episodul ăsta, am mai scris alte 5-6 povestiri cu Anghelescu, legate între ele, apoi l-am uitat, prinsă cu Pervertirea, pe urmă cu restul trilogiei, cu nymphette…

Însă, în timp, scriind și publicând romanele astea, am întâlnit tot soiul de personaje prin lumea literară, puțin spus bizare – mai degrabă, neverosimil de ieșite de comun, încât de făceau să te întrebi dacă nu cumva scăpaseră de la spitalul de nebuni. Mi-am dat seama că materialul pe care îl scrisesem deja cu Anghelescu, amestecat cu această faună neobișnuită care se încăpățâna să-mi iasă în cale, ar face un roman pamflet destul de reușit.

Mulți m-au întrebat dacă Anghelescu e “cineva” din lumea noastră literară, dacă are un corespondent, așa cum are de pildă personajul Sabina Fleică-Marin. E și nu e. Anghelescu e un mix de multe tipologii întâlnite de mine, fără a împrumuta prea multe trăsături însă de la un singur specimen. Dacă îl privești cu atenție, Anghelescu e o combinație destul de ficționalizată, pentru că nu prea întâlnești în lumea literară amestecul ăsta al lui de invidie și în același timp candoare, de revoltă și în același timp de vulnerabilitate. Dacă aș fi avut un singur model pentru Anghelescu, mi-ar fi ieșit mai puțin interesant.

M-am distrat enorm scriind cartea asta! A fost singura carte care m-a dat de gol că lucram la ea în timpul programului de job – de fiecare dacă când scriam, râdeam cu poftă, iar toți în jur exclamau amuzați: “Iar scrie Cristina la Cum a ars-o Anghelescu…!”

În afară de asta, chiar simțeam nevoia să scriu și o carte mai puțin densă, mai ușurică, cu umor de la cap la coadă, chiar și… mai cuminte, la urma urmei (obiectivul ăsta nu știu dacă a fost atins!). O carte despre care probabil n-o să se spună – spre deosebire de celelalte romane ale mele – că a schimbat viața cuiva, dar care cu siguranță o să te facă să mori de râs.. Poate doar mai taie cheful unora de-a deveni scriitori. În sensul ăsta ar putea să schimbe totuși viețile. (Râde)”

CONTINUAREA AICI: http://semnebune.ro/2014/cristina-nemerovschi-in-dialog-cu-semne-bune-partea-i/#axzz3Q2qNSwm3