
Blog
Cum e cu modestia
Oamenii de care am încercat dintotdeauna să mă feresc sunt ăia care suferă de falsă modestie. În primul rând, sunt plictisitori. În al doilea rând, au mereu lecții necerute de dat. În al treilea rând, ei în sine sunt un nonsens și o ipocrizie – de ce mai trăiești, dacă tu crezi despre tine că ești un fir de praf a cărui existență nu contează, care nu va lăsa nimic în urmă și nu va atinge viața nimănui? Cum împaci convingerea că ești un nimic, cu datul din coate pentru a fi ceva, pentru a obține respect, iubire și așa mai departe, activitate pe care, culmea, falșii modești o practică disperat?
În ce îi privește pe oamenii care își construiesc în jurul lor un univers și devin pilonul central al acestuia până la capăt, acolo da, e o minune de spectacol. Acolo e umanitatea cu adevărat. Să lupți să fii cea mai bună versiune a ta, să aprinzi o scânteie în ceilalți, să inspiri, și să ai bineînțeles certitudinea că ești irepetabil, că vei lăsa în urmă ceva ce lumea nu avea până să apari tu. Sigur că orice om înțelept va ști că în marele tablou al lumii el e trecător, ca o flacără care nu poate arde decât scurt și intens, dar nu-și va face o glorie din cunoașterea acestui fapt, nu se va împăuna cu “modestia” lui. Nu va da lecții, nu va încerca să-i schimbe pe ceilalți cu forța. Doar va fi.
0 comments