Citate Ani cu alcool si sex

„De patru ore plouă ca dracu’.

De patru ore mă plimb prin ploaie. Din pleată îmi curge o apă când albăstrie, când roșiatică, ploaie amestecată cu vopseaua de păr de pe șuvița albastră pe care mi-am făcut-o într-o seară, parcă nu demult. Roșiatică, pentru că din mănușa de piele ruptă, pe care mi-o trec prin păr, încă îmi mai picură sânge.”

*

„În seara asta aș avea o mie de locuri în care să merg. O mie de oameni care mă așteaptă, pe care i-aș putea face fericiți doar prin simpla mea prezență în preajma lor. Și totuși, deși am o mie de locuri în care aș putea să merg, simt că nu am niciunul în care să fiu.”

*

„De ce să dai naștere unui animal deja pe moarte? Care e diferența între o ființă născută moartă și una pe moarte, care agonizează 80 de ani? Niciuna. Doar suferința. Dar suferința asta nu înseamnă nimic. Din moment ce ei nu pleacă din lumea asta spre o alta, unde ar putea folosi ce au învățat în agonia de aici, suferința piere și ea odată cu ei. Pleacă goi și neștiutori, la fel de goi și neștiutori cum erau când au venit.”

*

„O siluetă aproape la fel ca oricare alta. Și totuși, în nopți cu ploaie și votcă mă simt singura ființă care a existat vreodată pe lume cu adevărat.”

*

„Ar fi fost firesc să ne înecăm cu toții atunci, și nu neapărat din pricina ploii ci pentru că, într-un fel, terminasem tot ce aveam de făcut pe lume.”

*

„De ce morții mă-tii să te fut pe tine, când pot oricum să am orice pizdă de pe lume? Vede că nu-i răspund. “Măcar o muie. Îs bună.””

*

„Pizdele vor mereu să fie futute de bărbații care le disprețuiesc. Chiar și la 15 ani. Și la 12.”

*

„În stradă s-a schimbat totul, nu mai plouă, nu mai miroase a nimic. Aerul e impersonal, nici dens, dar nici ușor, nu e frig, nu e cald, e liniște. Cum să poți simți ceva într-o noapte atât de moartă, de amorțită? Cum naiba poți să te vezi cu oameni, într-o astfel de noapte? Cum să suporți să stați așa, cadavru lângă cadavru, și să aștepți lumina zilei care vine, a dimineții făcute pentru oameni normali, pentru oameni fără angoase și nebunie? Cum să supraviețuiești lângă durerea celui de tine, mort în aceeași zi, cu sufletul închis într-o cutie de lemn, bine ferecată? Prin case nu se văd deloc lumini, viermii dorm, viermii visează. Poate că dacă aș rămâne singura ființă pe lume n-aș mai putea simți niciodată nimic, poate că ceea ce simțim e doar o reacție la sentimentele lor.”

*

„E 9 mai 2002.

Mâine împlinesc 18 ani.”

*

„Nimic nu există în afara noastră. Nimeni nu ia deciziile în locul nostru, așadar e o imbecilitate să dai vina pe alții pentru ce ți se întâmplă – Dumnezeu, soartă, guvern, pizde.”

*

„Diminețile eram foarte vulnerabil. Erau cam singurele momente în care puteam fi prins pe picior greșit.

De aici însă mi s-a tras totul sau, cel puțin, de aici mi s-a tras Machi.”

*

„“Hai și tu aici, unde sunt eu acum! E ieftin, e muzică marfă, ușurică, așa, ca de dimineață, cu Metallica, Maiden, Manowar, Megadeth, Cannibal Corpse, din astea.”

“Na că vin”, zic. “Da’ unde ești, mai exact?”

“În bodega asta de care-ți zic, ești surd?”

“Aud, bre. Da’ unde vine bodega mai exact?”

“Ia, pe aici… Pula mea, nu știu cum îi zice la stradă. Cred că undeva pe Calea Moșilor. Știi tu, pân zona aia cu case vechi. Ia și tu un taxi, știu ăia, te duc la sigur.”

“Da’ numele crâșmei nu-l știi?”, îl mai întreb o dată pe A.

„Nu, bă, de un’ să-l știu… N-auziși că n-am mai fost pe aici?”

*

„Majoritatea oamenilor nu-și schimbă masca în miezul zilei. Așteaptă seara un moment intim și și-o scot în fața oglinzii, înainte de somn, când sunt convinși că nu-i vede nimeni. Ca să ți-o schimbi în plină zi ai nevoie de curaj. N-ai cum să fii o persoană banală dacă te joci atât de nonșalant cu măștile tale.”

*

„Taximetristul a intrat pe o străduță din Moșilor, unde credea el că e benzinăria.

„Ia uite… nenorociții!… A mutat-o!”

„Ce anume?”, zic eu.

„Benzinăria! Acilea era, și acu’ nu mai e…”, zice taximetristul.”

*

„“Zici tu asta azi, dar când va veni ceasul… Ai să fugi. Așa se întâmplă mereu.Toți fugiți.””

*

„Mi se părea ciudat că nu există luptă. Odată căzuți, oamenii nu mai încercau să se ridice la loc. Poate că știau că nu are rost, poate că erau împăcați cu asta. Poate că apa neagră te făcea să uiți, îți reda liniștea, îți dăruia înțelegerea și așa știai că să lupți e o prostie. Aș fi vrut să ating apa, aveam nevoie de un pic din cunoașterea asta, dar știam că nu e încă timpul pentru mine. Asta îmi spusese și țapul.”

*

„“Am să mă întorc peste șapte ani”, mi-a spus, în timp ce se estompa de tot. „Indiferent cine voi fi atunci, am să mă întorc la tine. Indiferent cine vei fi tu atunci, am să vin la tine. Voi semăna cu cel de acum, dar tu nu mă vei mai recunoaște.”

„Imposibil”, i-am spus. „Te voi recunoaște.”

„Iar faci asta. Iar gândești lucrurile din viitor cu înțelegerea ta din prezent. Nu mă vei recunoaște.”

„Tu vino”, i-am spus. „Vino și ai să vezi că am să te recunosc.””

*

„„Cine vine?”, am întrebat-o.

„Nu știu încă, nu au anunțat line-up-ul”, a zis ea.

Mi s-a părut foarte ciudat să strângi bani ca să mergi la un fest unde nu știi încă line-up-ul, și i-am spus-o.

„Da, dar tu nu înțelegi… Eu vreau să merg pentru atmosferă, ca să cunosc oameni, să fumăm iarbă toată ziua și să facem chestii interesante, căcaturi pe care nu le faci în România, fiindcă n-ai cu cine.””

*

„I-am zis Elavaca. Avea ceva de vacă în înfățișare, n-aș putea spune exact ce, poate ugerele, poate mirosul.”

*

„Ne întrebam pe atunci: oare ce e mai greu de suportat pentru proști: ca ei să nu fie oameni, ci doar insecte, iar noi să fim singurii oameni, sau ca ei să fie oameni, standardele umane să fie atât de jalnice și noi să fim, de fapt, supraoameni?”

*

„“Zmeurica!!! Ce ai promis tu? Că-mi arăți zmeurica în tren! Acu’ n-o să mi-o mai arăți, dacă mergem cu stopul!””

*

„Sărutul meu cu Sab avea să fie mereu marcat de mirosul care se ridica din vasul veceului, de musca zbârnâitoare care se mișca deasupra capetelor noastre, de tusea omului de la pișoarul de pe hol. Avea să fie pentru totdeauna întregit de mirosul de cartofi prăjiți de la Mac și de gustul de maioneză pe care-l avea limba lui Sab, care acum se împletea, docilă dar și nerăbdătoare, cu a mea și cu piercing-ul rotund pus recent în ea. Și era bine că era așa. Era bine că existau detaliile astea. Ele aveau să mă ajute să-mi amintesc. Oamenii, de multe ori, sunt prea ușor de uitat. Detaliile din jur ne ajută cât de cât să le reținem gustul, mirosul, ceea ce-i definește ca ființe.”

*

„Cumva, îmi pare rău de gară, că plecăm de aici. De gară și de Sab. De orele pe care le-aș fi petrecut cu Sab în gară, și pe urmă în tren, și toată chestia asta. Ceva ce n-o să se mai întâmple niciodată. Chiar dacă eu, peste fix o săptămână, voi pleca din nou cu Sab în Vamă, cu același tren cu care trebuia să plecăm astăzi, nu va mai fi la fel. Noi nu vom mai fi la fel. Ceva rămâne acum, aici, în gară, pentru totdeauna.”

*

„„Unde pula mea suntem?”, întreb.

Machi și Sab nu știu. Ne aprindem o țigară.

„Hai să-ntrebăm un om”, propune Sab.

„Pe cine”, zic, „sunt închise toate căcaturile pe aici…”

„Irelevant”, zice și Machi.”

*

„„Ce țigani, domnule, de unde… Ce băieți de cartier… Câini, domnule! Maidanezi din ăștia, futu-le mamele lor să le fut!”, se aprinde taximetristul.

Mă pufnește râsul. Mi-l imaginez pe bătrânelul corpolent dând la buci unei maidaneze.

„Păi și de ce vă e frică de ei?”, întreb.

„Vai de capul meu… Păi cum să nu-mi fie??! Dumneata știi ce face ăștia? Sare la roată, domnule!”

Sab e pe jos de râs.

„Sare domnule la roată, nu-i de glumă cu ăștia! Nu mai râde, duduie… Sare și bagă dinții în ea, mușcă din ea ca din covrig!””

*

„„De ce-ți place ție M.?””

*

„Lumea nu trebuie salvată, fiindcă e plină de proști. Mai bine să se ducă dracului cu totul.”

*

„Acasă era plictiseală, era prostie, nebunie, aerul era îmbâcsit cu mirosul ăla al lipsei de libertate. Pe maică-mea n-o mai puteam privi, căci, de fiecare dată când mă uitam la ea, mi-o imaginam întinsă pe masă, țeapănă, cu capul desprins de corp. Imaginea asta era mișto, iar trezirea însemna revenirea la realitatea în care ea era cât de vie posibil, cu un batic împuțit pe cap, în zilele cu arșită, trebăluind prin bucătărie cu o cârpă fără culoare în mână, spălând rufele în baie, dând cu aspiratorul și bombănind vrute și nevrute.”

*

„Aveam pe atunci un chef complet deplasat și inexplicabil de a trăi. Mult, orice, oricum, cu oricine.”

*

„„Bă, tu sigur-sigur nu faci mișto de mine? Bă, M., bă, tu te-ai ascuns pe aci pe undeva prin boscheți și îți bați pula de fratele tău, de tovarășul tău, mânca-mi-ai coaiele…””

*

„„Păi cum pula mea, bă, ajung eu înapoi în oraș?”, zice A.

„Iei taxiul”, zic.”

*

„Nu era doar fierbinte pielea mea, ci avea și o strălucire care îi înnebunea pe oameni, cel puțin așa îmi spuneau toți cei care mă iubeau în perioada aia.”

*

„Ploiești să fie, am zis, și am urcat lângă șoferul de tir, cu tot cu pielea mea fierbinte și luminoasă, cu narcisismul și mizantropia care abia începea să se nască. Nu știam că avea să îmi mănânce, încet încet, toate rămășițele de umanitate pe care le mai aveam în interiorul meu, să-mi devină cel mai important și mai drag adevăr dintre toate.”

*

„Detestam virginele. Mi se păreau fițoase, închipuite. Ideea de a face sex cu o virgină mi se părea mai puțin atrăgătoare decât cea de a o face, să zicem, cu un melc.”

*

„Bine că am uitat, în pula mea, cortul.”

*

„N-are cum să fie 100% straight. Numai boii de la țară sunt hetero convinși.”

*

„”Când să ajung pe la spital, pe la 23 August, zbang!, mă prinde o javră de picior.”

“Ce nașpa”, zic.

“Nașpa rău, să vezi a dreacu’ javră – nu doar că mă mușcă, na, acu’ m-a mușcat, m-a mușcat, n-o fi el nici primu’ nici ultimu’ care se înfruptă din mine, dar al dreacu’ retard a început și să latre. Când mă uit, spre noi veneau în fugă încă vreo 10-12. Am rupt-o la fugă.”

“Și-ai scăpat măcar?”

“Bă, de scăpat am scăpat.. deh, m-au mai compostat vreo 3, dar am scăpat.””

*

„Aș vrea acum o pizdă nouă și mișto. Mică, maxim 15 ani, frumoasă, minionă, blondă sau roșcată, bine, hai și brunetă, dacă are părul lung și ondulat. Să fie proastă, dar fără fițe. Proastă din aia inocentă. Proastă care nu crede că i se cuvin lucruri.”

*

„Să fuți o proastă incultă, care nu gândește, limitată ca o pară plină de viermi, de obicei e un turn off pentru mine. Îmi place să fut și creiere, și imaginație, și… Mă rog, nu întotdeauna. Mai sunt situații în care e mai fun să fuți idioate total, handicapate penibile. Îți dă senzația că îți bagi pula în rasa feminină și îți iei, în felul ăsta, o imprecisă revanșă.”

*

„O să crape așa, ca o vită care e convinsă că are toată viața înainte, că e nemuritoare, și că au dus-o în abator doar fiindcă e mai cald ca-n staul și nu plouă.”

*

„Cum te ajută un căcat din ăla țuguiat, cu moț, care intră în ecuație, să nu mai mori sau, cel puțin, să nu-ți mai frică să mori? Ce face el pentru tine, atunci când înțelegi că o să mori? Stă acolo ca o balegă puturoasă, pe tablă, la căldurică, safe, îl doare-n cur de tine și de întrebările tale.”

*

„„Ia vezi”, și îmi arată, din priviri, un ghemotoc de hârtie la picioarele mele. Răspunsurile.

„Dă-l încoace, repede!”, se precipită Bilă.

„Taci, mă”, îi zic eu.

Ridic foaia, o despăturesc. Într-adevăr, rezolvările. Lore s-a mișcat repede. Îi place matematica, vrea să dea la ASE. Și eu probabil îi plac, dacă judec după inimioarele cu care și-a decorat hârtia infracțională.

„Ia uite, inimioare, coaie!”, zice și Bilă. „Pentru tine sunt, frate?”

„Taci, în pula mea”, zic eu.”

*

„”Ce face matematica dumneavoastră pentru puii de veveriță, doamnă?””

*

„”Știi, Lore, uneori nu înțeleg de ce mă iubesc oamenii.””

*

„“Am mers pe jos de m-a luat amețeala, până acolo la Electroaparataj. M-au mușcat câinii, morții mă-sii. Am prăpădit și o grămadă de bani că mi-am luat până la Electroaparataj șase beri și o votcă, că mă plictiseam să merg așa de unu’ singur. N-ai idee ce depresie mă luase. Pula mea, votca mi-a prins bine, mi-a mai rămas și pe tren. Am așteptat primu’ tramvai, l-am luat, am zis să merg cu el până la Obor și de acolo să iau un 34 până la gară. O babă cretină s-a luat de mine aiurea în tramvai, că de ce dau cu sânge pe papornița ei. „Căcat”, zic, „mamaie, m-au mușcat niște câini maidanezi, ce pula mea vrei să fac acu’, să nu mai merg la mare?!” „Să te duci la spital!!!”, a urlat cotoroanța la mine. „Ce spital, mamaie, ești dusă”, i-am zis eu, „vrei să pierd trenul, și așa sunt în întârziere.””

*

„Pula mea, la fix, tocmai era să plece trenu’. De abia am mai avut timp să-mi mai iau 5 beri de la butic. M-am suit. N-apuc nici să termin o bere, că vine nașu’. Că biletul, că alea-alea. Zic, „n-am bani de dat, ia o bere dacă vrei.” Nașu’ că nu, nu vrea bere, „o votcă”, zic, atunci, nici votcă, el e stresat că-i vine supracontrol, „să vină”, zic. „Păi te dă jos”, zice. „N-are nimic”, zic io, „mă așteptam”. Niciodată n-am ajuns la Mangalia dintr-o singură bucată, mai mereu m-au dat. „Bine”, zice el, „dar îți dă amendă.” „Să-mi dea, d-aia nu mai pot eu, oricum n-am buletin, n-am domiciliu”, zic. „Păi te duce la secție!”, zice iar nașu’. Era d-ăsta îndărătnic, probabil credea că îl mint, că am bani și că nu vreau să-i dau. Ce-i drept, aveam ceva bani, da’ erau de băutură. „Nu-i problemă”, zic, „am mai fost și la secție.””

*

„“Să n-ai parte de tot ce iubești pe lume, de tot ce ți-e drag, să crape, să se usuce și să se umple de viermi!” Pula mea, mă gândesc, să vezi că mi se sparg sticlele de băutură din rucsac, mai știi, nebuna dracu’…”

*

„„O să mă pocnești acu’ dacă te sărut?”

Azi, marea e câine. E un câine care dă entuziasmat din coadă. Și mârâie.”

*

„Atunci când ne îndrăgostim, sufletele devin grele și unsuroase. Îmi simțeam sufletul așa, tulbure, greu, lipicios, și o uram pe brunetă, care își mai și luase tălpășița.”

*

„„Irelevant, o bem așa, caldă! Dați-ne-o așa!”, zbiera Machi dinăuntrul Alimentarei.”

*

„Dar acum mă întreb, mă întreb pentru că așa e în fiecare dimineață în Vamă, când n-ai închis un ochi nici măcar juma’ de oră și începi din nou să bei, și soarele te bate în cap și e bine, e bine pentru că știi că oriunde vei pleca de aici vei fi tot tu, tu cu tine, niciodată nu te vei pierde, doar peisajele se succed, dar ce este în interior rămâne, ce ai acolo e în întregime al tău și nimeni nu va avea acces la el niciodată, doar dacă îți dorești tu asta, și e mișto, e o senzație super, să știi că sufletul tău și tot ceea ce simți e secretul cel mai de preț, e lucrul pe care-l iubești cu adevărat, la care de raportezi mereu atunci când ai doar pentru o clipă senzația că ai rătăcit drumul. Nu pierzi lucrurile importante. Îmi place să plec din locuri.”

*

„Am râs, după care m-a ridicat de pe scaun și am pășit în mijlocul localului, unde îți intrau luminile în ochi și-ți creau o stare mișto, ca și cum tocmai ai fumat ceva tare. Mda, pentru asta plecasem de acasă. Pentru momente din astea dilii, care nu vin ele să te caute în bârlogul tău ci, pentru a le avea, trebuie să scoți capul la intrare și să aștepți, cu ochii plini de soare, ceva. Ceva, orice.”

*

„”O să o luăm pe plajă, să mergem spre corturi și fii atentă: tu o să faci sex cu prima ființă vie care o să-ți iasă în cale.”

“Bine că n-ai zis, dracu’, prima ființă moartă, ca să fie și mai hardcore.””

*

„“Bă! M.! Ești aici, bă? În casă? Ce pula mea faci?”

„Mă fut”, zic eu.

„Stai că vin și eu!”, zbiară A.”

*

„Pizde, toate la fel.”

*

„Poate că nu mă mai întorc, mi-am zis, și am ridicat sticla de bere în semn de salut către ceva ce nu era acolo, bezna nopții, sau poate un gard de stuf, sau o femeie pe care n-o puteam vedea, sau un punker așteptând la chetă.”

*

„Ziua în care am făcut pentru prima dată sex cu M. a fost una dintre cele stresante din viața mea. Începuse prost încă de dimineață. Mă trezisem cu crampe.”

*

„Asta mi-ar mai fi lipsit, să se ducă vorba că Ela se rade la subraț în timpul orelor de program… Chiar dacă era sâmbătă, nu conta, tot puteau să-mi iasă vorbe…”

*

„De atâtea ori m-am abținut să apuc mânerul tigăii și să-i arunc conținutul fierbinte direct în față, să i se imprime cartofii pai, pe jumătate făcuți, în ridurile tot mai pronunțate de pe frunte și obraji…”

*

„”Vai de capul meu, ai băut bere… bere după votcă?!””

*

„Am futut-o destul de puțin, câteva minute în care m-am gândit la chestii ciudate, animale care se vedeau pe cer ca stelele, un măgar – care poate era Miluță – stătea cocoțat într-o trăsură, râdea cu gura până la urechi și-mi făcea cu mâna, iar o oaie neagră sărea peste un gard de nuiele și număra: 1, 2, 3, 24, 1, 2, 3, 24, după care mi-am dat drumul.”

*

„Mă apucase un plictis groaznic, o furie împotriva oamenilor ăștora care mă ținuseră pe loc, o silă față de pizde, față de incapacitatea lor de a se arunca în viață, de a risca, de a trăi.”

*

„Pe oameni, atunci când sunt sinceri și lasă măștile pe chiuveta din baie, așa cum îți uiți o bijuterie, îi interesează să fie admirați și apreciați de ceilalți. Îi interesează să nu se facă de râs, să pară respectabili, să aibă o imagine bună. De pildă, dacă toți cei din camera asta ar ști în momentul ăsta ce cred despre ei, și-ar îndesa cuțitele pentru pește în gât, sau poate și pe cele pentru sarmale.”

*

„Am luat un câine și am plecat.”

*

„„Aruncă Vasilica buchetul! Treci în rând dacă ești nemăritată!”, îi zice o bătrână.

„Dar acum?!”, întreabă Elavaca. „Nu trebuia după tort?”

„Ba da”, zice babeta, „da’ se ofilea al dracu’ și se jena fata să arunce buchetu’ ofilit la mosafiri…””

*

„„Seems like”, zic eu. „Wanna fuck?”

„Hă?”

„Nimic…””

*

„Cine căcat e treaz sâmbăta noaptea pe la 3? Un trist.”

*

„Noapte de noapte cunoșteam alți oameni, vorbeam cu ei cele mai trăznite chestii, uneori cele mai profunde. Uneori, făceam sex cu ei. Alteori doar dormeam împreună, vomitam împreună, ne beam cafeaua împreună, făceam schimb de haine, de brățări, de telefoane, de femei, de CD-uri cu muzică, mergeam la facultate sau hoinăream prin oraș. Foarte puține nume am reținut din perioada aia…”

*

„Mai nasol era când se duplicau, de exemplu aveam 2 blonde de miercuri din Club A, pe urmă am avut 4 blonde de miercuri din Club A, și asta începea să te încurce puțin, trebuia să le găsești niște diferențiatori. Sau, pur și simplu, să-i dai dracu’ pe ăștia și să cauți alții, ca să nu te mai complici și să-ți încarci degeaba mintea.”

*

„“Vrei să ne punem amândoi piercing în sprânceană?”, m-a întrebat Cofrag.

“Sigur”, i-am răspuns.

“Mâine?”

“Mâine”, am zis.”

*

„Pe urmă am văzut bătrâne spânzurate, cu capul în jos, încă vii. Deschideau și închideau gura fără să scoate vreun sunet, și mi-am amintit de peștii pe care îi aducea mama de la magazin, când eram mic și încă mai erau comuniștii, și îi arunca pe masă, uitându-i acolo, vii, o vreme. După babe, a urmat un grup de moșnegi, care formaseră un fel de trenuleț și dansau pe cântecul ăla care îți cere să bați din palme și să sari, Meneaito.”

*

„Ciobanii fumau, așezați pe niște pietre. Era cald și mirosea a rășină, a flori de vară, a singurătate. Și mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependență, cea mai nasoală dependență din viața mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependența asta era cel mai greu de înțeles și de acceptat de către oameni. Da, când ești drogat și dependent, oamenii te mai înțeleg, te mai scuză, uneori doresc chiar să te ajute. Se pot pune, cu ceva efort, în pielea ta și pot simți compasiune. La fel, când ești dependent de alcool. Dar dependența asta, care mi se năștea în noaptea aia pe munte – sau, poate, cine știe, mă născusem cu ea în sânge și abia acum își arăta colții, abia acum devenea reală și abia acum puteam eu să o înțeleg – nu avea cum să trezească empatie. Oamenii nu-și doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependența mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coșmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligați să trăiască fără păpușar, fără reguli impuse de alții. Dependența asta mă împingea pe un drum pe care aveam să pășesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic și să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât și-a dorit-o vreodată o ființă umană.

Acolo, sub luna mare și galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.”

*

„Am simțit în clipa aia că aș putea-o omorî fără ca nimeni să-mi ceară să plătesc pentru asta. Nimic nu s-ar fi schimbat dacă aș fi omorât-o. Ba da, eu m-aș fi shimbat, m-aș fi iubit și mai mult, aș fi păstrat secretul acestei crime pentru totdeauna în suflet, iar legătura dintre mine și mine ar fi fost pecetluită cu iubire pentru totdeauna. Aș fi simțit că, după asta, orice îmi este accesibil, că nu există scop pe care să nu-l duc la îndeplinire, nu există situație din care să nu pot ieși, că nu există om care să nu mi se plece, umil, în genunchi. Lumea ar fi devenit mai simplă, mai accesibilă și, deci, mai plictisitoare. Facilă. Supusă. Nu, nu eram pregătit pentru asta, nu încă. Mai voiam să trăiesc, mai voiam să-mi placă, un timp.

Am ieșit, trântind poarta după mine. Firește, nu m-am uitat în urmă.”

*

„Vine microbuzul, nu încap toți punkerii, se urcă doar jumate, plus vreo câțiva hipioți și 3-4 metaliști. Pleacă microbuzul. Vine altul, se urcă și restul de punkeri, pleacă și ăsta. Între timp, mai vin mulți rockeri din gară. Vedem vreo 10 cunoscuți, îi strigăm, dăm mâna. Vine iar microbuzul, îi ia și pe ăștia, pleacă în Vamă. Bem a doua bere. Vine microbuzul, îi ia și pe ultimii, pleacă. Bem. Mai vine un tren, încep iar să se scurgă oameni spre microbuz. Vine microbuzul, îi ia, îi duce în Vamă. Se întoarce, ia pe alții. Elavaca nu vine. Bem. Cerem al treilea rând, vine microbuzul, îi ia pe care mai sunt, pleacă cu ei. A. oftează. Bem. Elavaca nu vine. Se întunecă, se face frig. A. scoate un hanorac din rucsac, îmi dă să mă îmbrac. Vine alt tren, Rapid, probabil, sau Intercity, cu el au debarcat și niște pițipoance. Vin toți la microbuz, îi ia microbuzul, pleacă cu ei în Vamă. Ni se termină banii de bere, vaca ne-a dat doar cât pentru 10 bucăți. 5 rânduri adică. O înjurăm pe Elavaca, vine microbuzul, îi ia pe toți, se face și mai frig. Nu mai vine nici tren, nici microbuz, plictiseală mare.”

*

„Gagica din capătul celălalt al banchetei stă mai mult urcată pe câine, gagica de lângă ea îl ține, fără să vrea, în brațe pe A., pe trei sferturi, A. o ține în brațe pe Ana care, din fericire, e micuță și nu prea ocupă spațiu, A. mă ține în brațe pe mine, care o țin pe Elavaca, care e grea ca dracu’. Toți ținem, peste fețe, peste capete, peste tot, aruncate, pungulițele Elavacii.”

*

„„Ela e uneori prea blândă, bleagă ca o balegă la soare.”

„Poftim??!!!”, întreabă Elavaca, scandalizată, de sub pungulițe.

„De câine zicea”, îi explic eu, „nu de tine.””

*

„„Vai, mi-a luat sutienul!”, strigă Elavaca. „Câine rău, dă sutienul imediat!”, se răstește la cățea.

„Nu așa, domne”, zice A. „Habar n-ai să vorbești cu câinii”, o apostrofează el. „Cuțu, cuțu, dă la fată sutienul, hai, dă sutienul, nu-i frumos să iei ce nu-i al tău, cuțu, cuțu…”

„Ei, asta-i culmea! Să priceapă că e de la Jolidon, nu-i de glumă cu asta!”, țipă Elavaca, înfuriată, și se urcă în mașină, apucă sutienul de o parte în începe să tragă. Ela mârâie și-i arată colții.

“Tu cu cine ții?”, mă întreabă A., înghiontindu-mă.”

*

„De fiecare dată când mă împingeam în ea, carnea ei albă și moale făcea pleosc, pleosc. Mă simțeam ca pe o saltea, iar de jur împrejur valuri. Înainte să-mi dau drumul, mi-am imaginat chiar că e plină de viermi, că are burta gata-gata să pocnească de viermi grași și, când mă voi împinge în ea cu toată puterea, punga care ține viermii închiși va pocni, iar târâtoarele se vor revărsa prin așternut, se vor târî peste noi, disperați că le-a fost stricată ascunzătoarea. A fost un orgasm mișto.”

*

„Ne obișnuim cu prea multe, prea ușor, ca toți sclavii.”

*

„după care iar mă întorc, mă întorc mult, mult în urmă, mă întorc până în punctul ăla pe care l-aș vrea atât de mult, ăla cu tramvaiul și ziua ploioasă și mama și musculițele și panica aia ireală, nebună, dar nu-mi dă voie să mă opresc acolo, nu, clipa aia îmi este interzisă, s-a închis demult, n-o voi mai putea trăi niciodată, nu-mi rămâne decât s-o reconstruiesc, adică s-o falsific, așa voi fi mereu, un M. pe jumătate falsificat, un M. din care nu mai pot ține minte tot ce a fost, tot ce a trecut, tot ce a simțit, oare dacă nu poți cunoaște în întregime pe cineva mai poți pretinde că-l iubești, îl poți iubi de-adevăratelea, dacă Marius s-ar ridica acum din spatele băncilor și meselor de lemn și mi-ar arata semnul dracului aș fi fericit, aș ști că măcar îl am pe el, el în definitiv e tot un fel de eu și după asta începe Cargo, Povestiri din gară, iar Machi se ridică și începe să dea din cap, cred că ne trezim, în curând ne vom trezi cu toții, ce oroare să te trezești din beție odată cu sclavii care se trezesc din somn, de ce mama dracului trebuie să existe atâtea asemănări derutante între oameni și șoareci, de ce poartă și ei bocanci, blugi, cum căcat nu le e jenă să umble printre noi cu măștile astea pe față, cum morții mamelor voastre vă puteți compara voi, imbecililor, cu noi, cu ființele care simt și gândesc și trăiesc pe marginea prăpastiei, n-am înțeles niciodată de ce dracului nu am voie să-i omor, de ce societatea se încăpățânează cu atâta stupiditate să ne refuze să-i facem un serviciu, să dăm cu otravă de șobolani, habar n-am, cu toții am fi mai ușori și mai simpli după asta, am duce o viață liniștită și fericită, cu sens, Ovidiu ar ridica cornițele în aer fericit, ca un miel de câteva luni, alb și moale, fă, cretino, societate proastă, ești bolnavă, tâmpito, ai nevoie de operație, nu mai nega că e totul stricat la tine, te minți ca o vacă proastă, o să dai colțu’ numai fiindcă ți-a fost frică de o banală vizită la medic, Machi se pupă și el cu una, pizdele sar mereu pe tine dacă te văd că bei și că dai din cap, au impresia că știi să te distrezi, deci știi să trăiești, și probabil fuți bine”

*

„N-o să iubesc niciodată România.

N-o să-mi iau bicicletă.”

*

„Cred că, dacă morții nu ar puți, oamenii rămași în viață nu ar mai pune la cale și ar investi atâta energie în circul ăsta: coșciug, îmbălsămare, popa prost, farfurii, prosoape, coroane de flori, gropari, colivă, cruci, dric, loc de veci, candelă, slujbă, capelă, acte și bani, mulți bani. Pur și simplu, ar arunca morții pe maidane.”

*

„Pe aleea principală, spre ieșirea din cimitir, o pizdă s-a apropiat de mine, mi-a întins o carte de vizită și mi-a propus să pozez pentru un catalog de țoale scumpe, aduse din Germania.”

*

„Nu trebuia să-mi pese de nimic altceva decât de mine. Ăsta era adevărul pe care nu aveam voie să-l uit niciodată.”

*

„M. s-a întâlnit cu psihopatul, de fapt l-a văzut în capătul celălalt al peronului. În loc să aștepte să ajungem la el, sau să-i dea un bip, ca oamenii civilizați, deșteptul de iubit al meu a început să urle la psihopat și să-i facă cu mâna. Mi-era o rușine de simțeam că vreau să intru în pământ. Toți ochii oamenilor de pe peron s-au îndreptat spre noi, iar eu nu eram câtuși de puțin în situația în care să mă bucur că atrag privirile. Aveam un pantof de o culoare și unul de alta!”

*

„Ne întrerupe nașul.

„Ce-i asta, fraților, ați venit tot liceul?! Biletele, vă rog!”, se adresează el, ușor impersonal, întregii găști.

„Dumneavoastră sunteți profa?”, mă interpelează el, din senin. Probabil, unde nu am cercei pe față…

„Nu, domnule, eu sunt copywriter”, îi răspund, politicoasă.”

*

„Am umblat ca o oaie capie prin toată Mangalia aia nenorocită. Nu avea magazine… când avea magazine, nu avea produse… când avea produse, nu avea cabine de probă… când avea și din astea, nu avea mai multe mărimi la haine. Mi-am dat seama la un moment dat că s-a întunecat, dar mai aveam o mulțime de cumpărat, așa că mi-am continuat periplul.”

*

„Pe javra băloasă și agitată o chema… Ela! Cum dracului să-ți botezi câinele Ela, cu nume de om?! Înțeleg, zi-i Vasilica, zi-i Mimi, zi-i Dorina… nu știu, un nume de câine, nu de om. De fiecare dată când tipul din față o striga „Ela”, aveam impresia că vorbește cu mine.”

*

„A., psihopatul, stătea și râdea de mine. Niciunul nu punea mâna să mă ajute. Până la urmă, am dat drumul sutienului, și javra oribilă a continuat să-l ronțăie, de parcă era os. Oamenii ăștia, mi-am zis, după ce că își iau câini pociți și fioroși, le mai și pun nume de oameni și îi mai țin și nemâncați, de ajung să ronțăie lenjerie intimă.”

*

„Agitația asta neverosimilă, imbecilă, căreia nimeni n-ar putea să-i găsească vreun rost. Pizde care țipă ca apucatele, de parcă cineva tocmai le-ar fi aruncat în mare, iar apa e rece. Dar nimeni nu le-a aruncat în apă, fiindcă suntem în căcatul ăsta de București, ci doar le-a cumpărat câte un păhărel cu umbreluță, sau o bere cu limonadă cu 1,9 % alcool.”

*

„Nu vreau să fiu parte dintr-un sistem imbecil! Nu mă interesează să dau Bac-ul. Nu mă interesează să iau Bac-ul. Nu mă interesează să am o diplomă. Nu vreau să dau la facultate. Nu vreau diplomă de licență. Nu vreau să am job. Nu vreau să sug pula unui șef pentru un căcat de sumă de bani, amărâtă, pe care mi-o poți da și tu, la fel cum ai făcut-o până acum. Nu vreau să-mi găsesc o pizdă proastă pe care s-o iau de nevastă. Nu vreau să fac copii cu ea. Nu vreau să fac copii cu nimeni, decât poate cu M., dacă asta ar fi posibil. Nu vreau să am mașină. Nu vreau casă, vreau să dorm pe niște cartoane putrezite în Cișmigiu. Nu vreau să am buletin, de asta i-am și dat foc.  Nu vreau să votez în vecii vecilor. De ce să aleg o bovină care să conducă o țară în care nu cred? Și, dacă aș crede în ea, cu atât mai puțin – de ce să aleg o bovină să conducă o țară pe care o iubesc, cât timp am văzut că există și oameni geniali pe lume? Nu vreau să renunț la alcool, droguri și sex pe apucate. Nu vreau să nu mai fug de acasă. Nu vreau ca în serile de weekend să stau în fața televizorului și să fac laba, în loc să mă fac muci și să borăsc în budele din barurile din centru. Nu vreau să devin heterosexual. Nu vreau să umblu pe străzi îmbrăcat, dacă e una din zilele în care am chef de nudism. Nu vreau să respect băbăciunile și gravidele, vreau sa am dreptul să respect numai oamenii inteligenți. Nu vreau ca, dacă se va constata să sunt nebun, să fiu internat într-un spital, ci vreau ca din nebunia mea să pot face lucruri mișto, interesante, cum ar fi arta. Nu vreau să trăiesc întreaga mea viață într-un singur oraș. Nu vreau să văd timp de câțiva ani aceleași moace pe stradă și în fața blocului. Nu vreau să mă abțin de la a ucide, a lovi, a preacurvi, a invidia, a fura, dacă așa simt. Nu vreau să mi se impună valori. Nu am nevoie să mi se spună pe cine să iubesc și pe cine să disprețuiesc. Nu vreau să-mi pese vreodată de ceea ce cred cei din jur despre mine. Nu vreau ca la 20 de ani să nu mai merg cu nașul, ci cu bilet. Nu vreau magazine cu aer condiționat, vreau magazine cu sigle comuniste, autentice, frumoase, cu litere rotunjite și ușor stupide. Nu mai vreau maneliști în jur, nu vreau profesori agramați și profe care se udă atunci când sunt strigat să ies la tablă. Nu mai vreau ipocrizie, falsitate, snobism, prostie, superficialitate, lașitate. Vreau doar să fiu eu, așa cum sunt în zilele în care mă iubesc mai mult decât voi iubi, vreodată, o altă ființă umană. Vezi? De ce pula mea să dau atunci Bac-ul?”

*

„Bucureștiul a devenit un mare căcat cu moț, împuțit, plin de muște, re-re-putrezit.”

*

„De fapt, A. nu e cea mai nepotrivită persoană de care să te apuce dorul. Căcat, în urmă cu 4 nopți, mi-a fost dor de R. M-am trezit noaptea, mi-am aprins o țigară, eram cam amețit și am bâjbâit până la balcon. Era răcoare acolo și am fumat o jumătate de pachet, până aproape să se lumineze. Copacii vuiau, se smuceau cu putere, venea furtuna, adiau și ceva picături de ploaie, reci, și mi-am amintit de începutul toamnei în care am mers lângă ea, în tren, spre mare. Avea ochii altfel decât până atunci. O iubeam deja de vreo 2 ani, atât cât puteam eu iubi pe vremea aia – mult, enorm, mi-aș spune acum, când n-aș mai putea iubi pe cineva nici a mia parte cât puteam iubi în urmă cu câțiva ani – dar niciodată nu-i mai văzusem ochii atât de mari, ca și cum ar fi putut înghiți universul cu ei, toți copacii pe care îi vedeam pe geamul împuțit al vagonului, toate animalele, vii sau moarte.”

*

„„Păi cum să nu fie important?! Fără carieră, cine ești?”, mă întreabă.”

*

„Mă întreb unde pula mea o să ajungem. Îi văd pe proști ca pe o specie de extratereștri, care s-au infiltrat în oameni și, treptat, i-au transformat pe toți. Au mai rămas câteva zeci netransformați, care rezistă aici pe baricade, dar pentru cât timp? Într-o bună zi, n-o să ți se mai vândă la magazin țigări, bere sau cola, până nu aduci dovada că ești și tu prost. Ce-o să facem atunci? O să alegem să murim de foame și sete numai pentru a apăra idealul inteligenței umane? Poate că nu. Poate că nici n-o să mai avem ce să facem cu ea. Într-o lume de proști, e teribil de inconfortabil să fii deștept.

Extratereștrii se plimbă printre noi chiar și aici, în Centrul Vechi. E cam așa. Cunoști un om. Se așază cu tine la masă, comandă o bere. Și speri, speri până în ultimul moment că poate e și el unul din ultimii rămași necontaminați. Că poate nu e prost. Dar ești dezamăgit undeva pe la a doua bere. Nu era necontaminat. L-au luat și pe el. I-au luat pe toți.”

*

„Foamea asta de distrugere, de anihilare, pe care am avut-o atâta vreme și încă o mai am, în forma ei neschimbată, intensă, nebună, e ciudat, dar ea te face pe tine, ca individ, o ființă mai bună. Pentru că te face mai profund și mai real. I-aș ucide pe toți, chiar și azi, după atâta timp? După ce am înțeles de atâtea ori că distrugerea unor indivizi nu semnifică nimic, e doar un act gratuit? Da, i-aș distruge. Dacă doar în asta m-aș regăsi, i-aș distruge. I-aș distruge și dacă nu m-aș regăsi în asta.”

*

„Un timp, am crezut că e maturizarea. Că asta înseamnă ea. Că, treptat, crești și nimic din ce e în jurul tău nu te mai atrage. Îți pierzi pofta de a trăi. E și ăsta, în mod paradoxal, un instinct de supraviețuire: nu te mai implici așa mult în lucruri, nu mai iubești obiecte, oameni, locuri, cu disperare, nu îți dorești să dărâmi munții ca să obții ceva, îți pierzi visele, îți pierzi halucinațiile, îți trec emoțiile nebune și, odată cu ele, atacurile de panică… Dar nu era asta. Nu era maturizarea. Pur și simplu, lumea se făcuse de căcat, se urâțise incredibil.”

*

„Sau au murit, dar nu cred. Nu erau genul.”

*

„„Mi s-a acrit de pizde în ultima vreme”, i-am spus.

„Chiar și de mine?”, a întrebat neîncrezătoare.

„Mai ales de tine.””

*

„Dădea des foc lucrurilor care o enervau. Avea o perspectivă corectă asupra lumii.”

*

„Merg cât vreo șase terase, șase terase pline cu imbecili, cu rahați superficiali și anesteziați, care n-au învățat până acum să trăiască și nici n-o vor face, fiindcă ei nu s-au născut să trăiască, s-au născut ca să fie legume, ca să-mi asigure mie un decor, un căcat de decor și atât, un fundal. Lumea e plină ochi cu astfel de căcați și noi, ăștia diferiți, suntem atât de inconștienți încât alegem să ne pierdem printre ei, să viețuim singuri în mijlocul lor, înecați în dejecțiile astea împuțite, scârboase, în loc să formăm împreună o mare de lumină care să dea foc lumii. Să o salveze. Aud pe cineva alergând în urma mea, dar nu mă opresc.”

*

„Aveam chef de un Dimmu Borgir, fiindcă nu mai ascultasem de ceva vreme. I-am cerut. A părut să nu priceapă, așa că i-am mai cerut o dată. „Hm, n-am așa ceva”, a zis, „dar, dacă vrei chestii mai dure, am Lady Gaga. Eu sunt fană, îmi plac în special melodiile ei cu tendință sado-masochistă.” Am ridicat din umeri. Până la urmă, n-a mai pus Lady Gaga, a pus Laura Pausini.”

*

„Am futut-o ce-am futut-o și, cum s-a terminat Laura Pausini, nu știu de ce, mi-a venit să borăsc. Nu era de la bere, nu neapărat. Mi-era ciudat, un fel de dor de R., dar nu chiar dor, mai degrabă o uram pe R. fiindcă simțeam că se impregnase în mine, în mintea mea și în mirosul pielii mele, în felul în care fut, și în păr, că tatuajele mele erau o replică la tatuajele ei și că, fără tatuajele ei, tatuajele mele și-ar pierde semnificația și n-ar putea fi înțelese niciodată de nimeni, că n-aș putea povesti nimănui nimic din perioada 2007-2012 fără să o aduc și pe ea în discuție sau, dacă mă străduiesc din răsputeri să n-o aduc și pe ea în discuție, totuși sunt obligat să mă gândesc la ea, tocmai ca să n-o aduc în discuție. După aia, îmi mai era greață și dintr-un alt motiv, dar ăsta era mult mai greu de definit. Îmi era greață fiindcă trecea timpul. Fiindcă eu nu mai eram la fel, și simțeam asta, chiar dacă cei din jur îmi spuneau că în 10 ani nu m-am schimbat deloc, da, ei bine, nu m-am schimbat pentru ei, pentru că sunt imbecili și, așa cum zicea Holden, oamenii niciodată nu-și dau seama de nimic.”

*

„Mereu mi-a plăcut să dorm lângă moarte. Mda, iar ea, până acum cel puțin, a fost destul de blândă și indiferentă. A fost cuminte dar, poate, într-o zi o să se obrăznicească, o să se sălbăticească și o să mă muște ca un câine turbat, așa cum în 2002 îl mușcase o haită de maidanezi pe A. în timp ce se chinuia, bietul, să ajungă la noi în Vamă.”

*

„Abia când am ieșit pe scara blocului, mi-am amintit că o lăsasem legată cu eșarfa hipsterească de pat. Dar nu m-am mai întors. Îmi era lene. Cineva o să vină, la un moment dat, să o dezlege. Oricum, o să se descurce ea. Trăim în București, pula mea, ditamai metropola plină de viermi, nu în mijlocul deșertului, să crape de foame legată de pat.”

*

„Mă deranjează însă că oamenii se prostesc tot mai mult și mi-e teamă că, în curând, misoginismul meu se va estompa, nu va mai avea sens. Lumea se schimbă, la suprafață cel puțin. Întâlnesc prea mulți proști de ambele sexe. Mă enervează tare chestia asta, fiindcă îmi iubesc misoginismul. A fost una dintre primele mele revelații. Mi-ar părea rău să-l pierd.”

*

„Mă întreb cum pula mea o fi să cunosc acum un om, de la zero. Să iau primul om care îmi iese în cale, fie pizdă, fie bărbat, și să petrec un timp cu el. Să-l cunosc pe de-a-ntregul. Să știu care sunt aspirațiile lui și fricile cele mai ascunse și mai puternice. Să îi cunosc trecutul, fobiile din copilărie, cât de mult își iubește sau își urăște părinții. Ce note a luat la școală, dacă a fost bătut sau a bătut pe cineva. Ce-i place să bea, ce-i place să mănânce, care e culoarea lui preferată la îmbrăcăminte, dacă preferă genul sport sau genul elegant, dacă are un spirit trendy sau mai degrabă clasic. Ce cărți îi plac.

Oare va veni o zi în care voi da șansa asta unui om total necunoscut?”

*

„Nu demult, în urmă cu vreo două luni, m-am trezit într-o noapte și mi-am dorit din tot sufletul să nu fiu mizantrop, măcar o zi. Să am o zi umanistă, în care să ies pe stradă și să nu-i mai disprețuiesc, să nu-mi vină să le ies în cale cu un cuțit în mână și să le jupoi fețele, pentru a le arăta că nu sunt decât niște măști. Să-i accept cu măștile lor, cu prostia lor inimaginabilă, cu ipocriziilor lor, cu snobismul, cu fițele și superficialitatea lor, cu răutatea puternică izvorâtă din frustrare, din complexe, cu fixurile lor, cu ideile băgate cu forța pe gât de sistem, de televiziune, de tabloide, de școală. Să-i accept ca pe niște șoareci care-ți populează pivnița și cu care, într-un final, ajungi să te obișnuiești, ba chiar să le și aduci câteva firimituri de pâine uscată. În noaptea aia mi-a venit să plâng și am sfârșit prin a sparge un geam și a îndoi bara din spate a unei mașini parcate în spatele blocului meu. Și aveam, nu știu de ce, un chef puternic să ascult Crematory, Tears of Time. N-o mai ascultasem de mult.”

*

„A intrat cocoțată pe motor, un motor solid, zgomotos sau mai bine zis ultrazgomotos, aparent nou sau nu foarte mult folosit și a stârnit un nor de praf sau de nisip sau pula mea, chiar în față la Punk Rock, unde a și oprit.

Apoi și-a scos casca și și-a revărsat buclelele negre pe spate și în aerul de Vamă, dar nici nu era nevoie s-o facă.

Știam deja că e R.”

*

„“Ce căcat scârbos, treaba asta jegoasă cu anii. Corect ar fi ca fiecare din noi să-și aleagă, în pula mea, vârsta la care vrea să rămână pentru totdeauna.””

*

„Bietul suedez nu reușise să bea nici măcar o halbă întreagă. Cum se uita în altă parte, sau încerca să o sărute pe R., sau mângâia un câine, A., pac, îi șterpelea berea și o dădea pe gât. Suedezul observa apoi halba goală, și striga spre bar: “Another round! Beer for all my mates!!!” Doi punkeri se aciuiseră la masa noastră și primiseră și ei bere de la suedez. Asta până să-i observe R., care tocmai se descălțase fiindcă avea o pietricică în bocanc, și să arunce cu bocancul după ei.”

*

„„What’s this, pijde?”, m-a întrebat el, și i-am explicat. “Females”, i-am rezumat, și el a zis, edificat dintr-o dată, “Oh. Like R. She is pijde”, dar concluzia lui nu prea mi-a picat bine, plus că era complicat să-l învăț și singularul. Deși, într-un fel, se putea spune și că R. era “pijde”. Era corect. R. era, într-un fel, toate pizdele din lume.”

*

„Lumea poate să se ducă dracu’ de tot, să vină alții și să strângă după noi, noi avem probleme mai importante, avem lucruri de simțit, trăim ca să simțim și să ne doară și în felul ăsta să păstrăm lumea pentru totdeauna în noi, și în timp ce-o țineam în continuare de mână m-am simțit exact exact ca în urmă cu zece ani, zece ani care nu însemnaseră nimic, se evaporaseră, revenisem în același punct. Era și firesc, în definitiv, asta înseamnă să trăiești. Viața nu înseamnă să ți să întâmple lucruri, viața înseamnă doar stări, iar stările vin și apoi dispar, în urma lor nu rămâne nimic, poate doar un gând sau două.”

*

„Apoi, pe când toată camera era invadată de soare, R. a strălucit, a strălucit așa cum n-o mai făcuse cred niciodată, și asta a fost confirmarea că m-am întors în timp, și încă nu se construiseră toate bălăriile în Vamă, ea avea 14 ani și era barmaniță de vară, iar tufișul meu scuipător de păsări încă mai trăia, era acolo, unde azi stătuse suedezul la coadă să-și ia clătite, dar îl dăduseră pizdele pofticioase afară din rând, și habar n-am de ce și-a dus un deget la buzele ei cărnoase și a făcut “șșșt”, era inutil, fiindcă nu-mi trecuse prin cap să vorbesc, nu aveam ce să spun. Era suficient să simt.”

*

„“Let’s call in the mates!””

*

„Am înțeles atunci că asta mă făcea într-un fel nemuritor și, în plus, cea mai mișto ființă care exista pe lume. Singur eram liber. Dintotdeauna fusesem liber.”

*

„Pe urmă, tot ce ai de făcut este să dai la o parte ușa, să o lovești de perete, să ieși în lume cu zâmbetul pe buze, să calci cu bocancii zimțați peste capete goale și inimi pustii. Peste mormanele de carne putredă și inutilă. Și să-i omori pe toți care se chinuie să existe, fiindcă nu pot să trăiască.”