Mă uit de multe ori la câte o carte care e bună dincolo de orice fel de diversitate de gusturi, carte care a scris sau va scrie istorie, și am o strângere de inimă când văd că editorul ei a trebuit să îi pună mare o etichetă cu ‘’Bestseller vândut în milioane de exemplare. Tradus în 32 de limbi’’ ca să o poată vinde fără risc. E ca și cum, sub o poză cu o femeie cu look divin, ai scrie: ‘’Știe să spele și șosete!’’, pentru că altfel lumea nu s-ar prinde ce mișto e tipa. Pentru că, în ambele situații, nu te mai poți baza doar pe gustul omului, care se diluează tot mai mult și nu are suficientă forță încât să diferențieze între bun și prost.
La polul opus, aproape zilnic primesc și eu mesaje: ‘’Oh, Cristina, ce țeapă mi-am luat cu romanul lui X-uleasca, vai, ce prost e, am dat banii degeaba, și câtă reclamă i se face!’’… Și stau și mă gândesc cum de eu nu mi-am luat absolut niciodată genul ăsta de țepe. Când am început vreodată să citesc o carte proastă, am știut sută la sută încă de la prima pagină că e proastă, a fost un experiment sau un proces de documentare. Când am bănuit că o carte îmi va da lumea peste cap, apăi fix așa a fost.
Ce bine ar fi dacă în școli am lăsa-o mai moale cu Neamul Șoimăreștilor și am face ore de română cu exerciții în care să formăm gusturile personale, solide și întemeiate, ale viitorilor cititori. Să-i învățăm să-și dea seama singuri ce așteaptă de la o carte și cum să o recunoască pe aia care le poate aduce satisfacție. Să-i împingem pe drumul la capătul căruia vor ști singuri să facă diferența între bun și prost, fără să se lase influențați, manipulați, mințiți. Câți nervi, bani, timp s-ar economisi, câtă frustrare s-ar evita și cât de multă bucurie s-ar obține mai târziu. Cum n-am mai auzi pe nicăieri ‘’mie nu-mi place să citesc!’’, fiindcă s-ar reduce mult riscul să intri într-o librărie și să pleci de acolo cu o mizerie care te-a iluzionat greșit, fiindcă n-ai știut să recunoști semnele.
Deh, visuri și utopii, așa e când te bate soarele în cap.
0 comments