Interviuri
„Arta autentică trebuie să-l facă pe cel ce o receptează să-și pună întrebări și să-i trasmită emoții”
1. În ultimii ani, deși este o sărbătoare importată, Halloween a crescut în popularitate în cadrul societăţii românești în detrimentul tradiţionalei Nopţi a Sf. Andrei. De ce credeţi că Halloween-ul a devenit mai popular în România decât Noaptea Sf. Andrei? Aţi prefera ca tradiţia autohtonă să fie sărbătorită și promovată mai mult?
Eu n-am fost niciodată genul de persoană care să respingă din start tot ce este de import – nu mă zbârlesc (așa cum am văzut că fac mulți) nici când aud de Valentine’s Day, nici când aud de Halloween. Dat fiind însă că există și la noi, de multă vreme, “sinonimele” lor autohtone, mai puțin cunoscute și totuși cu tradiție, cred că ideal ar fi ca aceste sărbători să meargă în paralel – să celebrăm și Halloween-ul, și Noaptea Sfântului Andrei. Nu cred că ele se exclud. Mie simbolistica acestor două, Halloween și Noaptea Sf. Andrei, îmi place foarte mult, pentru că are de-a face cu spaimele noastre, cu fricile, cu imaginarul întunecat care există în fiecare din noi. Nu sunt lucruri și sentimente chiar la îndemână, cu care să avem de-a face zi de zi, și mă bucură că avem aceste sărbători care ne îndeamnă să reflectăm puțin la ele.
Cred că Halloween-ul a devenit mai popular în ultima vreme deoarece a fost foarte mult exploatat în cultura pop americană – e o sărbătoare la care se face în exces referire în filme (de orice gen, nu doar horror-uri), în seriale mainstream, în cărți, în piese pop sau rock, există costumația specifică, care atrage tinerii, atmosfera de party care o însoțește, dovlecii ăia care au devenit cam la fel de celebri pe cât e bradul de Crăciun… Există până și magazine din care îți poți închiria costumul de Halloween. Chestiile astea prind enorm la adolescenți, dar și la cei care profită de orice prilej pentru o mică petrecere. Cred că ar trebui să urmăm exemplul Halloween-ului și să promovăm mai mult sărbătorile noastre autohtone. Să identificăm exact ce au ele special (iar material avem din plin!), ce nu găsim în alte părți, și să le facem cumva mai atractive. Desigur, m-aș bucura să se întâmple așa.
2. Cu o puternică și bogată istorie a tradiţiilor, legendelor, mitologiei și folclorului paradoxal fantasticul și horror-ul manifestă doar o mică prezenţă pe scena cultural românească. Ca și în cazul Halloween-ului credeţi că suntem mult mai atrași de literatura, cinematografia și arta fantastică și horror ce sunt importate? Ne este teamă să explorăm tradiţiile și poveștile noastre fantastice și horror și acesta este unul dintre motivele din spatele lipsei lor de popularitate?
Cred că principala problemă a literaturii cu specific fantasy și horror din România nu este că ea n-ar exista sau n-ar fi suficient de originală, ci că nu este promovată așa cum trebuie și atât cât trebuie. Se scrie în prezent și la noi literatură foarte bună de acest gen, dar publicul nu prea are acces la ea. Mulți ar citi literatură horror autohtonă, dacă ar afla de ea. Dar între publicul larg și literatura cu specific dark din România s-a ridicat o barieră formată din prejudecăți, care susțin sus și tare că această literatură este una de nișă. Nu este deloc așa – dimpotrivă, adesea scrierile horror abordează teme universale, teme în care orice cititor ar putea să se regăsească. Arta autentică trebuie să-l facă pe cel ce o receptează să-și pună întrebări și să-i trasmită emoții, iar literatura horror are un potențial enorm în acest sens.
Firește, din moment ce despre acest gen de literatură se vorbește foarte puțin, o consecință este faptul că tânărul scriitor român ar putea avea tendința de-a ocoli această abordare și de a-și încerca condeiul cu o literatură ceva mai „acceptată”, mai încurajată de critica oficială. E suficient să ne uităm la premiile literare din ultimii ani – literatura fantasy sau horror nu prea are loc acolo. Cei care jurizează nu știu nimic despre ea, le este complet străină. Așadar, dacă această literatură ar fi încurajată, cu siguranță numărul scrierilor de acest tip ar crește considerabil. Odată cu cantitatea, desigur, ar crește și calitatea – am avea de unde alege, piața autohtonă de literatură horror și fantasy ar deveni cu adevărat competitivă și din ea cu siguranță s-ar ridica măcar câteva bestseller-uri.
Cred că România are un cadru cât se poate de prielnic pentru a se scrie aici literatură dark – mă refer atât la tradiții, la folclor, la imaginarul rural (avem o grămadă de personaje din basme, de pildă, care ar putea fi exploatate de nesfârșit într-o literatură horror de calitate), cât și la o particularitate a noastră, a românilor, de a povesti despre tristețe, moarte, boală, despărțire, ură, crime, sinucidere, care ar putea fi excelent canalizată într-o literatură actuală și atractivă. Convingerea mea este că am putea concura oricând cu ceea ce se scrie afară. Dar trebuie să găsim o modalitate de a dărâma bariera aceasta dintre așa-zisa literatură de nișă și cea mainstream, pentru a ajunge la public.
Literatura horror străină are avantajul de-a fi depășit, acolo de unde vine, aceste prejudecăți. Nu vei auzi un american sau un italian spunând că Vampire Diaries, de pildă, e o carte proastă fiindcă e cu vampiri. Asta e doar o prejudecată românească. În alte părți, literatura se împarte, așa cum e și firesc, în cea bine scrisă versus cea mediocră, care nu transmite nimic, care plictisește. Prin urmare, literatura fantasy străină este asimilată firesc și promovată ca atare. Iar publicul din România este cumva mai receptiv la ceea ce vine din afară deja decorat cu eticheta de bestseller.
3. Credeţi că horror-ul și fantasticul au un viitor pe scena cultural românească?
Eu cred că da, atâta timp cât există scriitori tineri care se îndreaptă spre acest gen de literatură, regizori care își doresc să delecteze publicul și cu filme horror, sau cu tentă fantasy, în locul celor deja atât de epuizate, cu scene din viața de pe timpul comunismului. Artistul român are o mulțime de surse din care se poate inspira, are, după părerea mea, și o structură aparte care îl împinge spre teme dark, tot ce îi lipsește ar fi motivația, încurajarea. Eu sper să se mai schimbe mentalitatea, iar horror-ul să nu mai fie privit ca o Cenușăreasă. Să i se dea ceea ce i se cuvine de drept – șansa de-a ajunge la sufletul publicului și de a-l cuceri.
Cred că publicul ar aprecia sincer horror-ul și fantasticul autohton, ar fi o gură de aer proaspăt după toate cărțile și filmele aduse de afară și înghițite din inerție, care de multe ori nu excelează la capitolul originalitate. În plus, eu am fost dintotdeauna convinsă că, în literatură cel puțin, cititorul va rezona cel mai bine cu spațiul și timpul său, cu locurile care îi sunt familiare, cu imaginarul alături de care s-a format. Cu puțin noroc și foarte multă muncă, literatura horror românească ar putea deveni mai iubită decât cea străină, aici, pe meleagurile Babei Cloanța, Mumei Pădurii, strigoilor și zmeilor.
SURSA și versiunea în engleză: http://darkwolfsfantasyreviews.blogspot.ro/2013/12/roundtable-on-halloween-saint-andrews.html
0 comments