Despre cărți Pervertirea Recenzii Pervertirea

„Watch your holes!”

„Pervertirea, al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, te ghidează în tainele perversiunii: ai parte de o gamă largă de experiențe hardcore, însă miza e în altă parte – transferul de personalitate și criza artistului.

Avem de-a face cu un roman care te dă cu capul de toți pereții, îți violează corpul, mintea, limbajul, obișnuințele, cu un soi de brutalitate arogantă ce te face să crezi că e ceva ce nu poate fi cuprins de orice „păduchiuț”, ci doar de „Nemuritori” (cei care provoacă mereu viața și se ridică deasupra muritorilor de rând).

Firul epic e banal: Amalia dispare, iar la finalul romanului indiciile din primul motto („De când hotărâsem să o omor o respectam mai mult ca înainte. […] (Corbu)”) și cele de pe parcursul romanului duc la elucidarea criminalului: Corbu o ucide de dragul prietenului său, Ulf, pentru a-l salva pe acesta din criza exstențială și de creație.

Doi prieteni: Ulf (scriitor) și Corbu (pictor), mizantropi, misogini, nihiliști, anarhiști, solipsiști. Admirația unuia față de celălalt. Două „pizde”: Tara (ucenică, apoi stăpână sado-maso) și Amalia (liceeană, ucenică sado-maso cu talent). Un spațiu sinistru (fost abator și fostă zonă de mutilare a copiilor furați) la marginea Bucureștiului, numit de ei Cala (femininul de la „Cal”). O grotă sado-maso unde cele două performează asiduu. Cele patru personaje sunt legate foarte strâns între ele, prin fire multiple: prietenie și admirație, potențare artistică reciprocă ( Ulf și Corbu), sex, protecție și inițiere (Tara față de Amalia), ură (Corbu față de „pizde”, Tara față de Corbu), prefăcătorie (Ulf față de Amalia), etc. Cala este locul unde merg inițial cei doi prieteni, spoi toți patru – vorbesc, se droghează, și-o trag, fiind și un spațiu psihanalizabil: „Trebuia să fie un loc în care să uităm de restul lumii. Trebuia să fie un loc în care, odată intrat, să te gândești cât poți de mult la tine.” (p. 87). Acest tip de justificări, „alunecările” personajelor de la conduita lor obișnuită, scurtcircuitează romanul. În ciuda violenței dusă la extrem, care tranșează acest roman, personajele rememorează uneori detalii „păduchioase”, nostalgice, moi: Amalia, așa cum au cunoscut-o ei („o puștoaică dulce”), sau Ulf în plină criză a vârstei și a creației („o să-mi imaginez că scriu în fiecare noapte 30-40 de pagini, că am 22 de ani și o viață întreagă înainte, pe care mi-o pot împărți și distruge și reface și trăi așa cum îmi trece mie prin cap.” p. 314). Astfel, vom avea (cel puțin) două chei de lectură: din perspectiva Nemuritorilor, avem de-a face cu o criză de creație depășită prin crimă (titlul semnificând atunci pervertirea celor câteva personaje care se contaminează) și din perspectiva păduchiuților, cu o criză existențială puternică, însoțită de criza de creație, ce răstoarnă normalul, firescul, cunoscutul, banalul (titlul fiind astfel pervertirea realității/aparențelor/limbajului/moralității). Creația rămâne un epicentru, indiferent de cheia de lectură, starea de epuizare din timpul creației fiind descrisă astfel: „Parcă dădusem la buci unei echipe de majorete timp de o săptămână” (p. 44)

Ultima parte a romanului, „Noaptea în care am devenit Ulf”, face trimitere directă la transferul de personalitate: Corbu devine Ulf când ucide, ar putea fi „un alter ego imaginar” (p. 112) al lui Ulf, iar Ulf, „un alter ego al meu”, spune Corbu (p. 107), Amalia devine Tara și invers, moș Bărbuță e un alter ego al lui Ulf, Tara vrea să fie muză și personaj într-o carte a lui Ulf, Ulf se substituie perspectivei feminine când scrie în blogul de târfă al Tarei, iar Tara spune la un moment dat „mi-aș dori să nu fiu doar clona feminină a lui Ulf” (p. 198). Dacă mergem pe această linie de interpretare, atunci avem de-a face doar cu un singur personaj alcătuit din doi poli centrali (lupu și corbu) care se ramifică și se diversifică într-o sumedenie de alter ego-uri, se pervertesc dintr-unul în altul în toate direcțiile posibile.

Câteva versuri ale poetului Adrian Suciu, despre a cărui lansare află Corbu în timp ce plimbă capra, pot fi sinteza versificată a acestui roman: „Când vine moartea am s-o pun capră, să/i-o trag pe la spate până îi rup coastele și sternul/și-i sfărâm dinții cu sexul umflat de poezie”.”

ADRIANA BĂRBAT

Sursa: revista Corpul T, nr. 3/2012

Share Button

One thought on “„Watch your holes!”

Comments are closed.