Despre cărți Recenzii Sange satanic Sange satanic

„Vibrant, incitant și halucinant”

Romanul Cristinei Nemerovschi, Sânge satanic, m-a impresionat într-un mod cât se poate de plăcut. Spun acest lucru aflat încă sub influența lecturii acestei cărți: am finalizat-o acum câteva zeci de minute și, cu sinceritate, este o carte care, cel puțin pe unele fragmente, o să rămână în memoria multor cititori. Este o carte foarte actuală, o carte care, dincolo de limbaj, încearcă să spună ceva, cu adevărat, despre ce se întâmplă în actualitate. Este o carte vie, care se axează în principal în jurul a patru personaje: o avem pe fabuloasa, unica, „cea mai tare femeie din univers” – R., îl avem pe B., un puști teribilist, simpatic, nonconformist, o avem pe D., sora lui R., o puștoaică senzațională, o puștoaică atipică – într-un fel atipică, pentru că multe cititoare se vor identifica în acest personaj și își vor găsi puncte de reper.

Cel de-al patrulea personaj, personajul principal, este chiar naratorul care, întâmplător sau nu, este un bărbat. Puțin atipic și din acest punct de vedere: este un orgoliu al autorului de a se identifica de cele mai multe ori cu naratorul și, de obicei, dacă autorul este bărbat, naratorul va fi tot bărbat, dacă autorul este femeie, vrând-nevrând acolo vor fi prezente aspecte care subliniază lucrul ăsta. Ei bine, în acest roman nu se întâmplă așa; în acest roman, naratorul este chiar un bărbat – M., care este credibil în acest rol de metalist convins, rebel, poate puțin cam teribilist pentru gustul meu, dar cât se poate de viu, cu acea doză de inocență pe care ne-o dorim cu toții la un moment dat. M-a amuzat copios faza cu farmacistul, convins de R. că trebuie să eutanasieze un biet pui de ciobănesc german mușcat de lupi. De fapt, avea nevoie, nu pentru animal, de ketamină. R., superconvingătoare, reușește să facă rost de substanță. Savuros, savuros fragmentul.

Apoi episodul cu Lolita, D., sora minoră a fantezistei R., ființă anatemică, unică și persuasivă, într-o relaționare bulversantă cu M., iubitul surorii mai mari. Sau faza în care, într-un exces de zel, B. își invită amicul să asiste la ore. Bineînțeles că întâmplările sunt fascinante, tot ce se petrece acolo, modul în care sunt descrise fazele respective denotă o stăpânire foarte bună a narațiunii, a scrisului. Există pasaje în această carte, în roman, descriptiv-monotone, în care apare de exemplu, expunerea întâmplărilor din copilărie ale personajului principal… ei, acolo lipsește dinamismul, e puțin balzacian. Dar, cu toate astea, cartea se susține. Are puls, are vibrație. Apare, la un moment dat, o aventură jurnalistică, cu tot cu explicațiile savante ale incultei șefe de redacție, care n-a mai dat pe la redacție o săptămână după ce a citit însemnările proaspătului jurnalist, M. Foarte bun fragmentul, simpatic, și reflectă în același timp o realitate, din păcate, a tot ceea ce înseamnă jurnalismul de astăzi, indiferent că vorbim despre presa scrisă sau audio-vizuală.

Știu că la un moment dat apare, dintr-un rucsac, și cartea lui Andrei Ruse, soni. Ei, și cum apare? Zburând în capul minorei D…. oamenii aflați într-o supercroazieră pe un tren înspre Vama Veche. O mulțime de întâmplări fabuloase. Savuroase dialogurile, de o naturalețe remarcabilă, incitante fragmentele cu erotismele disimulate, bună coerență per total. Trip-uri, joint-uri, întâmplări de natură să te facă să te gândești la tot ce înseamnă, în cele din urmă, trăire. Peste 370 de pagini… Pare mult, dar vă asigur că totul se petrece atât de vibrant și atât de incitant încât ai sentimentul că paginile îți fug pe retină, îți dansează într-un ritm amețitor. Ce mai… merită citit!

Gelu Vlașin
Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *