„Nici nu ieșim bine din Sinaia, că observăm un camion în spatele nostru, care ne claxonează.
― Morții mă-tii de muist, zice A., printre dinți. Unde paștele mă-tii vrei să mă dau? Ia, depășește-mă, du-te-n pula mea.
Dar camionul nu pare să aibă intenția de-a se duce în pula Vanessei. Merge tot în fundul nostru și la un moment dat observ… observ ceva foarte familiar la el.
“Nu te v-om uita Jeane” tronează mare pe parbrizul omului, iar la volan este… ei bine, nimeni altul decât Nelu, tatăl oligofrenului. Îmi amintesc brusc de basmele alea în care mama zmeului zbura cu o falcă-n cer și cu una în pământ ca să-și recupereze odorul din mâinile haine ale lui Făt-Frumos… În cazul nostru, din ghearele lungi, sidefate, ale Vanessei.
O pun la curent în legătură cu identitatea posesorului de camion.
― Nu pot să cred! Și cum ne-o fi luat urma?
Cine știe, mă gândesc și eu. Cât am ars-o noi hipsterește prin Sinaia, omul a avut timp să facă investigații, să vadă în ce parte au apucat-o răpitorii lui Jenică.
― E tac-tu în spate, îi spun lui Jenică, convinsă că voi asista la o explozie de fericire din partea oligofrenului la auzul minunatei vești.
De unde… După uzualul „În spate!”, repetat parcă de data asta cu teamă de Jean, băiatul își acoperă capul cu brațele, de parcă ar vrea să se apere de niște lovituri.
― Ce-ai, mă, nu te bucuri? A venit taică-tu după tine, o să te ia acasă, îi spun, gândindu-mă că poate n-a înțeles, săracu’.
― Acasăăăăăă!, țipă Jean, oripilat, după care izbucnește în plâns.
Vanessa râde.
― L-o bate, mai știi?, zice ea.
― Bateeeeeeeeee, răspunde handicapatul.
― Stai că-l pierdem imediat, zice femeia, și într-adevăr depășește patru mașini, lăsând camionul în spate.
Apoi cotește la dreapta, intrând într-o pădurice.
Într-adevăr, cred că ne-a pierdut urma. Probabil a luat-o înainte.
― Hai să-l lăsăm aici, propune ea.
― Bine, sunt de acord și eu.
Nu știu de ce naiba l-am luat pe Jean cu noi așa că, în principiu, orice am face cu el este ok.
― Îl lăsăm în pădure, zice ea, și-l găsește țăranul când trece înapoi.
― Bine, dar o să stea ăsta micu’ pe loc? Dacă iese în șosea și-l calcă o mașină?
― Păi na, ghinionul lui, admite femeia.
Mă lovește dintr-o dată o idee. Perversă, dar utilă.” (CONTINUAREA aici: http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2700)
