TV-ul și patimile dramatice ale brânzei de capră

Văzusem eu ieri așa cu un sfert de ochi, preocupată mai degrabă să fac un ghid util pentru autori nefericiți ca să nu se mai facă așa tare de râs, cum pe Facebook se discută de zor ceva cu brânza. Că lactelele de la nu știu ce firmă, că bebelușii, că vaccinul, că pacostea. Dar n-am dat click pe nimic, n-am prea băgat în seamă. M-am gândit că e ceva de la TV, chestie cu care eu sunt paralelă, fiindcă mai văd obiectul ăsta buclucaș doar în rarele vizite la mama.

Așa că, inocentă și apatică, intru eu ieri seară într-un Mega Image. Buluc, aglomerație, gălăgie, coșuri în cap, salata pe jos, ceartă, the usual… când, ce să vezi, un raion COMPLET PĂRĂSIT. Ăla de brânze și cașcavaluri. Pfai, belea, zic eu, oricum nehotărâtă exact ce să cumpăr. Mă duc acolo, la neînghesuială, respir fericită și iau o bucată de brânză de capră, o pun în coș.

–          Aoleo!!!, se aude de lângă mine.

Mă întorc, o doamnă între două vârste, cu căruciorul plin cu diferite animale moarte, crude.

–          Ce faceți, luați brânză??!!! Păi n-ați văzut la televizor?!, zice ea.

–          Nu, zic eu, că n-am.

–          Doamne ferește, comentează doamnă și se îndreaptă spre casă, să prindă loc.

Încerc să mi-o imaginez cum își face cruce din aia pe ascuns, cu vârful limbii în gură, și mă pufnește râsul. Între timp, ca în fiecare seară la supermarket, o tipă vede că mai e cineva la raftul cu brânză și dă și ea să se apropie, că dacă e cineva într-un loc înseamnă că nu-i chiar pericol.

–          Pardon, le zice gospodinelor storcite de coșul uriaș cu pungi în care tronează mucenici, niște opt-uri foarte drăguțe și minione.

–          Unde te bagi, măi fată? Ce să faci încolo, acolo e brânza!, o apostrofează una dintre gospodine, ca și cum brânza nici măcar n-ar fi aparținut Mega Image-ului, ar fi fost așa… un fel de adăpost pentru extratereștri.

–          Merg la sucuri, le explică ea doamnelor, care comentează ușurate: “Aaaahh!”.

Așa da, la sucuri e voie, n-a zis nimic la televizor.

Cu brânza de capră și cu alte cumpărături în coș, mă așez la coadă. Acolo se vorbește numai despre brânză, Brădet și copii. Una vorbește despre Rege, iar ceilalți se uită urât. De Rege ne arde nouă acum, când avem brânza?!

O doamnă ceva mai în vârstă, din spatele meu, observă componența coșului în timp ce mă întind să iau de pe raft o cola.

–          Ați luat brânză!, constată ea, după care începe să scoată un sunet ciudat din buze, ca și cum și-ar suge resturile de mâncare de prin măsele. Nțam, nțam, nțam, nțam, nțam, nțam, nțam, nțam.

Nțam-ul continuă până ajung la casă.

Tipul nou scanează produsele, zâmbește, mai comentează una-alta, ajunge la brânză, se blochează.

–          Ia uite, brânză!, face.

–          Brânză, zic și eu și încep să râd, în timp ce din spatele meu se aude iar nțam, nțam, nțam, nțam, nțam, nțam, nțam.

Culmea, chiar a fost bună.