„Atunci când auzi numele Cristina Nemerovschi, deja ştii la ce trebuie să te aştepţi: cât mai mult nonconformism, sarcasm, duritate şi sensibilitate.
,,Poate că ăsta este iadul meu. Să stau aici singur, în cămăruţa mea, cu cărţile care sunt singurul lucru ce mi-a mai rămas, dicolo de viaţa care se încăpăţânează să nu fugă, să nu dispară în neant. Se agaţă de trupul meu, de oasele bătrâne şi putrede, de carnea mea urât mirositoare, unde să se ducă biata? Să stau şi să aştept ceva ce nu va veni niciodată. Să rămân uitat pentru toţi, dar să nu mor niciodată.”
Pervertirea este imaginea artei ce se vrea auzită, este ,,o simfonie întunecată despre amăgirile singurătăţii”, după cum spune chiar Marius Miheţ, este reuniunea unor personaje care încearcă să-şi descopere sinele. Ulf nu a iubit niciodată o femeie, Corbu are o pasiune pentru extreme: fetiţe şi bătrâne, Tara e o prostituată văzută ca un obiect prin ochii celor doi, neacordându-i atenţie, iar Amalia este o adolescentă îndrăgostită de Ulf, ajunge iubita lui (cel puţin în imaginaţia ei), apoi dispare într-o dimineaţă.
Tocmai această dispariţie îi face pe cei trei să colaboreze, să se ajute, să se regăsească, să privească Bucureştiul ca pe un loc nou, mai mult rău decât bun. Personajele centrale descoperă… CONTINUAREA AICI: https://ganddeportelan.wordpress.com/2016/07/13/pervertirea-simfonia-amagirilor-singuratatii/
