„Un fel de laitmotiv care-și pune pecetea pe continuarea romanului „Sânge satanic”. Același nihilism și poftă de bere. O poftă de bere cruntă, care-ți circulă prin vene și atacă fiecare principiu, instabil încă de la întemeierea lui. Cadrul general e dat și de utilizarea în majoritate a unor nume care pot însemna orice și a inițialelor: M. ăsta fie e posesiv, fie e alter-egoul lui Marius, „țapul”, femeile sunt o adevărată delectare pentru studiile de gen: sunt expresia fiecărei tipologii în parte, a unor stadii prin care pot trece toate femeile și aceeași într-o singură viață: avem puștoaica rebelă care nu vrea decât să o enerveze pe sora mai mare, dar care crește la un moment dat, o avem pe disperata socială și intimă, o avem pe slaba de minte atrasă de M., elementul masculin alfa, ca fluturele de lumină, o avem pe „bețiva de vamă”. Pe restul le descoperiți voi. Criticată prin prisma analitică a literaturii studiate la școală, nu doar că șochează, dar unele voci spun că nu poate fi nici măcar încadrată în această categorie. Eminescu a scris despre iubiri metafizice și tânguieli sub fereastră, Petrescu a vorbit despre terase, filozofii și o Ea perfectă, până la contrariul material, Popescu a intrat deja în sfera comunistă-concluzia: fiecare scrie despre epoca de care este caracterizat. Șocul n-ar trebui să fie cuvintele scrise, ci realitatea din spatele lor. În fond, fiecare suntem „cea mai mișto ființă care a a existat vreodată pe lume”.”
Septimia Sabadus
Recenzie apărută pe site-ul librăriei Cărturești.
