În ultimii douăzeci de ani (sau poate chiar mai mult decât atât) am crezut cu tărie că o carte care să schimbe lumea nu va mai putea exista niciodată. Am simţit că asta este realitatea de acum – una în care o carte (oricât de puternică, minunată şi revoluţionară ar fi ea) nu va avea forţa să lupte cu obişnuinţele, confortul şi prejudecăţile unei lumi care nu se mai poate opri nici măcar pentru o secundă ca să privească înapoi şi să-şi pună întrebarea în ce direcţie merge. Unul dintre motivele pentru care o carte nu mai poate schimba lumea – aşa cum a fost posibil totuşi cândva – este acela că lumea din prezent nu mai este atât de vie pe cât îi place ei să creadă; şi, atunci, cum ai putea schimba ceva mort, nemişcat, împietrit, anchilozat şi autosuficient?
Dar am crezut mereu că o carte poate deschide şi schimba minţi, acele minţi care caută schimbarea şi deschiderea, şi pentru care acea carte este doar confirmarea că merg pe drumul bun. Este unul dintre motivele pentru care mă trezesc în fiecare dimineaţă bucuroasă că scriu, cu certitudinea că voi mai scrie şi de acum înainte.
Şi oamenii, posesorii acelor minţi care vor să fie deschise, nu ţin niciodată pentru ei bucuria că o carte i-a schimbat pentru totdeauna. Oamenii te opresc pe stradă să îţi spună că datorită cărţii tale au devenit mai întregi şi mai fericiţi. Că şi-au căutat şi găsit în final jumătatea, citindu-ţi şi înţelegându-ţi cărţile. Că au abandonat joburi, sau relaţii, sau familii care îi sufocau şi că şi-au cucerit cu greu libertatea, numai pentru că a existat o anumită carte. Că s-au scuturat de prejudecăţi şi de frici, şi de toate acele lucruri care îi ţineau în loc, captivi, lipsiţi de aer şi de bucuria de a trăi. Că au început să citească mai mult, pentru că a existat acea carte, că au devenit mult mai conştienţi de cine sunt şi care este drumul lor. Că au învăţat să se exprime, să creeze.
Dar lumea nu este doar totalitatea oamenilor care există la un moment dat; lumea e şi totalitatea ideilor preconcepute, lumea este şi lenea mentală, lumea este complacerea în ignoranţă, intoleranţă şi teamă faţă de necunoscut. Perpetuarea unor obiceiuri fără sens, doar pentru că sunt vechi şi familiare. Lumea este un animal sălbatic pentru care o carte nu este o rivală a ei, o altă lume, ci doar o construcţie din hârtie şi cerneală, în faţa căreia nu poate scoate decât un răget înfricoşat.
De asta o carte poate schimba doar oameni, nu şi lumea.
Dar, de foarte multe ori, oamenii sunt mai importanţi decât lumea.
Pentru că ei pot exista şi fără ea. Se pot lua pe ei (singurul lucru care contează, în final) şi întemeia una nouă, cu alte reguli, cu alte valori, una după chipul şi asemănarea lor.
“Când numeşti ceva pentru prima dată, începi să stăpâneşti. La început, cuvântul plutea peste ape, s-a lăsat peste ele, le-a numit, le-a stăpânit îmblânzindu-le. Cuvântul te face rege, dar nu-ţi dă un regat. […] Să nu te temi. Lumea ta va arăta altfel, dar va fi a ta.” (A. R. Deleanu, Îmblânzitorul apelor)
Articol apărut în Revista de Suspans.
Aflandu-ma la Bookfest anul trecut am citit pe coperta mai intunecata a unei carti un mic teaser sunand cam asa: „ascult black metal, sunt ateu, lumea ma crede satanist…” am ramas perplex gandidndu-ma de unde o carte in limba romana cu o tematica incomoda si inaccesibila, intr-o cultura atat de moale ca cea in care traim??! Apoi am descoperit ca este o intreaga trilogie…si nimic nu era mai important in acel moment pentru mine decat de a o avea in totalitate, primind in plus si autograful autoarei.
Exista carti care influenteaza, carti false, carti cuminti, tot felul de carti, dar cele mai importante cred ca sunt in fond cele in care ne regasim, si ii multumesc Cristinei pentru ca mie si cu siguranta multor altora ne-a incurajat prin cartile sale sa descoperim un M ascuns in fiecare dintre noi.
Multumesc mult! 🙂