„Sânge satanic, primul roman metalist din literatura română”

Romanul Sange satanic al Cristinei Nemerovschi, aflat deja la a doua editie, desi a fost publicat abia in 2010, a cam tulburat apele literaturii contemporane romanesti, starnind ceva dispute. Pe langa toate etichetele care i s-au aplicat, cea de autentic ar fi cea mai potrivita. Etichetele sunt multe la numar, dar voi enumera macar cateva: roman misogin, imoral, teribilist, necenzurat (ca limbaj si altele) etc. Intr-adevar, aceste trasaturi sunt prezente, insa romanul nu se reduce la nici una din ele. Este nevoie de astfel de carti care sa aiba efectul dinamitei, sa-l schimbe cu ceva sau sa-l marcheze cumva pe cel ce citeste.

Vocea principala a discursului apartine lui M., citat si autocaracterizat in fragmentul de mai sus. Naratiunea este fragmentata, constituita asemeni unui puzzle, la fel ca si constiinta personajului nostru. Iar constructia-puzzle este printre cele mai fericite pentru aceasta carte, care contine de “toate”: avem pagini de un umor teribil, caricaturi din cele mai reusite, pagini de filosofie nihilista, cioraniana, pagini aproape romantice, pagini necenzurate de sex, pagini horror etc. Se intalnesc toate firesc in prezenta acestui M., care ne aminteste de unul din „posedatii” lui Dostoievski, cel mai de seama, si anume Stavroghin. Numai ca in lumea lui ACUM, alcoolul, sexul si drogurile sunt accesoriile pe care le-ar purta si el. Spun accesorii pentru ca nu sunt un scop in sine, ci niste mijloace de autocunoastere si de autoprotectie, un NU impotriva unei realitati cliseizate si cliseizante: „Am retinut din satanism individualismul, rebeliunea, anarhismul. Am invatat sa spunem NU atunci cand asta simtim. Am deprins obiceiul de a ne bate joc de falsitate, de conformism, de tot ce inseamna forma fara fond, superficialitate, de prostie, de ignoranta.”

R., B. si D. sunt restul personajelor care, avand destula consistenta in universul lui M., merita mentionate.  R., „zeita-neagra” a lui M., personajul feminin care straluceste in masa cenusie a celorlalte: „Regina, amanta perversa si pecetluitoare, vii din neguri adanci si ti-ai gasit adapost in mine… Cum as putea sa fi uitat cum ai aparut in lumea mea, cum mi-ai invadat cotloanele intunecate si morbide la care tineam cu disperare, cu dintii sangeranzi, in care ma simteam singur si fericit? Cum ai venit cu inocenta, cu zambetul si rasul tau, cu nebunia ta copilaroasa si totusi atat de calculata si perversa. Cum am sperat in acelasi timp sa te contaminez de tristete si moarte, ca sa ma poti insoti prin viata, sa ma poti intelege si consola, dar si sa ma salvezi…”. 

Aproape la fel de demonica ca si el, dar nu suficient incat sa parcurga intregul „tunel” impreuna, la finalul caruia M. se trezeste singur: „Am stiut dintotdeauna ca voi ramane singur, dar am incercat ca orice javra muritoare patetica sa ma mint, sa imi spun ca nu-i adevarat. Toti si-au pierdut in clipa asta materialitatea, nu mai sunt decat niste umbre palide in creierul meu bolnav.” 

In afara de faptul ca e primul roman „metalist” din literatura noastra, un aspect cu totul aparte ar fi acela ca autoarea, o femeie, si-a ales ca narator vocea unui barbat. Discursul apartine lui M. si este cat se poate de credibil, nici o nota nu suna fals. Surpriza este cu atat mai mare cu cat avem de-a face cu un discurs foarte misogin pe alocuri. Este aspru criticata conditia femeii care nu stie sa fie femeie, ci doar sa mimeze acest rol si inca foarte prost. Pe de alta parte, imaginea lui R., vazuta tot din perspectiva lui M., contrabalanseaza aceasta critica dura de care vorbeam.  R. este de o feminitate intunecata, mai degraba androgina, puternica si vulnerabila, perversa si inocenta in acelasi timp, iar D., „Lolita goth junioara”, sora ei, ii calca usor pe urme.

Nu scapa nici oamenii banali, comuni, „fara fete”, cei cu vietile programate de altii, „privirii” lui M.: „Nu mai pot simti mila pentru voi. Pentru ca nici n-am de ce. Existenta voastra nu e nimic in ea insasi, ne serveste noua pentru a scrie carti, a compune muzica si a face filme in care sa radem de voi.” Tot ce e urat, strident, fals, ridicol, disonant, imbibat de prostie devine in aceasta carte tinta unui hohot de ras cinic si dispretuitor.

Ar putea fi considerat un roman-manifest al unei generatii de tineri care nu se confunda inca cu peisajul prostiei generale. Si o palma grea celor care o fac. Daca e sa mai adaug si eu o eticheta celor existente deja, l-as situa in familia underground-ului, din care tin sa amintesc cateva romane de referinta: Trainspotting, Sectantii (Iuri Mamleev), Gheata (V. Sorokin) sau Mitraliera de lut (Pelevin) si, in cele din urma, Demonii. Cei familiarizati deja cu aceste carti sa n-o ocoleasca nici pe aceasta. Nu vor fi dezamagiti!

Ștefana Atodiresei

Sursa: http://www.altiasi.ro/carte/sange-satanic-primul-roman-metalist-din-literatura-romana