• Bio
  • Cărți
    • Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată
    • Rockstar
    • Vicky, nu Victoria
    • Păpuşile
    • Ultima vrăjitoare din Transilvania
    • Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes
    • nymphette_dark99
    • Ce facem cu România?
    • Rezervaţia unicornilor
    • Ani cu alcool și sex
    • Sange satanic
    • Pervertirea
  • Despre cărți
  • Evenimente
  • Interviuri
  • Blog
  • FAQ
  • Home
Dresoarea
Cristina Nemerovschi
  • Bio
  • Cărți
    • Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată
    • Rockstar
    • Vicky, nu Victoria
    • Păpuşile
    • Ultima vrăjitoare din Transilvania
    • Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes
    • nymphette_dark99
    • Ce facem cu România?
    • Rezervaţia unicornilor
    • Ani cu alcool și sex
    • Sange satanic
    • Pervertirea
  • Despre cărți
  • Evenimente
  • Interviuri
  • Blog
  • FAQ
  • Home

Carti

Romanul DRESOAREA – în toamna asta, la Herg Benet

By Cristina Nemerovschi | 1 septembrie, 2017

Share

Tweet

Share

Share

0 comments

Când eram mică, bunica și prietenele ei povesteau des despre dresoarea româncă omorâtă de animalele pe care le îmblânzea, Lidia Jiga. M-a atras cumva misterul și dramatismul din jurul poveștii, peste care acum s-a mai suprapus și nostalgia serilor de vară în care, mică fiind, mergeam la circ și plecam de acolo intrată pentru o vreme într-o altă lume, ceva ce mereu am simțit în preajma circurilor, în special a celor ambulante, unde totul părea să fie mai intens, mai provizoriu cumva, ca și cum fiecare reprezentație putea fi ultima. Iar combinația dintre arenă și spiritul rusesc, intens și teatral, mi se pare atât de poetică.

Cam așa s-a născut dorința de a scrie Dresoarea, la fel cum cartea cu Dora Minodora și Luna Betiluna a fost o stare de la care am plecat pentru Păpușile. Bine, pentru Dresoarea ce am zis mai sus e doar punctul de plecare – romanul va fi mult mai întortocheat, șocant, palpitant, incitant, imprevizibil, probabil și destul de lung (după cum se anunță…), un carusel psihologic cu personaje pe care sigur le veți îndrăgi!

Mai jos puteți citi un fragment scurtuț 🙂

 

Ca să-i îmblânzești pe alții, trebuie mai întâi să te poți îmblânzi pe tine.

Citisem ceva drăguț zilele trecute pe Facebook, scris de o tipă pe nume Luna. Spunea că ar fi minunat ca fiecare om pe care-l întâlnești să aibă un trailer. Să știi la ce să te aștepți. Măcar momentele importante, alea care-l definesc. Un pic din istoria lui. Cine e, spre ce se îndreaptă. La Amir, ar fi fost momentul când maică-sa l-a părăsit, apoi când părinții adoptivi l-au abandonat, apoi… poate când m-a întâlnit pe mine. Întâlnirea cu Lidia, fostă Ludmila, dresoarea de animale sălbatice.
Nu aveam mulți prieteni. Nu mi-i dorisem. Îmi era greu să rămân mereu prezentă și implicată într-o relație de prietenie. Aveam prea mulți demoni. Scoteau colții prea des. De asta, căutam mereu oameni care să nu aibă așteptări mari de la mine, să nu-mi ceară marea cu sarea. Amir era așa, nu-mi cerea nimic. Doar îmi oferea: flori și sinceritate. Era într-un fel cel de-al doilea prieten al meu, după Ruslan, leul. Sigur, și Shakira îmi era prietenă, deși ea era atât de mică încât nu avea o personalitate bine conturată. O vedeam mai mult ca pe o fiică, sau… ca pe o soră. Dar, de cele mai multe ori, refuzam să mă gândesc la asta.
Pe Aleea Circului, de când venisem să muncesc aici, era un balcon care îmi atrăsese de la început atenția. La parter, probabil locuit de vreun bătrân sau o bătrână – sau un cuplu de bătrâni, de ce nu? Din ăia care merg prin ploaie și se țin de mână, iar tinerii suspină la vederea lor, gândindu-se că nu vor ajunge niciodată să aibă genul ăla de relație. Ei bine, și tot balconașul era plin de păpuși și de flori. Păpuși de toate felurile, din diferite perioade, unele care îmi aminteau și de cele pe care le avusesem eu în urmă cu douăzeci de ani, altele și mai vechi, din alea cu care se jucase mama. Multe, multe păpuși, printre flori, uitându-se pe geam, cu nasurile lipite de sticlă. Ajunsesem să iubesc balconul ăla. Le făceam cu mâna păpușilor, și îmi imaginam după-amiezile înăbușitoare de vară în care bătrânica sau bătrânelul iau păpușile și le șterg de praf, le spală părul, le schimbă hainele. Mă opream acolo în fiecare dimineață, așa cum o fac acum, și îmi trăgeam pentru o clipă sufletul. Îmi creau atât de multe stări. Atât de multă bucurie că sunt în viață se împletea cu atâta nostalgie și tristețe, ba chiar și durere, pentru că îmi aminteam cum tot trecutul îmi fusese smuls din mine, într-o singură seară de la sfârșitul verii.

 

Related Itemscristina nemerovschidresoareadresoarea de cristina nemerovschiromane cristina nemerovschispotlight

You may also like...

  • Răzvrătiţii – fragment
  • De ce nu scriu despre teme ușoare și la îndemână
  • Lucrurile pe care le iubesc

Advertisement

  • Enter ad code here

Urmărește-mă

Facebook

  • Bio
  • Cărți
    • Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată
    • Rockstar
    • Vicky, nu Victoria
    • Păpuşile
    • Ultima vrăjitoare din Transilvania
    • Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes
    • nymphette_dark99
    • Ce facem cu România?
    • Rezervaţia unicornilor
    • Ani cu alcool și sex
    • Sange satanic
    • Pervertirea
  • Despre cărți
  • Evenimente
  • Interviuri
  • Blog
  • FAQ
  • Home
Cristina Nemerovschi

Copyright © 2018 Cristina Nemerovschi

Recent

  • Cristina Nemerovschi | 21 noiembrie, 2019

    Răzvrătiţii – fragment

                                                                                                                             Răzvrătiți fie cei bogați cu duhul, căci împărăția lor nu este nicăieri.   Ieri dimineață am văzut...

Noutăți

  • Cristina Nemerovschi | 21 noiembrie, 2019

    Răzvrătiţii – fragment

                                                                                                                             Răzvrătiți fie cei bogați cu duhul, căci împărăția lor nu este nicăieri.   Ieri dimineață am văzut...

  • Cristina Nemerovschi | 20 noiembrie, 2019

    De ce nu scriu despre teme ușoare și la îndemână

    M-a întrebat cineva acum o vreme de ce nu scriu despre cât de frumos miros florile și despre...

  • Cristina Nemerovschi | 19 noiembrie, 2019

    Lucrurile pe care le iubesc

    (fragment din „Vicky, nu Victoria”) 22. Radu chiar își luase în serios misiunea de a-i face pe elevii...

  • Cristina Nemerovschi | 18 noiembrie, 2019

    Gândurile voastre despre Zilele mele

    Am reușit să adun într-un final o mare parte dintre gândurile și impresiile pe care mi le-ați trimis...