„Pentru că zeii lecturii sunt uneori după niște beții crunte, uneori se nimerește să citesc două cărți, una după alta, care să se potrivească într-un mare fel în marele mers al lucrurilor (sau cum este expresia asta șablonat, că tot o uit). Și e bine, e bine, zic. Pentru că așa simți mai bine ambele cărți. Și le pui într-un fel de oglindă perversă, în care le poți vedea pe amândouă mai bine. Și pe tine și mai bine.
Așa mi s-a întâmplat recent (concediul, ah, această oază de întors alene paginile…) cu ”Păpușile” de Cristina Nemerovschi și cu ”Cimitirul” de Teleșpan (dați click, am scris o recenzie irefutabilă, zău). Le-am citit una după alta. ”Cimitirul” a fost prima. Și a fost mai bine așa. Pentru că doar citită prima mi-a plăcut cartea asta cum mi-a plăcut. Căci, citită după ”Păpușile”…
Pe scurt, ca să nu mă lăbărțesc inutil și să vă fac să pierdeți vremea, ”Păpușile” este o carte foarte bună. V-o recomand la maximum. Pentru că are de toate. Și când zic ”de toate” mă refer la subiect, descrieri, stilul autoarei și, mai ales, la senzațiile pe care – fără să vreți, de multe ori – vi le stârnesc rândurile Cristinei, atunci când tresăriți la niște rânduri din carte, pentru că vă regăsiți energic în ele. Repet, o carte foarte bună.
”Dar care-i faza cu acuplarea acestor două cărți, despre care ai zis la început?”, ați putea – foarte atenți fiind – întreba. Păi ambele cărți sunt despre iubirea dintre (câte) două persoane despre același sex.”
Continuarea aici: http://cristianchinabirta.ro/2015/07/23/papusile-cristinei-nemerovschi/
