„Zilele trecute terminam de citit încă un roman scris de Cristina Nemerovschi. Luasem totul sistematic: trilogia ”Sânge satanic”, ”Păpușile”, ”Nymphette_dark99” și acum, ”Vicky, nu Victoria”. Până la ora actuală e autoarea de la care am citit cele mai multe cărți. Nu-mi place să prind rădăcini în orice situație… n-a fost și acest caz. M-am obișnuit și, mai apoi, am avut nevoie de stilul franc în care Cristina își scrie romanele. Așa cum ai nevoie de un om care-ți e foarte drag, care contează, așa cum simți nevoia unor substanțe sau a unor alimente. A unor gusturi. Tot trupul ți-o cere. E aproape chimic. Nu știu, nu vreau să știu, nu e nevoie. Sunt unele lucruri perfecte așa cum sunt. Sau unele persoane… aici e cazul lui Vicky. Am avut mereu tendința să o egalez pe Vicky cu Cristina. M-am abținut. E absurd. N-o cunosc pe niciuna îndeajuns ca să afirm că e ”într-un fel”, cu amendamentul că, după tot ce am citit despre Vicky eu simt că ea e exprimarea literară a libertății.
O mostră de rebeliune sănătoasă (două, mai exact), de ”a fi”, de iubire trăită și experimentată pe multiple paliere… ce mostră?! O bucată de adevăr. Se poate spune orice despre Vicky nu și faptul că n-ar fi o frumoasă cu sânge curat.
Trecând de la ”Nymphette_dark99” la ”Vicky, nu Victoria”, personajul nostru mi s-a părut, într-un timp epic scurt, mai matură, mai sigură pe ea, mai Vicky. Mereu în mișcare. Tipic adolescenților. Dacă în prima parte a romanului apărea o Vicky trăsnită și curajoasă în drum spre Dev, călcând peste toți cocalarii și ”Jenicii” apăruți în cale, în a doua, deja, Vicky îl căuta pe Tedy, dar viața ei se schimbase substanțial. Pornind de la un deziderat avut de Tedy în ”Nymphette” și concretizat în continuarea romanului, parcursul ei se derulează pe mai multe planuri mereu revenind la ideea de bază. Unde e Tedy? A scăpat din incendiul școlii pe care… CONTINUAREA AICI: https://coltulcultural.wordpress.com/2016/05/20/vicky-cristina-toate-drumurile/
