
„Cartea vine ca o continuare a romanului Sânge satanic, avându-l în prim-plan pe aceelași M., o persoană nonconformistă care își trăiește tinerețea la maximum, urând persoanele care nu i se aseamănă. Opera aparține unui gen literar nou, cum îmi place mie să îl numesc, romanul adolescent, scris fără inhibiții, care prezintă lumea fără ocolișuri, de multe ori din perspectiva unei persoane puțin diferite, care se diferențiază de marea masă comună.
Povestea începe prin anul 2002, când M. mai are două zile până la majorat. Ne povestește o prima experiență sexuală, una aleatorie.
După aceasta, autoarea pune în lumină o lungă serie de peripeții sexuale înecate în alcool, care au rolul de a-i contura personajului imaginea de bisexual, unul asentimental. M. își sponsorizează viața de zi cu zi cu ajutorul Elenei, poreclită în derâdere Elavaca.
Cercul său de prieteni se mărește încetul cu încetul, apărând în scenă: A., Machi, Cofrag și mulți alții. Astfel el trăiește fără scrupule, sărind din așternut în așternut fără a pune pic de sentiment în aceste relații efemere.”
Continuarea AICI: http://www.revistadepovestiri.ro/maraton/recenzie/recenzie-1-ani-cu-alcool-si-sex/
Răzvrătiți fie cei bogați cu duhul, căci împărăția lor nu este nicăieri. Ieri dimineață am văzut...
M-a întrebat cineva acum o vreme de ce nu scriu despre cât de frumos miros florile și despre...
(fragment din „Vicky, nu Victoria”) 22. Radu chiar își luase în serios misiunea de a-i face pe elevii...
Am reușit să adun într-un final o mare parte dintre gândurile și impresiile pe care mi le-ați trimis...
0 comments