Am ajuns și la ultima parte din trilogia lui Nemerovschi. Nu se poate vorbi despre cât de bună sau nu este comparativ cu anterioarele, pentru că deși îl au ca personaj principal pe M., subiectele tratate se modifică, ajungând parcă la unele mai ușor de asimilat, tocmai datorită caracterului cotidian. M. e aceeași „ființă mișto”, dar parcă ți-e schițat mai matur sau cel puțin mai aproape de pragul de maturitate la care credeai că nu va ajunge niciodată. România din carte e reală, personajele la fel, diferențierea apare pe accent: poți accentua acțiunea sau poți accentua starea. N. insistă pe construcția personajelor, care uneori e influențată de externalități, alteori fundamentul, deși necunoscut, neînțeles încă, coordonează întreaga ființă. Nu-ți imagina că e o analiză socio-politico-religioasă a situației naționale actuale, cu procente și instituții. Nu, e o altă manieră de perspectivă analitică, condusă în spirit și nu în detaliul pragmatismului. Reflecția interiorului e manifestarea exteriorului. Poate părea paradoxal, dar nu poți decide cine e elementul cu cea mai mare putere de influență. Poți în schimb să alegi să gândești, să lași apa să curgă, fără să încerci să-i întorci cursul.
Septimia Sabadus
Sursa: http://librarie.carturesti.ro/rezervatia-unicornilor-377219
