Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes Despre cărți

„O satiră a lumii literare românești”

După ce și-a cucerit un număr impresionant de cititori cu romanele ei rebele “Sânge satanic”, „Ani cu alcool și sex”, „Rezervația unicornilor” (toate făcând parte dintr-o trilogie), „Pervertirea” și „nymphette_dark99”, cinci romane care au tot fost reeditate și care probabil vor mai face furori, Cristina Nemerovschi fie a simțit nevoia de ceva diferit, fie pur și simplu a vrut să se joace. Așa pare să se fi născut „Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”, un roman-pamflet care te face să râzi până mori. Nu cred să mai fi existat în literatura noastră până la acest Anghelescu un roman care să facă atât de nemilos bășcălie de tot ce este putred în lumea literară românească: de la critici literari la premiile date la plesneală, de la instituții care ar trebui să servească scriitorului, dar care devin o cloacă de corupți de toate felurile, la stiluri de scris prăfuite și ridicole.
Anghelescu este un scriitor ratat de modă nouă, care se familiarizează cu internetul, postează poeme pe Facebook și pe site-urile literare, se ține scai după critici literari și alte personaje considerate influente, are puternice antipatii literare (dintre care se remarcă în special Cernătescu, un tânăr scriitor foarte pe placul publicului) și, în același timp, duce o viață plină de peripeții erotice și nu numai. Tot ce face Anghelescu provoacă hazul. Chiar începând cu primele pagini ale romanului, în care personajul își declamă crezul artistic: “Nu încerca să fii original. Dacă a spus altcineva un lucru înaintea ta, sunt mai mari șanse ca lucrul acela să fie bun și adevărat”, sau „Nu renunța niciodată la rimă, fie că scrii poezie, fie că scrii proză”.

Interesantă la Anghelescu este combinația de defecte variate, întâlnite prin toate colțurile literaturii de astăzi. În același timp, personajul creat de Cristina Nemerovschi are și o candoare care te face să-l îndrăgești, să-ți pară rău de buclucurile în care intră. Firește, cu exagerările sale de rigoare, Anghelescu pare un magnet care atrage toate tarele, toate superficialitățile, toate ipocriziile și prejudecățile societății prezente. Însă Gigi Anghelescu pare și cumva conștient că nu va ajunge niciodată acolo unde își dorește. Când reușești să te oprești din hohotele de râs, remarci tragismul personajului, lipsa lui de perspectivă. Așa cum chiar el își imaginează, scriitorul ratat, personajul acestui roman pare a fi fost transformat într-o insectă și vârât într-un borcan, cu care se joacă un malefic demiurg.

Nu doar umorul este meritul scriitoarei în acest roman; o ironie nemiloasă și îndrăzneață, concentrată și savuroasă merge ca un fir roșu prin întregul pamflet – în câteva capitole, recunoști personaje reale, fie scriitori, fie critici literari, fie actori mai puțin importanți pe scena vieții literare, dar care sunt ridiculizați cu talent, făcându-te să te bucuri de fiecare frază. Nici nu vreau să mă gândesc ce șoc vor avea indivizii după care aceste personaje au fost inspirate, dacă vor avea suficientă prezență de spirit să se recunoască în romanul Cristinei Nemerovschi!

Dincolo de umor, ironie, de scrisul captivant, apare o prăpastie. Citind Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes îți dai seama că lumea literară românească este într-o criză de personalitate și valoare din care nu prea dă semne că ar putea să se trezească. Și mai înțelegi că această lume este doar o parte din boala care a cuprins întreaga societate. La fel ca și cărțile precedente ale autoarei, și acest pamflet este o critică socială, o realitate prezentată fără pic de înfrumusețări. Anghelescu, cu tot ridicolul și prețiozitatea sa, este o biată victimă. Și, în același timp, este un exponent obișnuit al lumii în care trăim. Mulți scriitori mai puțin talentați (sau mai degrabă mai puțin autentici) se vor regăsi cu siguranță în portretul lui Anghelescu. Și asta este, bineînțeles, un mare câștig, mai ales dacă se vor și gândi că este timpul să schimbe ceva.

Felix Nicolau scria la un moment despre Cristina Nemerovschi că este un Caragiale al zilelor noastre. Cel mai recent roman al autoarei ne arată că respectiva comparație conține mult adevăr. Autoarea scrie cu ușurință, se joacă cu stiluri care probabil îi sunt mai puțin la îndemână, este avidă de provocări. Iar defectele societății, pe care alți autori le ascund sub preș, în cărțile ei sunt analizate în toată complexitatea și urâțenia lor. Și, până la urmă, nu ăsta e rolul scriitorului, să ne arate ceea ce nu vrem să vedem, fiindcă ne deranjează?

Nu este prima dată când Cristina Nemerovschi își trece cititorul printr-un lung șir de senzații și sentimente contradictorii: să-ți fie milă de Anghelescu? Să râzi și atât? Să te pui în papucii lui? Sau să te gândești cum ai putea schimba lumea din care face parte el?

Cu un final la care nu te aștepți, care îți trage scaunul de sub fund, cu acest Gigi Anghelescu atât de captivant și savuros, romanul-pamflet al Cristinei Nemerovschi este probabil cea mai potrivită lectură pentru 2014. Îți va descreți fruntea, dar te va și pune pe gânduri.

Alexandru Petria

(text apărut în numărul 287 al revistei Tribuna)

Share Button