„O Lolită românească?”

„Ați dormi liniștiți noaptea, cu nymphette alături?”

„La numai jumătate de an după ce publică “Ani cu alcool şi sex”, continuarea controversatului său debut “Sânge satanic”, Cristina Nemerovschi nu se mulţumeşte să stea pe tuşă şi să admire reacţiile stârnite de cărţile anterioare, ci revine în atenţia cititorilor cu “nymphette_dark99”, tot la Herg Benet.

Încă o carte rebelă şi controversată? Da. De la bun început, până şi titlul este inedit: “nymphette_dark99”. Sună a pseudonim pe care şi-l aleg adolescenţii pentru a conversa pe chat. Într-adevăr, personajul principal este o puştoaică de 13 ani şi 4 luni, Vicky. “Fac sex pentru că e fun”, mărturiseşte ea, iar textul de pe coperta a patra nu e doar un artificiu de marketing: cartea este la fel de scandaloasă, pentru pudici, cum promite descrierea sa şi coperta.

Provenind dintr-o familie cu probleme, în pragul destrămării, cu un frate desprins parcă din filmele cu adolescenţi care aruncă în aer liceul, cu tot cu colegii înăuntru, cu un iubit mai mare ca ea cu 5 ani, Vicky este o adolescentă puţin cinică, cu multă autoironie, care trăieşte cu pasiune şi se aruncă în vâltoarea lucrurilor, fără a se gândi prea mult la riscuri. Priveşte oamenii din jur analizându-le aproape pervers defectele, şi totuşi se simte bine în preajma lor. O nouă Lolită, o Lolită românească, şi-au spus unii, imediat cum au aflat subiectul cărţii. Da şi nu. Nymphette nu are pasivitatea şi feminitatea blând instigatoare a Lolitei lui Nabokov. Ea nu se lasă sedusă. Îi place mai degrabă să domine, să-şi lase amprenta. Am putea crede că avem de-a face un copil dur, teribilist, dar nu e chiar aşa: Vicky este şi sensibilă, iar rememorările pe care le face, de-a lungul drumului spre Bucureşti (care constituie cea mai mare parte a acţiunii romanului Cristinei Nemerovschi), demonstrează că e capabilă şi de sentimente puternice. Faţă de mama ei, pe care o alintă cu epitetul “capra”, eroina pendulează între duioşie, revoltă şi dispreţ. Faţă de fratele ei, Tedy, rebelul care plănuieşte o lovitură mortală asupra şcolilor din care este constant exmatriculat, Vicky simte o iubire aproape bolnavă, care o face să-i ierte chiar şi lucruri ce n-ar trebui, poate, iertate. Nu în ultimul rând, Vicky are un iubit, pe Dev, un băiat popular din liceu. Paginile în care Vicky își descrie sentimentele pentru acest Dev produc nostalgii oricui a fost îndrăgostit pe la 13-14 ani, indiferent de sex. Fragmentele respective ne-o arată ca pe orice adolescentă obişnuită din ziua de azi, îndrăgostită, pe de o parte, şi încercând să-şi rezolve problemele cu părinţii, pe de alta.

Este plin de umor modul în care autoarea surprinde particularităţile adolescentului de azi, ticurile lui verbale şi hobby-urile specifice. Pentru cineva trecut de 20 de ani, e aproape imposibil să descifrezi convorbirea pe care Vicky o poartă prin SMS-uri cu prietena sa. Pentru un adolescent însă, acest mod prescurtat şi englezit de a conversa e cât se poate de firesc. Vicky, care foloseşte Facebook-ul cu pseudonimul nymphette_dark99, trăieşte la fel ca orice puştoaică de vârsta ei mai mult sau mai puţin rebelă: merge la ore, chiuleşte de la ore; merge la mall, să vadă un film; pleacă din cafenele fără să-şi plătească sucul, fiindcă nu-i mai ajung banii de buzunar; îşi împrumută hainele prietenei cele mai bune; stă mult la calculator, unde socializează sau ascultă muzică; visează la o poveste romantică de dragoste, pe care o şi trăieşte.

Dar asta nu-i totul la personajul Cristinei Nemerovschi. Atmosfera cărţii e încărcată de tensiune, de mister, de afirmaţii rostite doar pe jumătate, astfel încât de la primele pagini intuieşti că e vorba de ceva mai mult. Vicky are un secret. Ceva denumit Întâmplarea. Ceva ce i-a marcat felul în care vede lumea şi în care se raportează la oamenii pe care-i întâlneşte. Ce este Întâmplarea… aflaţi citind romanul.

Drumul parcurs de Vicky din centrul Braşovului şi până în Bucureşti, unde este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, drum făcut cu autostopul, e mai mult decât o simplă călătorie. Întâlnirile care se petrec pe acest drum – unele din ele cu final sângeros, iată, ca să stric puţin suspansul! – o fac pe eroină să-şi retrăiască momentele cheie care au adus-o în prezent.

Nu lipsesc pasajele cu care ne-a obişnuit autoarea şi în romanele precedente, cele în care defectele umane sunt satirizate la sânge. Eroina întâlneşte agramaţi, nebuni, pedofili, manelişti, pocăiţi. Fiecare intră în carte ca un actor pe scenă, cu ticurile proprii de limbaj.

“nymphette_dark99” e şi un roman de dragoste, e şi un roman social, e şi o carte cu tentă de thriller poliţist. Are un caracter puternic cinematografic. Te ţine lipit de scaun până la final. E o carte uşor de citit, plăcută, incitantă, dar în niciun caz facilă. Te lasă cu un sentiment sumbru, dar şi cu unele întrebări. Şi, cum zice autoarea – dacă eşti mai slab de înger, te vei gândi bine de tot dacă “te ţine” să fii părinte, după ce faci cunoştinţă cu această Vicky, zisă şi nymphette. Nu de alta, ea arată bine într-o carte sau într-un film, dar cred că puţini părinţi ar dormi liniştiţi noaptea, cu lumina stinsă, ştiind că această Lolită întunecată şi sofisticată e în camera de alături…”

Alexandru Petria

Text apărut în numărul 261 al revistei Tribuna, 16-31 iulie 2013